Se afișează postările cu eticheta Constantin Chiriac. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Constantin Chiriac. Afișați toate postările

marți, 27 iunie 2023

Publicat la marți, iunie 27, 2023 de

FITS30. A început Bursa de Spectacole de la Sibiu! (CP)

 

Ieri, la hotelul MyContinental, au debutat lucrările celei de a 26-a ediții a Bursei de Spectacole de la Sibiu, eveniment asociat Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Foto: TNRS Sibiu

Bursa de Spectacole de la Sibiu este cel mai amplu, dar și cel mai prestigios eveniment de acest tip din regiune și atrage, în fiecare an, participanți din toată lumea, reprezentativi pentru industrie.

Programul din acest an al Bursei de Spectacole de la Sibiu, 26-29 iunie 2023, include mese rotunde și dezbateri, prezentări, Speed Networking, Call for Projects, un spațiu expozițional, dar și celelalte două mari evenimente speciale: Conversații Culturale (la Atrium Café, cu acces liber pentru public) și seria de MasterClass-uri „Întâlniri cu mari coregrafi”.

La deschidere, alături de Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS, s-au aflat Cosmin Chivu – Director BA Acting și BA Directing, scriitorul și jurnalistul Matei Vișniec, Nivine Khaled – Director Of French Language and Diversity of Francophone Cultures, Octavian Saiu – Profesor, cercetător și critic de teatru, Oana Marin – Coordonatoarea Bursei de Spectacole de la Sibiu.

„Istoria de 26 de ani a Bursei a legat o mulțime de proiecte creative. Mulți dintre cei prezenți au o vastă experiență de lucru în slujba comunităților, în slujba publicului, pentru că publicul este motivul muncii noastre.

Este crucial să gândim proiecte pe termen lung. Sensul unui proiect este legat de oameni, de comunități, astfel că dialogul este cheia cooperării.

Bursa de Spectacole de la Sibiu este singurul proiect de acest gen care se întâmplă în mijlocul unui festival și vă mulțumesc că împărtășiți cu noi experiențele voastre, astfel încât să pornim un dialog benefic.

Ce bucurie mai mare putem să avem decât atunci când vedem peste 40.000 de oameni în Piața Mare, străzile pline, sălile de spectacole pline, într-un oraș de 167.000 de locuitori?”, a spus Constantin Chiriac în discursul susținut la eveniment.

Foto: TNRS Sibiu

Prima zi a Bursei de Spectacole de la Sibiu este dedicată artiștilor, companiilor și agențiilor care vor să își prezinte spectacolele sau portofoliul cu spectacole, iar a doua zi oferă programatorilor, curatorilor, directorilor de teatru și festivaluri posibilitatea de a-și prezenta organizația, structura și activitatea.

A treia zi pune accent pe structurile, organizațiile, rețelele și programele care pot să susțină domeniului artelor spectacolului, iar ultima zi este dedicată sesiunilor de speed-networking, în care profesioniștii din industrie, operatorii culturali, agenții și artiștii pot să dialogheze, să își prezinte ideile legate de viitoare posibile colaborări și de dezvoltare a unor noi proiecte.

Printre marile structuri prezente la această ediție se află: APAM (Australian Performing Arts Market), Jodhpur RIFF (Festival independent de muzică sub patronajul UNESCO), International Show Parade, Mittelfest, The Kennedy Center, agenția IMG Artists, Théâtre National de Bretagne, Flamenco Agency, Leeds Beckett University, National Theatre Brno și multe altele.

Bursa de Spectacole de la Sibiu promovează conectivitatea între operatori culturali importanți și profesioniști din domeniul Artelor Spectacolului și Managementului Cultural, urmărind crearea de spații generoase de discuții pe teme relevante pentru realizatorii și interpreții de teatru.

Detalii și program complet pe sibiuartsmarket.ro

Continuare
    Trimite prin e-mail

luni, 26 iunie 2023

Publicat la luni, iunie 26, 2023 de

FITS30: Ziua în care am știut totul unii despre alții

 După o primă zi marcată de deschideri oficiale și momente festive, Festivalul și-a intrat în drepturi depline sâmbătă, prin zecile de propuneri pe care le-a făcut publicului: de la spectacole de stradă la concerte în biserici, de la statui vivante la salturi spectaculoase, de la respirații tăiate la aplauze furtunoase.


FOTO: FITS

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), aflat la cea de a 30-a sa ediție, are loc între 23 iunie și 2 iulie 2023, reunește peste 800 de evenimente la care participă aproximativ 5000 de artiști și invitați din peste 80 de țări.

Tema acestui an este MIRACOL, iar hashtag-urile oficiale sunt: #ParteDinMiracol și #FITS30.

