Se afișează postările cu eticheta festival. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta festival. Afișați toate postările

marți, 23 septembrie 2025

Publicat la marți, septembrie 23, 2025 de

Festivalul Transilvania Multiculturală – o ediție cu peste 1000 de vizitatori la Biertan

 

Festivalul Transilvania Multiculturală s-a desfășurat la Biertan pe 20–21 septembrie 2025, oferind o experiență unică în care patrimoniul, diversitatea culturală și comunitatea s-au întâlnit pentru a celebra autenticitatea Transilvaniei.



Și anul acesta, prin intermediul finanțării din proiectul Reabilitare Sit UNESCO Biertan și cu suportul colegilor de la GAL Dealurile Târnavelor, Transilvania Multiculturală s-a bucurat de un număr foarte mare de vizitatori, care a participat la multitudinea de activități desfășurate pe parcursul celor două zile și a avut ocazia să descopere, într-o manieră mult mai personală, tot ce are mai frumos de oferit comuna Biertan.



„Genul acesta de evenimente vin să sprijine și să reîntărească angajamentul Primăriei Comunei Biertan față de conservarea și valorificarea patrimoniului moștenit pentru dezvoltarea și bunăstarea comunității locale.” a declarat Stelian Burduhos, consilier primar pe turism și gastronomie locală, responsabil de organizarea evenimentului.

În cele două zile de festival, Biertan a primit peste 1000 de vizitatori, cu două vârfuri de participare: sâmbătă seara, la concertul legendar oferit de IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro, care a adus la Biertan oameni din Sibiu, Făgăraș, Brașov, Mureș, Mediaș, Sighișoara, Alba Iulia și Cluj, dar și duminică, la numeroasele activități propuse în program.



Participanții au descoperit comuna pe două trasee ale Via Transilvanica (Biertan – Copșa Mare și Biertan – Richiș), au cumpărat produse deosebite de la târgul de producători locali, au savurat gastronomia transilvăneană, au explorat satul în vânătoarea de comori, au aflat povești și legende locale în tururile arhitecturale oferite de ghizi locali și au pășit în curțile localnicilor cu ocazia Zilei Porților Deschise.

Un moment de mare emoție l-a reprezentat concertul cameral al cvartetului Flow.Strings, găzduit de Biserica Fortificată din Biertan.

Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 17 septembrie 2025

Publicat la miercuri, septembrie 17, 2025 de

Weinfest, în Piața Castelului din Mediaș

 

Evenimentul „Weinfest Mediaș”, care a debutat cu prima ediție în anul 2018 va avea loc, în al treilea week-end din luna septembrie,  anul acesta în zilele de 19, 20 și 21.

sursa foto: Monitorul de Mediaș

Organizatori sunt Asociația pentru Reconstrucția Vechii Metropole de vin a Transilvaniei, Asociația Locului Natal, Asociația Pusteblume Mediaș și FDGR Mediaș. Weinfest Mediaș este un eveniment social deosebit dedicat istoriei, culturii și tradițiilor vinului, simultan cu dezvoltarea turismului și conștientizarea comunității referitor la importanța orașului în istoria viticulturii internaționale. Anul acesta Turrepitz îmbracă hainele de somelier, pentru a prezenta lumii legenda lui Schmecker și calitățile lui de degustător. Meniul principal ca în fiecare an este degustarea vinurilor la care se adaugă surprize muzicale, culinare și vizuale în Vechea Metropolă de vin a Transilvaniei. De asemenea, în perioada 26-28 septembrie va avea loc evenimentul „Oktoberfest Boutique”, unde participanții vor avea ocazia să deguste beri artizanale și gastronomie într-un ambient deosebit. „Ambele evenimente vor avea loc în Piața Castelului din Mediaș, în ambientul feeric pe care doar această locație îl poate oferi, sub sloganul «Peste 800 de ani de istorie, inovație și gust»  din strategia de promovare turistică «Mediaș-Nucleul Transilvaniei». Programul pentru ambele evenimente va fi vinerea între orele 18.00 – 23.00, sâmbăta între orele 16.00 – 24.00, iar duminica între orele 18.00- 23.00. Mulțumim tuturor sponsorilor, partenerilor și susțînătorilor. Din suflet, pentru Mediaș!”, spun organizatorii evenimentului.


