Se afișează postările cu eticheta jandarmi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jandarmi. Afișați toate postările

duminică, 19 ianuarie 2025

Publicat la duminică, ianuarie 19, 2025 de

Turistă rătăcită, recuperată de jandarmi la Păltiniș. Mesajul de mulțumire al familiei

 

Vineri, în jurul orei 16.30, jandarmii montani sibieni au fost sesizați de două persoane cu privire la faptul că nu reușesc să ia legătura cu o femeie în vârstă de 70 de ani alături de care se aflau în stațiunea Păltiniș.

Foto: IJJ Sibiu

Femeia a plecat la plimbare cu câinele său și pentru că nu mai răspundea la telefon, turiștii au solicitat ajutorul jandarmilor montani sibieni.

După mai multe apeluri telefonice, femeia a răspuns și a reușit să le ofere jandarmilor detalii și poze din zona unde se afla, astfel intervenția de recuperare a acesteia fiind desfășurată în scurt timp.

Drumul pe care l-a străbătut, aproximativ 10 kilometri, este greu accesibil, acoperit cu zăpadă, dar din fericire, turista nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

„O întâmplare cu final fericit și un mesaj de mulțumire adresat colegilor noștri din partea doamnei care a solicitat ajutorul:

„În seara asta suntem toți fericiți lângă focul șemineului.

De ce?

Pentru că dl.Gherghel Mihai și dl.Șerban Ion(am uitat gradele), au fost lângă noi și în ajutorul nostru în această după amiază de 17.01.2025, în Păltiniș, Oncești.

Cu un deosebit simț de răspundere, profesionalism și stăpânire de sine, acești tineri ne-au ajutat să o recuperăm pe sora noastră (70 ani) din plimbarea nesăbuită și prea îndepărtată de locul întâlnirii noastre, pârtia Oncești, Păltiniș.

Au identificat cu ajutorul unor fotografii făcute de sora mea asupra locului unde și-a dat seama că a greșit traseul, au reușit să o găsească înainte ca seara să se instaleze.

Le mulțumim infinit de mult. Dar cel mai mult m-a impresionat calmul lor, încercarea de a mă încuraja în momentele în care au simțit emoțiile mele. Își cunosc bine meseria, le place ceea ce fac, iubesc oamenii și natura.

Avem inima plină de bucurie când vedem oameni tineri plini de optimism, înțelegere și bună cuviință. Mulțumim!”

Jandarmii montani sibieni sunt permanent la datorie pentru siguranța turiștilor în zonele montane Bâlea și Păltiniș!

În orice situație dificilă v-ați afla, solicitați-le ajutorul, în mod direct sau prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112” au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.

Continuare
    Trimite prin e-mail

joi, 6 ianuarie 2022

Publicat la joi, ianuarie 06, 2022 de

Jandarmii în acțiune! Veghează manifestările religioase de Boboteză

Astăzi, în județ au loc manifestări religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Bobotează).

Pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare cu scopul de a preveni și combate efectele pandemiei de Covid-19, jandarmii sibieni vor acționa pentru supravegherea desfăşurării activităților care vor avea loc în apropierea lăcaşelor de cult.

Pentru buna desfășurare a tuturor activităților religioase, au organizate echipe de dialog, patrule de siguranță publică, precum și alte dispozitive care au ca principal scop siguranța oamenilor, ce vor fi adaptate în funcție de situațiile concrete.

În zona de distribuire a agheazmei vor fi organizate culoare de acces, astfel încât să se evite producerea de aglomerări. În acest sens, jandarmii fac apel către participanți să respecte recomandările forțelor de ordine, să nu forțeze accesul pe aceste culoare și, foarte important, să ia în considerare timpi mai mari de așteptare.

Respectarea regulior de protecție individuală, respectiv păstrarea unei distanțe care să asigure protecția sanitară (recomandarea specialiștilor fiind de 1,5 m), purtarea corectă a măștii de protecție și dezinfectarea mâinilor, reprezintă de asemenea măsuri necesare pentru siguranța tuturor participanților.

Dacă se află într-o situație dificilă sau dacă sunt martorii unor fapte antisociale, participanții să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Continuare
    Trimite prin e-mail

joi, 23 decembrie 2021

Publicat la joi, decembrie 23, 2021 de

Senator Nicolae Neagu: „ Recunoștință veșnică eroilor Revoluției din 1989!“


Senatorul PNL Nicolae Neagu a participat astăzi, în calitate de vicepreședinte al Senatului, alături de reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Guvernului, alături de alte oficialități, la ceremonia organizată în memoria eroilor jandarmi decedați la Revoluție. 
„Am depus, cu această ocazie, coroane de flori în numele Parlamentului României la Monumentul Eroilor Jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni. În felul acesta, am marcat cu recunoștință și respect memoria celor care, cu preț de sânge, i-au redat poporului român libertatea și demnitatea și au apărat democrația și drepturile fundamentale ale omului, într-un sistem despre care se credea de neînvins.
Acești 32 de ani de la Revoluție sunt moștenirea noastră, a tuturor, și reprezintă pentru fiecare dintre noi responsabilitatea de a perpetua idealurile pentru care, acum mai bine de trei decenii, eroii noștri și-au dat viața.
Jertfa lor rămâne un simbol puternic al libertății și identității noastre naționale, iar astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne asigurăm că aceste valori vor rămâne temelia societății noastre.
Recunoștință veșnică eroilor Revoluției din 1989!
Dumnezeu să binecuvânteze România!“, a transmis senatorul PNL Nicolae Neagu.
Continuare
    Trimite prin e-mail