Conferința de presă de ieri a avut și un moment aparte, prin distincția oferită de Ministerul Culturii lui Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS:

„Permiteți-mi să vă înmânez această distincție din partea ministerului și să vă asigur că aveți un parteneriat de cursă lungă cu această instituție, unul care va transcende numele ministrului, deoarece instituția are obligația să respecte performanța FITS și să vă fie aproape. Anual, timp de zece zile, capitala culturală mondială este la Sibiu” – Raluca Turcan, Ministrul Culturii.

„Este prima distincție pe care o oferă Ministerul Culturii. Diploma este pictată de Mirela Trăistaru, iar trofeul este făcut de maestrul sticlei, Ioan Nemțoi. Instituția Constantin Chiriac spune tot, nu mai este nevoie de laude”, a adăugat senatorul Lucian Romașcanu, inițiatorul acestui demers, fost Ministru al Culturii.

Constantin Chiriac a mulțumit pentru premiu și a subliniat importanța premierei unui dialog între un ministru în funcție și cel care l-a precedat, dar și faptul că există o continuitate și o dorință vădită ca excelența de la nivelul României să dea roade.

Tot în cadrul conferințelor de ieri, Matei Vișniec l-a avut ca invitat pe Kazuyoshi Kushida, artistul care, la această ediție FITS ne-a încântat cu Faust sub clar de lună. Redăm un scurt fragment care poate completa, pentru public, experiența de a fi asistat la acest spectacol:

„Ceea ce faci în Kabuki este să reprezinți ceva ce nu poate fi pus în cuvinte și asta este o mare artă. Să fii actor nu înseamnă să copiezi ce fac alții, trebuie să îți folosești propriul corp și propria voce pentru a rămâne în memoria celor care au venit să te vadă. Așa am creat piesele de până acum și așa voi continua să creez și de acum înainte. Pur și simplu, apari în fața publicului și întrebarea este “Ce faci acolo? (…)
Acest personaj (n.r. Faust) există înainte de nașterea lui Goethe, încă din perioada medievală. Este această legendă despre întâlnirea lui cu Mefistofel, cu demonul. În acele vremuri, oamenii nu înțelegeau modul în care acționau oamenii de știință și asociau aceste lucruri cu magia, cu un pact făcut cu diavolul. Acest personaj este întâlnit și în Japonia chiar prin mai multe volume de manga care tematizează povestea lui Faust”

Pe străzi, Parada ecvestră (Franța), Vise colorate (Italia), Hoți de ocazie (Spania), Acrobații muzicale (Israel), Cod roșu de acrobații (Franța) și trupa Alternosfera (Republica Moldova) au emoționat și înveselit publicul, iar cei câțiva stropi de ploaie de la amiază nu au reușit să-i alunge pe cei care aveau programate întâlniri cu artiștii de la FITS.

Și sălile au fost încălzite de aplauze la spectacolul lui Tiago Rodrigues „În măsura imposibilului”, gospel, „Fiii lui Sissy” (Austria), uluitorul spectacol „Apă, ce bucurie!”, când cei de la Circus Baobab ne-au ținut fără respirație cu acrobații care au sfidat gravitația, sau „Ora în care nu știam nimic unii de alții”, o montare marca TNRS.

Opt zile au mai rămas din sărbătoarea artelor spectacolului la FITS și câteva sute de evenimente și întâlniri memorabile.

Continuare
    Trimite prin e-mail

sâmbătă, 24 iunie 2023

Publicat la sâmbătă, iunie 24, 2023 de

Constantin Chiriac – Distincție de excelență din partea Ministerului Culturii

 

A început cea de-a 30-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, iar până în data de 2 iulie Sibiul va fi scena teatrului internațional.

Foto: Mesagerul de Sibiu

După 3 decenii de organizare FITS, Constantin Chiriac a primit o distincție de excelență din partea Ministerului Culturii.

În cea de-a doua zi a FITS-ului, la Sala Thalia s-au întâlnit Constantin Chiriac, Președintele Festivalului, Raluca Turcan, Ministrul Culturii, și Lucian Romașcanu, senator și fost Ministru al Culturii.

Foto: Mesagerul de Sibiu

La începutului acestui an, Lucian Romașcanu, a inițiat demersul pentru a-i oferi distincția de excelență lui Constantin Chiriac. Acum, în cadrul Festivalului, Raluca Turcan i-a oferit Președintelui diploma pictată de Mirela Trăistaru și trofeul creat de maestrul sticlei Ioan Nemțoi.