Continuare
    Trimite prin e-mail
Publicat la miercuri, septembrie 17, 2025 de

IRIS – Cristi Minculescu, legenda rock-ului românesc, vine la Biertan!

 

Legenda rock-ului românesc vine la Biertan! Pe 20 septembrie, la ora 21:30, IRIS – Cristi Minculescu, Valter& Boro, urcă pe scena Festivalului Transilvania Multiculturală, în inima satului Biertan, pentru un concert memorabil.

sursa foto: Festivalul Transilvania Multiculturală 2025

„Vino să cânți, să trăiești și să simți IRIS, așa cum doar live se poate.
Când spui Iris Cristi Minculescu, Valter & Boro ai în față întreaga istorie a rock-ului românesc: trei dintre cei mai iubiți artişti români, fără să aibă nevoie de vreo altă prezentare. Lor li s-a alăturat în 2017, providențial, Mihai Dumitrescu, la tobe. E suficient să auzi „Floare de Iris”, „Strada ta”, „Baby”, „Somn bizar” și începi deja să fredonezi aceste melodii ce ne-au fost tuturor imn și care vor continua să fie auzite doar din vocile, corzile și emoțiile celor ce le-au compus.
20 septembrie, 21:30 – IRIS la Festivalul Transilvania Multiculturală 2025 la Biertan”, transmit organizatorii evenimentului.

sursa foto: Festivalul Transilvania Multiculturală 2025

În 20 și 21 septembrie 2025, sunteți invitați din nou în centrul satului de poveste Biertan, la unul din cele mai importante evenimente din agenda culturală anuală a comunei – Festivalul Transilvania Multiculturală.
În cadrul acestui eveniment sunt marcate și Zilele Europene ale Patrimoniului, tema de anul acesta fiind: „Patrimoniu și arhitectură. Ferestre către trecut, uși către viitor.”, cu scopul de a aduce oamenii împreună în armonie și de a îmbrățișa diferențele de cultură și limbă.
Într-o comună cu o istorie atât de bogată și cu o cultură atât de variată, organizatorii sărbătoresc unitatea în diversitate printr-un program atent pregătit, la care sunteți invitați să luați parte:
✔ târg de producători locali
✔ ateliere interactive și educaționale pentru copii
✔ vânătoare de comori
✔ drumeții pe Via Transilvanica
✔ tur arhitectural al satului Biertan cu ghizi locali
✔ vizite în curțile localnicilor de Ziua Porților Deschise
✔ program artistic multicultural
✔ zonă de mâncare și băuturi

Program:

◾ Sâmbătă, 20 septembrie:
Activități:
10:00-14:00 – Drumeție pe Via Transilvanica: Biertan – Copșa Mare – Biertan. Detalii și înscriere: https://fb.me/e/5drfpoDtK
12:00-19:00 – Târg de producători locali
12:00-14:00 – Atelier de pictură pe față
12:00-16:00 – Ateliere pentru copii organizate de Fundația Green Man din Richiș
Program artistic:
17:45 – Deschiderea oficială a evenimentului
18:00 – Clubul Copiilor Mediaș
18:45 – Antonia Muntean
19:30 – Livia Șchiopu
20:30 – ICAR
21:30 – IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro
◾ Duminică, 21 septembrie:
Activități:
10:00-14:00 – Drumeție pe Via Transilvanica: Biertan – Richiș: jumătate de traseu și retur.
11:00-13:00 – Vânătoare de comori Biertan (seria 1). Detalii aici: https://fb.me/e/557z5Gr0K
12:00-19:00 – Târg de producători locali
12:00-17:00 – Ziua Porților Deschise. Detalii aici: https://fb.me/e/34m8eaGMP
12:00-14:00 – Tur arhitectural Biertan (seria 1). Detalii aici: https://fb.me/e/9bIURPklC
12:00-14:00 – Atelier de pictură pe față
12:00-16:00 – Ateliere pentru copii organizate de Povestea Calendarului: Detalii aici: https://fb.me/e/3rFafvD7y
16:00-18:00 – Vânătoare de comori Biertan (seria 2). Detalii aici: https://fb.me/e/557z5Gr0K
16:00-18:00 – Tur arhitectural Biertan (seria 2). Detalii aici: https://fb.me/e/9bIURPklC
Program artistic:
16:00 – Concert Flow Strings – în Biserica fortificată: Detalii aici: https://fb.me/e/5Zgh6mrje
18:00 – Grupul Vocal „Flori Hârtibăcene” & Claudia Mihăilă
18:45 – Antonia Muntean
19:30 – Tin Vasilescu
20:00 – Mia Greavu
20:30 – Hanu cu Bragă
21:30 – Dragoș Moldovan & Andreea Vlas
Continuare
    Trimite prin e-mail