Foto: Mesagerul de Sibiu

„La începutul acestui an, Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a inițiat demersul de a-i oferi o distincție de excelență lui Constantin Chiriac, care, de fapt, desemnează printr-un trofeu şi o diploma trăirile noastre pozitive şi aprecierea faţă de munca, performanța şi viziunea lui Constantin Chiriac şi faţă de rolul pe care îl are pentru consolidarea unui nume emblematic pentru oraşul Sibiu”, a menționat Raluca Turcan.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Lucian Romașcanu, cel care a inițiat proiectul prin care s-a oferit Diploma de Excelență, s-a declarat fericit că a reușit să obțină acest titlu pentru Chiriac, fiind și prima distincție pe care o oferă Ministerul Culturii.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Adresându-se Președintelui FITS, Romașcanu a ținut să menționeze: „N-o să te laud foarte tare, Constantine, pentru că eu spun într-un cuvânt tot ce reprezinți – Instituția Constantin Chiriac. Când spun Instituție, le spun pe toate!”

Continuare
    Trimite prin e-mail

joi, 8 iunie 2023

Publicat la joi, iunie 08, 2023 de

Șase stele noi pe Aleea Celebrităților FITS

 

Cea de-a 30-a ediție a FITS are loc la Sibiu, în perioada 23 iunie – 2 iulie, iar tema este MIRACOL. Ediția aniversară din acest an a FITS are anunțate, până în acest moment, nu mai puțin de 809 evenimente, iar lista este încă deschisă, anunță Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS. Noutățile și surprizele acestei ediții se țin lanț, iar iubitorii de artă și de teatru se arată extrem de interesați festival, trei sferturi din biletele pentru reprezentații fiind deja vândute. De asemenea, șase personalități din lumea teatrală internațională vor primi, în acest an, câte o stea pe Aleea Celebrităților.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Șase noi nume se adaugă Aleii la această ediție, nume care vor rămâne, permanent, #ParteDinMiracol: regizoarea britanică Katie Mitchell, dansatoarea și coregrafa María Pagés din Spania, dansatoarea și coregrafa canadiană Marie Chouinard, regizorul elvețian Milo Rau, actorul, regizorul, dramaturgul și producătorul portughez Tiago Rodrigues și coregrafa Noa Wertheim, director artistic al companiei de dans Vertigo din Israel.

Marie Chouinard

Posesoare a peste treizeci de premii prestigioase în zona dansului, directoare la Bienala de la Veneția pentru Dans în perioada 2017-2020, Marie Chouinard primește o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, pentru cariera de excepție ca autoare de spectacole de dans, regizoare de film, de aplicații pentru realități virtuale, de arte vizuale și instalații – împreună cu compania care îi poartă numele. Marie Chouinard este, de astăzi, pe Aleea Celebrităților din Sibiu. Bine ai venit acasă!

Spectacole în cadrul FITS 30: Marie Chouinard – ”Femeie. Miracol. Femeie. / « M » – Marie Chouinard, – Centrul Cultural Ion Besoiu, 1 iulie

Foto: Richard-Max_Tremblay

Katie Mitchell

Una dintre cele mai complexe personalități artistice din lume, care a realizat peste o sută de spectacole de teatru și operă la cele mai mari instituții de spectacole din Europa, ajunge astăzi pe Aleea Celebrităților din Sibiu. Multi-premiată în Marea Britanie, Germania, Rusia, posesoare a Premiului Europa 2014, distinsă cu Ordinul Imperiului Britanic și cu Medalia Președintelui Academiei Britanice, Katie Mitchell primește astăzi o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, pentru cariera excepțională de artist și profesor la marile universități din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

Spectacole în cadrul FITS 30: Katie Mitchell – ”(Nu) e Sfârșitul Lumii”, Schaubühne Berlin, Fabrica de cultură, sala Eugenio Barba, 1,2 iulie

Foto: Jan Versweyveld

Noa Wertheim

În acest an se împlinesc 30 de ani de existență a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, 75 de ani de existență a Statului Israel și 30 de ani de existență a Companiei de Dans Vertigo. Ce bucurie să îi acordăm astăzi, pe Aleea Celebrităților din Sibiu, lui Noa Wertheim – lidera Companiei  de Dans Vertigo, o stea, pentru creația inegalabilă pe care a promovat-o de-a lungul timpului în lumea dansului, în conexiune cu comunitatea și cu mediul, cu ceea ce înseamnă excelența și bucuria de a dezvolta o școală și o companie în numele exemplarității.

Spectacole în cadrul FITS 30: Noa Wertheim – ”Makom 30. Sărbătoarea Dansului”, Vertigo Dance Company – Centrul Cultural Ion Besoiu, 30 iunie-1 iulie .

Foto: miri yanai shimonovich

Milo Rau

Răsfățat al marilor festivaluri de teatru și film, din Europa și din lume, directorul artistic al Teatrului Național din Gent, și, de anul acesta, director artistic la Wiener Festwochen, Milo Rau primește astăzi o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, pentru cariera sa incredibilă de regizor și autor de teatru, scriitor, regizor de film și animator artistic în Europa și în lume.

Spectacole în cadrul FITS 30: Milo Rau – ”Ultima Cină”, NT Gent, Belgia – Fabrica de cultură, sala Faust, 29-30 iunie

 

María Pagés 

Una dintre cele mai premiate artiste din Spania și din Europa, creatoare de dialoguri artistice cu mari artiști ai lumii, precum Mikhail Baryshnikov și Sidi Larbi Cherkaoui, María Pagés primește astăzi o stea pe Aleea Celebrităților, pentru unicitatea creației sale în zona flamencoului și a poeziei mișcării.

Spectacole în cadrul FITS 30: María Pagés – ”Șeherezada În Ritm De Flamenco” – Centrul Cultural Ion Besoiu, 28-29 iunie

Foto: FITS 

Tiago Rodrigues

Erou al construcției de punți între orașe, comunități și țări, unul dintre cei mai mari luptători pentru forța teatrului jucat în orice spațiu, distins cu Premiul Europa și cu alte nenumărate premii, Tiago Rodrigues, directorul artistic al Festivalului de Teatru de la Avignon, primește astăzi o stea pe Aleea Celebrităților, pentru forța și liberatatea de a crea evenimente unice în toată lumea.

Spectacole în cadrul FITS 30: Tiago Rodrigues – ”În Măsura Imposibilului”, La Comédie de Genève  – Fabrica de cultură, sala Lulu, 23, 24 iunie

Foto: Christophe Raynaud de Lage
Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 7 iunie 2023

Publicat la miercuri, iunie 07, 2023 de

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și-a anunțat programul complet

 

Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS, care a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, cele mai noi informații referitoare la #FITS30, respectiv seria de evenimente speciale care completează programul din acest an al Festivalului. FITS are loc la Sibiu, în perioada 23 iunie – 2 iulie, iar tema acestei ediții – a 30-a – este MIRACOL.

Foto: Mesagerul de Sibiu

În cadrul conferinței de presă de astăzi, Ministrul Apărării, domnul Angel Tîlvăr, a transmis un mesaj despre colaborarea dintre FITS și instituția pe care o conduce, parteneriat dezvoltat în cadrul Sezonului NATO, care a debutat acum șapte ani:

„Includerea în programul manifestărilor Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a unei Secțiuni NATO, realizată (…) împreună cu Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, exprimă profunzimea relațiilor militari-civili la nivelul comunității locale și înțelegerea importanței adecvării ofertei artistice la specificul și nevoile audienței militare. Aceasta include nu doar militari și studenți români, dar și personal aliat încadrat la Comandamentul Corpului Multinațional Sud-Est, unitate emblematică a Structurii de Forțe a NATO din România. (…) Grație Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și organizatorilor din Teatrul Național “Radu Stanca”, Ministerul Culturii și Guvernul României, militarii români și militarii aliați din țările membre NATO se vor bucura, împreună cu publicul larg, de spectacolele incluse în program și vor aprecia valențele educative ale teatrului și ale dialogului intercultural”, a spus Angel Tîlvăr, Ministrul Apărării Naționale.

La această ediție, sezonul NATO include patru spectacole care se vor desfășura la Academia Forțelor Terestre:
GINGHIS HAN, de Uriankhai Damdinsuren, pe 23 iunie, ora 15 – Mongolian National University of Arts and Culture
HARMONICA RHAPSODY, cu Judy’s Harmonica Ensemble (TWN, CHN), pe 25 iunie, ora 15
TĂRÂMUL MUZICII, cu Cătălin Milea & Gabriel Bălașa, pe 30 iunie, ora 15
MALUS SIEVERSII/S-CUM de la Leeds Beckett University (UK), Regia și coregrafia: Joshua Haigh și Olivia Richards, pe 1 iulie, ora 15.
În completarea acestui parteneriat, FITS a pus la dispoziție o mie de abonamente gratuite la secțiunea Online și alte trei mii la un preț redus. Secțiunea Online a acestei ediții conține 40 de spectacole transmise live sau înregistrate.

În continuarea conferinței, Constantin Chiriac a anunțat că trei sferturi din biletele puse în vânzare pentru această ediție sunt deja epuizate și că peste jumătate din evenimentele incluse în programul din acest an sunt oferite publicului cu acces gratuit, astfel încât întreaga comunitate să poată fi #ParteDinMiracol.
Până în acest moment, FITS are 809 evenimente incluse în program (două dintre acestea – din seria Evenimentelor speciale – confirmate chiar înainte de conferința de presă!) și așteaptă aproximativ 5000 de participanți din 75 de țări.
Aplicația FITS este și ea adusă cu toate informațiile la zi, permite personalizarea programului și multe alte facilități și este disponibilă pentru descărcare atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.