luni, 15 septembrie 2025

Publicat la luni, septembrie 15, 2025 de

Festivalul Transilvania Multiculturală revine la Biertan în 20–21 septembrie 2025

 

În weekendul 20–21 septembrie 2025, comuna Biertan găzduiește o nouă ediție a Festivalului Transilvania Multiculturală, unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul cultural al regiunii.

Foto: Comuna Biertan

Timp de două zile, inima satului de poveste se va transforma într-un spațiu viu al întâlnirii dintre tradiție, diversitate culturală și comunitate.

Foto: Comuna Biertan

Pe parcursul celor două zile, participanții vor avea ocazia să exploreze satul prin drumeții pe Via Transilvanica, tururi ghidate, ateliere creative, activități pentru copii, concerte și întâlniri cu producători locali. De asemenea, evenimentul include inițiative speciale precum Ziua Porților Deschise și o serie de activități educaționale, toate menite să creeze un dialog între patrimoniu, natură și comunitate.

Foto: Comuna Biertan

Evenimentul marchează, totodată, și Zilele Europene ale Patrimoniului, sărbătorite anul acesta sub tema „Patrimoniu și arhitectură. Ferestre către trecut, uși către viitor.”

Sub acest motto, absolvenții cursului de ghizi de turism organizat în luna septembrie de Primăria Biertan, alături de instructorul și ghidul specializat Adela Dadu, vă invită să descoperiți Biertanul dintr-o perspectivă nouă, participând la două tururi arhitecturale ghidate, programate în data de 21 septembrie, în cadrul Festivalului Transilvania Multiculturală.

Foto: Comuna Biertan

Un punct de atracție major al festivalului este programul artistic multicultural, care reunește pe scenă o selecție de artiști locali și naționali. Atmosfera serilor va fi animată de concerte susținute de IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro, trupa ICAR, Dragoș Moldovan – câștigător Vocea României 2019 & Andreea Vlas, Hanu cu Bragă, Mia Greavu și Tin Vasilescu. Un moment special îl va reprezenta concertul cameral al ansamblului Flow Strings, găzduit în spațiul emblematic al Bisericii Fortificate din Biertan. Alături de aceștia, tineri interpreți și grupuri locale vor aduce pe scenă energia, diversitatea și spiritul autentic al comunității.

Foto: Comuna Biertan

Situat în inima Transilvaniei, Biertan este unul dintre cele mai frumoase și bine conservate sate săsești din România, recunoscut la nivel internațional pentru valoarea sa istorică și arhitecturală. Inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO încă din anul 1993, Biertan este un loc unde farmecul medieval este păstrat viu, iar fiecare colț de stradă spune o poveste. Festivalul devine astfel o invitație deschisă la descoperire, conectare și reflecție – un spațiu în care vizitatorii pot experimenta autenticitatea unei comunități ce își păstrează vie identitatea prin tradiție, dar care privește cu deschidere către viitor.