Platforma doctorală a fost un alt subiect al informării de astăzi, iar cifra importantă în acest context este 47 – numărul instituțiilor de învățământ care participă la această ediție a programului, multe dintre acestea find printre cele mai prestigioase din lume. Tema din acest an este: „Căutarea miracolului și revelația teatrului: cercetarea creativă în spectacolul contemporan”.
Platforma Internațională de Prezentare a Doctoratelor este un spațiu excelent pentru dialog și schimburi universitare între tineri cercetători, membrii comunităților academice și publicul larg, care se derulează în fiecare an, începând cu 2014, în cadrul FITS. Scopul său principal este promovarea colaborării inter-instituționale și a educației artistice, în contextul Festivalului.

Pe rând, Constantin Chiriac a trecut în revistă și celelalte secțiuni al căror program este disponibil începând de astăzi pe site-ul Festivalului (sibfest.ro): Spectacole-lectură, Conferințe de presă și Conferințe speciale, Expoziții, Platforma de Arte Vizuale (PAV), Therme Forum, Lansări de carte, și la care publicul este așteptat cu drag de Octavian Saiu și Matei Vișniec, moderatorii evenimentelor speciale, dar și de toți artiștii și autorii incluși în program.

De asemenea, un foarte așteptat anunț a făcut parte din programul acestei conferinței, respectiv cine sunt artiștii care, din acest an, vor avea o Stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu.
Șase noi nume se adaugă Aleii la această ediție, nume care vor rămâne, permanent, #ParteDinMiracol: regizoarea britanică Katie Mitchell, dansatoarea și coregrafa María Pagés din Spania, dansatoarea și coregrafa canadiană Marie Chouinard, regizorul elvețian Milo Rau, actorul, regizorul, dramaturgul și producătorul portughez Tiago Rodrigues și coregrafa Noa Wertheim, director artistic al companiei de dans Vertigo din Israel.

Programul evenimentelor speciale din cadrul FITS 30 este disponibil AICI.

Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 10 mai 2023

Publicat la miercuri, mai 10, 2023 de

FITS anunță sezoanele și partenerii FITS30

Astăzi, la Sibiu, a avut loc cea de-a doua conferință de presă prilejuită de Festivalul Internațional de Teatru Sibiu (FITS), la cea de-a treizecea ediție. Evenimentul a fost susținut de Constantin Chiriac, Președintele FITS și directorul general al TNRS. Acesta a anunțat principalele sezoane din cadrul #FITS30 și a prezentat principalii parteneri.

FOTO: Mesagerul de Sibiu

Evenimentul se bucură și în acest an de Înaltul Patronaj al Președintelui României și este organizat de Teatrul Național ”Radu Stanca” Sibiu cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, al Consiliului Local Sibiu și al Ministerului Culturii.

În cadrul conferinței de presă au fost prezentate mesajele Excelenţei Sale Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, și al Primului Ministru, Nicolae Ciucă, care a subliniat susținerea evenimentului de către Guvernul României.

„Comunitatea sibiană este mândră că este parte din acest proiect; pentru Sibiu am gândit Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Ne bucurăm că putem să avem un dialog constant și serios cu Primăria și Consiliul Local, și că, în tot ceea ce facem, există viziune și prețuire reciprocă”, a declarat Constantin Chiriac, care a subliniat faptul că Primăria Sibiu este principalul finanțator al FITS.

„Festivalul este în același timp o poartă deschisă din Sibiu spre întreaga lume, creând conexiuni cu alte culturi și aducând aici cultura altor comunități, arătând că diversitatea poate fi unită prin deschiderea minții și a sufletului. Zeci de națiuni se prezintă în festival prin cultura lor, transformând Sibiul într-un hub internațional al artelor spectacolului”, a spus Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu, în mesajul său transmis FITS.

„În dialog cu actualul ministru al Culturii am putut să gândim ceea ce înseamnă leadership și diplomație culturală”, a spus Constantin Chiriac, vorbind despre parteneriatul strategic pe care Festivalul îl are cu Ministerul Culturii și ministrul Lucian Romașcanu.

Un alt reprezentant al Guvernului a fost Ligia Deca, ministru al Educației, care a vorbit despre importanța proiectelor care fac parte din FITS și au o componentă de educare: Programul de Voluntariat, Platformă Internațională de prezentare a doctoratelor din România, Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural.

Constantin Chiriac a introdus, pe rând, mesajele primite din partea reprezentanților oficiali ai țărilor care sunt prezente cu sezon dedicat în această ediție. Cuvintele transmise de excelențele lor au subliniat impactul internațional pe care îl are Festivalul, au mulțumit organizatorilor și au adresat călduroase gânduri publicului.

În continuare, Președintele Festivalului a prezentat principalele sezoane internaționale care parte din programul acestei ediții. Ne bucurăm, ca în fiecare an, de prezența unora dintre cele mai prestigioase instituții culturale din lume, cum ar fi: Burgtheater (27, 28 iunie), Theatre de la Ville Paris (1, 2 iulie), La Comédie de Genève (23, 24 iunie), Compagnie Marie Chouinard (2 iulie), Circus Baobab (24, 25 iunie), Schaubühne Berlin (1, 2 iulie), Vertigo Dance Company (30 iunie, 1 iulie), Yamamoto Noh Theatre (30 iunie) sau Habima National Theatre (23 iunie).

Iată lista completă a sezoanelor #FITS30: sezonul francofon: (Franța, Elveția, Belgia, Canada, Guineea, Luxemburg), sezonul german, sezonul israelian, sezonul britanic, sezonul japonez, sezonul spaniol, sezonul austriac, sezonul american, sezonul polonez, sezonul NATO, sezonul Republica Moldova, sezonul sibian.

Tema din acest an – MIRACOL – care arată importanța Festivalului în creșterea comunității și a orașului și bucuria pe care o aduce publicului din întreaga lume.

ParteDinMiracol este astfel o realitate pentru toți cei care iau contact cu FITS – artiști, public, organizatori, parteneri, comunitate și, desigur, mass-media.

Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 18 ianuarie 2023

Publicat la miercuri, ianuarie 18, 2023 de

Hideki Noda premiat la „New York 2023 ISPA Awards”, la recomandarea directorului TNRS, Constantin Chiriac

 

Hideki Noda, directorul artistic al Tokyo Metropolitan Theatre, a fost premiat în cadrul „New York 2023 ISPA Awards”, o prestigioasă ceremonie a Societății Internaționale pentru Artele Spectacolului, la recomandarea lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Hideki Noda a primit premiul „Distinguished Artist Award”, pentru contribuția sa remarcabilă, pentru talentul, arta și dăruirea în domeniul artelor spectacolului, în cadrul unei ceremonii care a avut loc zilele acestea la New York.

Hideki Noda este un colaborator apropiat al Festivalului Internațional de Teatru, fiind prezent la Sibiu de mai multe ori.

Personalitate complexă a lumii teatrale japoneze și mondiale, actor, regizor, dramaturg, profesor și director de teatru, Hideki Noda a primit și o stea pe Aleea Celebrităților pentru caracterul revoluționar al artei sale, în dialog cu marile mișcări teatrale ale lumii.

ISPA este o rețea globală care reunește peste 500 de lideri în artele spectacolului, din 185 de orașe și din toate regiunile globului. Membrii ISPA includ organizații de arte ale spectacolului, manageri de artiști, festivaluri, finanțatori, consultanți și alți profesioniști care lucrează în artele spectacolului.

Hideki Noda s-a născut în Nagasaki în 1955, în iulie 2009 a fost numit director artistic al Tokyo Metropolitan Theatre, iar în prezent, predă la Tama Art University.

Noda a înființat prima sa companie de teatru, Yume no Yuminsha (Dreaming Bohemian), când încă era student la Universitatea din Tokyo, și a produs multe spectacole apreciate.

În 1992, a plecat să studieze la Londra. La întoarcere, în 1993, a pus bazele companiei de producție NODA MAP. De atunci, a creat multe spectacole de succes, precum: Kill, Pandora no kane (Pandora’s Bell), Oil, Akaoni (Red Demon), The Bee, The Diver, Caractere, Egg, Gekirin și Footprint Princess.

A colaborat cu actorul kabuki Nakamura Kanzaburo XVIII, a adaptat piese kabuki și a regizat producții bazate pe versiuni originale proprii ale unor piese Kabuki, cum ar fi: Tragedy of Togitatsu, Nezumikozo etc.

În plus, Noda se implică activ în producții internaționale, colaborând cu actori britanici, thailandezi și coreeni. A câștigat multe premii importante de teatru în Japonia, inclusiv Premiul Asahi (2009).

În octombrie 2009, a fost numit Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE), iar în iunie 2011, a fost decorat cu medalia cu panglică purpurie pentru contribuția sa la educație și cultură. A fost în multe turnee peste tot în lume.

Continuare
    Trimite prin e-mail

sâmbătă, 25 iunie 2022

Publicat la sâmbătă, iunie 25, 2022 de

Constantin Chiriac: Am început acest festival acum 29 de ani, cu doar trei țări și opt spectacole. Era martie, era zăpadă pe străzi

„Am început acest festival acum 29 de ani, cu doar trei țări și opt spectacole. Era martie, era zăpadă pe străzi. De-a lungul timpului, am făcut deschiderea festivalului în multe locuri – în Piața Mare, cu zeci de mii de oameni prezenți; în universități, în biserici, dar, până acum, niciodată într-o clădire de business a unei companii IT celebre în lume, parteneră de inovație a FITS”.

Cu această premieră a debutat deschiderea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu în acest an, într-o scurtă intervenție a lui Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS.