Foto: Comuna Biertan

Mai multe detalii și programul complet aici: https://fb.me/e/5T9Ky8CvT

Continuare
    Trimite prin e-mail

sâmbătă, 5 iulie 2025

Publicat la sâmbătă, iulie 05, 2025 de

Foto – Video. Sărbătoare la Richiș: A început oficial Festivalul „Omul Verde”

 

Atmosferă de sărbătoare vineri seara în pitoreasca localitate Richiș, din comuna Biertan, județul Sibiu, unde a fost dat startul celei de-a patra ediții a Festivalului „Omul Verde de la Richiș”.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Evenimentul, devenit deja o tradiție locală, aduce în prim-plan o îmbinare spectaculoasă între cultură, tradiție și natură.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Deschiderea oficială a fost marcată de un recital folk susținut de trupa Moto din Mediaș, urmat de intervențiile oficiale ale primarului comunei Biertan, Mircea Dragomir, și ale președintelui Green Man Foundation, Francesco Tacconi. Cei doi au subliniat importanța acestui festival pentru dezvoltarea cultural-turistică a regiunii.

Player video
00:00
01:11

 

Player video
00:00
00:31

Un moment inedit al serii l-a reprezentat parada artiștilor, copiilor și a celorlalți participanți la festival, care au adus culoare și entuziasm în centrul satului.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Foto: Mesagerul de Sibiu

Player video
00:00
01:00

Festivalul se desfășoară pe parcursul a patru zile și propune un program diversificat, dedicat familiilor, tinerilor, turiștilor și tuturor celor pasionați de natură, muzică, gastronomie tradițională, cultură locală sau antreprenoriat creativ.

Foto: Mesagerul de Sibiu

În centrul atenției se află impunătoarea Biserică Evanghelică fortificată din Richiș, o bazilică gotică de peste 570 de ani, renumită pentru reprezentările rare ale „Omului Verde” – un simbol antic al reînnoirii și al legăturii dintre om și natură.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Foto: Mesagerul de Sibiu

Festivalul „Omul Verde de la Richiș” este organizat de Green Man Foundation, cu sprijinul Primăriei Comunei Biertan, și își propune să readucă la viață tradiții uitate, într-un cadru prietenos, autentic și profund legat de identitatea locului.

Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 25 iunie 2025

Publicat la miercuri, iunie 25, 2025 de

Redescoperiți istoria și tradițiile locale: începe ediția a IV-a a Festivalului „Omul Verde din Richiș”

 

Timp de patru zile, în perioada 3-6 iulie, sunteți așteptați la Richiș, să descoperiți tradițiile, istoria si poveștile Transilvaniei. Începe cea de-a patra ediție a Festivalului „Omul Verde din Richiș”, eveniment ce vă propune un periplu interesant prin gusturi, imagini, muzică, o ocazie frumoasă de a duce mai departe tradiții demult uitate.

foto: Mesagerul de Sibiu

Scopul acestui eveniment este de a promova dezvoltarea cultural-turistică a micii, dar pitoreștii localități Richiș din comuna Biertan, județul Sibiu. În centrul acestui eveniment, atracția principală este Biserica Evanghelică fortificată din Richiș, această interesantă bazilică gotică, veche de peste 570 de ani, deosebită prin numeroasele reprezentări „Omului Verde”, un motiv decorativ sculptat ce figurează în arhitectura gotică europeană, un simbol al reînnoirii naturii și al vieții perpetuate cu fiecare anotimp, precum și alte simboluri din lumea celtică.

În fiecare din cele patru zile de festival organizatorii vă propun numeroase evenimente interactive pentru familii, tineri și copii, turiști și iubitori de drumeții, pasionați de cultură și muzică, pasionați de arta culinară tradițională, dar și pentru cei interesați de sesiuni de networking și relaționare antreprenorială.

„Omul Verde din Richiș”, este organizat de Green Man Foundation, cu sprijinul Primăriei Comunei Biertan.

Proiectul este cofinanțat de Ministerul Culturii.

foto: Organizatori

foto: Organizatori

foto: Organizatori

foto: Organizatori

foto: Organizatori


Continuare
    Trimite prin e-mail