Evenimentul a avut loc la sediul NTT Data din Sibiu, odată cu inaugurarea oficială a acestuia, în prezența unor oaspeți foarte importanți, care au rostit discursuri:

E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România
E.S. Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Germania
Domnul Lucian Romașcanu, Ministrul Culturii
Domnul Daniel Metz, fondatorul NTT Data, România
Domnul Kaz Nishihata, Representative Director and Senior Executive Vice President NTT Data

Din partea Primăriei Municipiului Sibiu – principalul finanțator al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a fost prezentă Doamna Viceprimar Corina Bokor.

Evenimentul oficial de deschidere a fost transmis integral pe site-ul Festivalului (www.sibfest.ro) și a fost completat de un scurt moment artistic de la compania japoneză Yamamoto Noh Theater.

„Doamnelor și domnilor, Dragi parteneri și prieteni din presă, vă mulțumim că sunteți alături de noi la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, a cărui a 29-a ediție începe astăzi și durează până în 3 iulie 2022. Ne așteaptă peste 800 de evenimente în 80 de spații de joc, la care sunt prezenți 3500 de participanți din 75 de țări – cu siguranță, cea mai amplă ediție de până acum a Festivalului, la o distanță care pare măsurată în ani-lumină de primul FITS. Tema acestei ediții, așa cum am mai comunicat, este FRUMUSEȚE. Ne vom regăsi, așadar, sub acest semn, jurnaliști, prieteni, parteneri, pasionați de artele spectacolului, la Sibiu, Gura Râului, Cisnădioară sau online”.

La ora 23.30, după spectacolul de drone, vor fi declarații de presă susținute de Constantin Chiriac, președintele FITS, la zidul din fața TNRS.

În 25 iunie, ora 10:00, la Sala Thalia, parter – în sala de conferințe, va avea loc prima conferință de presă.

Vor fi invitați:

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Confederaţiei Elveţiene în România, E.S. Dl. Arthur MATTLI,

Artiștii Théâtre Vidy-Lausanne – Mounir Margoum și Thierry Raynaud,

Regizorul Pippo Delbono.

Conferința va fi moderată de profesorul și criticul de teatru Octavian Saiu.

 
Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 20 aprilie 2022

Publicat la miercuri, aprilie 20, 2022 de

Consiliul Județean Sibiu, partener al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

 Ca și în anii precedenți, Consiliul Județean Sibiu devine partener de încredere al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu prin punerea la dispoziție a Sălii Thalia – sediul Filarmonicii de Stat Sibiu – respectiv a sălii de festivități a Bibliotecii ASTRA pentru desfășurarea spectacolelor.

Consilierii județeni urmează să voteze proiectul de hotărâre privind parteneriatul între Județul Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru Sibiu în ședința ordinară de la finalul lunii aprilie.

Conducerea Teatrului Național Radu Stanca și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu au solicitat Consiliului Județean Sibiu continuarea unei mai vechi colaborări în sprijinul desfășurării spectacolelor din festival, în perioada 22 iunie – 4 iulie.  „Sala Thalia și sala de festivități din incinta Bibliotecii ASTRA Sibiu au devenit unele dintre cele mai importante și ofertante spații de joc ale festivalului, găzduind concerte, spectacole de dans și teatru, conferințe, care au ocupat de fiecare dată întreaga capacitate a sălilor” arată directorul FITS Constantin Chiriac.

„Este o mare bucurie că festivalul revine în sălile de spectacol și că vom putea savura mai puțin îngrădiți bogatul program de evenimente pregătit de FITS. Spațiile Filarmonicii și ale Bibliotecii ASTRA sunt cu adevărat potrivite pentru a găzdui Frumusețea care ne unește, tema foarte bine aleasă a festivalului din acest an. Pentru Județul Sibiu este o onoare să ne aducem contribuția și să susținem cel mai important festival anual de artele spectacolului din România, care menține județul Sibiu pe harta destinațiilor culturale” declară Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Directorul FITS, Constantin Chiriac este cetățean de onoare al Județului Sibiu încă din 2018.

Detalii privind evenimentele găzduite în aceste spații vor fi disponibile odată cu publicarea programului FITS 2022.

Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 29 septembrie 2021

Publicat la miercuri, septembrie 29, 2021 de

Premiile Constantin Chiriac 2021. Tablete și premii în bani pentru copiii talentați din satul Prisăcani, Iași

Cea de-a VII-a ediție a Premiilor Constantin Chiriac va avea loc în 30 septembrie 2021, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare. Cei 16 elevi din localitatea Prisăcani, care au trimis eseuri pentru concurs, vor primi câte o tabletă, iar în plus vor fi oferite un premiu I, două premii II, trei premii III și două mențiuni.

Elevii au fost provocați să conceapă eseuri despre școala online și modul în care ei au perceput această nouă realitate din învățământ, răspunzând la o serie de întrebări lansate de Constantin Chiriac: Aș dori să aud părerea voastră despre actualul și viitorul învățământ online, Ce ați învățat cu adevărat folositor, pentru fiecare dintre voi, în perioada de pandemie? Ce ați dori, fiecare dintre voi, să facă profesorii și părinții pentru ca voi să aveți cu adevărat un nivel de cunoștințe competitiv? Ce avantaje ați identificat pentru faptul că studiați la Prisăcani, în pofida greutăților zilnice pe care le aveți?
„Profesori universitari au citit aceste lucrări și toți au fost de părere că sunt de o profunzime, și de o asumare, și de un adevăr de viață năucitoare. Îndemn personalitățile din România să facă un lucru similar pentru copiii din localitățile unde s-au născut – cred că s-ar produce un miracol. A devenit, probabil, cel mai important moment al comunității. De fiecare dată, întregul proces al selectării lucrărilor este prin competiție, mă consult cu profesorii lor, sunt atent la rezultatele pe care ei le au ca elevi, la implicarea lor, la deschiderea lor, dar sunt foarte atent și la situația lor socială. Deja sunt copii care au terminat liceul și unii dintre ei sunt studenți la universități din Marea Britanie, din alte țări. De fiecare dată, temele pe care le-am avut au însemnat proiecte de-ale lor despre comunitatea cărora le aparțin, despre felul în care ei gândesc, felul în care proiectează în viitor destinul lor legat de destinul localității în care s-au născut”, spune Constantin Chiriac.
Toți cei 16 elevi vor primi câte o tabletă, din partea partenerului TNRS – Dentestet, alături de produse, iar câștigătorii competiției vor primi și premii în bani, oferite de Constantin Chiriac și Celestin Constantin, directorul Polisano, precum și o donație din partea Medlife.

Ediția din acest an a premiilor este marcată și printr-o apariție editorială de excepție. Antologia Premiilor Constantin Chiriac, lucrare apărută la Editura Pim, reunește lucrările elevilor care au câștigat Premiile Constantin Chiric de-a lungul edițiilor precedente.
 
Eseuri și povești de viață emoționante
 
Creațiile copiilor sunt de o calitate excepțională, dovadă a unei impresionante viziuni asupra importanței școlii, asupra actului educațional, dar și asupra modului în care un copil se raportează la propria comunitate și poate trece peste provocările unui trai în condiții dificile.
„Am învățat să folosesc internetul, am lucrat pe fișe și am primit feed-back-ul imediat, am vizionat diferite filmulețe cu lecțiile prezentate de domnii profesori, am citit mai mult, dar tot școala față în față rămâne sănătoasă și constructivă. Valorile pe care am reușit să mi le dobândesc în această grea perioadă sunt: încrederea care sprijină respectul, echitatea bazată pe responsabilitate și șanse egale, solidaritatea. Suportul încrederii mele au fost bunicii, în principal bunica, conducerea școlii și bineînțeles, profesorii. Eram mereu întrebați cum ne simțim, ce face familia noastră, dacă suntem bine, lucru pe care l-am apreciat foarte mult. Această perioadă ne-a apropiat foarte mult! Din păcate, bunica mea a murit în perioada pandemiei, vestea primind-o la scoală. Am și acum în gând și imagine acea zi când am ieșit de la ore și m-am îndreptat spre casă fără să știu că voi rămâne fără ajutorul meu neprețuit, draga mea bunică. Am rămas cu acea zi în gând și imagine, iar acum îmi lipsește povața bunicii, încurajarea și sprijinul oferit. Tatăl meu a murit de când eram mică, nu îl știu decât din poze,  iar mama s-a recăsătorit, momentan locuind în altă țară. Acolo am frați pe care nu îi cunosc încă, nu i-am văzut niciodată. Sper ca după terminarea clasei a VIII-a să merg să îi văd, poate mă ajută Maica Domnului. Bunicul este operat la gât, are cancer, iar eu sunt alături de el, gândindu-mă mereu la bunătatea și hărnicia bunicii. Faptul că studiez la Școala Gimnazială Prisăcani este o oportunitate pentru mine, în pofida tuturor greutăților zilnice, chiar dacă fac naveta la 8 km de casă. Îmi place mult școala unde învăț, frumoasă, modernă, cu bibliotecă, sală de sport și colegi minunați. Le mulțumesc cadrelor didactice pentru încredere și pentru modelul oferit pentru noi, elevii. Mereu au știut cum să ne încurajeze de fiecare dată, să ne stârnească  curiozitatea prin diferite activități creative în perioada on-line și nu numai”, sunt rânduri cuprinse într-unul dintre eseuri și care ilustrează talentul, forța și sensibilitatea acestor copii.
Continuare
    Trimite prin e-mail