marți, 7 septembrie 2021

Publicat la marți, septembrie 07, 2021 de

Atacul sângeros de ieri. Câte persoane au fost reținute


Prim-procurorul Ion Veştemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, anunță că ieri Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a fost sesizat de către IPJ Sibiu cu privire la faptul că, în jurul orei 14:00, în parcarea Shopping City Mall din comuna Șelimbăr a avut loc un conflict între mai multe persoane din județul Sibiu, pe fondul unor diferende mai vechi.
În conflict mai multe persoane au fost rănite, între care un copil de 12 ani – mai multe plăgi tăiate înțepate la nivelul hemotoracelui drept posterior, cu hemopneumotorax consecutiv.
Rănile copilului necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale, viața sa fiind pusă în primejdie.
Au mai avut nevoie de îngrijiri medicale alte 3 persoane, în altercatie fiind folosite obiecte contondente.
A fost dispusă începerea urmăririi penale in rem, efectuarea în continuare a acesteia față de persoane și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru tentativă la infracțiunea de omor, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
La scurt timp organele de poliție au identificat suspecții și i-au dus la sediul IPJ Sibiu.
Urmare a probatoriului administrat, după audierea persoanelor implicate, prin ordonanţă  procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea unui număr de 8 inculpațiCercetările continuă.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Peste 20 de persoane din Blăjel și Brateiu au fost implicate într-un scandal petrecut în parcarea mall-ului din Șelimbăr. Luni după-amiază, prin apel 112, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că în parcarea unui centru comercial se desfășoară o altercație. La fața locului au fost trimise de urgență mai multe echipaje de poliție, jandarmi și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale.
„Din primele date și informații de la fața locului se pare ca în altercație ar fi fost implicate peste 20 de persoane, din Blăjel și Brateiu, pe fondul unui conflict mai vechi. În urma conflictului, un copil de 12 ani a fost transportat la spital cu multiple plăgi înjunghiate. Persoanele implicate în acest conflict au fost identificate și sunt conduse la sediul Poliției municipiului Sibiu pentru audiere. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au stat la baza acestui 



Continuare
    Trimite prin e-mail

vineri, 6 august 2021

Publicat la vineri, august 06, 2021 de Anonim

Puști din Mediaș, căutat pentru că a încălcat arestul la domiciliu, prins la cerșit

Un copil căutat pentru că nu a respectat măsura arestului la domiciliu a fost prins de jandarmii sibieni.

Continuare
    Trimite prin e-mail

vineri, 2 aprilie 2021

Publicat la vineri, aprilie 02, 2021 de

Zeci de amenzi pentru protestatarii care au încălcat legea

Jandarmeria Sibiu a dat 64 de amenzi, la protestele de la începutul acestei săptămâni. „În urma desfășurării protestelor din perioada 29-31 martie a.c., în municipiul Mediaș, vă comunicăm faptul că au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale în valoare de 21.300 lei, pentru desfășurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea deplasării/circulației, nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, participarea la adunări publice interzise“, a declarat Lt. Floriana Picioiu, Ofițer informare, relații publice și cu publicul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Sibiu.

Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 10 februarie 2021

Publicat la miercuri, februarie 10, 2021 de Anonim

Nu au respectat carantina


 

Doi bărbați s-au ales cu amenzi în valoare de 1.000 lei.

Continuare
    Trimite prin e-mail

duminică, 3 ianuarie 2021

Publicat la duminică, ianuarie 03, 2021 de

Doi „cocalari“ au intrat cu ATV-urile pe o pârtie de schi

Două persoane din Mediaş au fost amendate vineri de jandarmii montani după ce au pătruns cu ATV-urile pe una din pârtiile de schi ale Domeniului Schiabil Şureanu, în Munţii Sebeşului, spre indignarea celorlalţi turişti, a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Alba.

„Prima zi din 2021 aduce prima intervenţie montană şi primele sancţiuni aplicate de jandarmii montani din Şugag. La solicitarea unui bărbat din Alba Iulia, jandarmii au intervenit, alături de un lucrător Salvamont şi un militar ISU, la repunerea pe calea de rulare a autovehiculului acestuia, rămas blocat în şanţ. Bărbatul se deplasa spre baza pârtiilor de la Domeniul Schiabil Şureanu, iar pentru redresarea autovehiculului s-a folosit maşina din dotarea echipajului de jandarmerie”, au transmis reprezentanţii IJJ Alba, citați de Agerpres.

Potrivit acestora, tot vineri, „două persoane, de 35, respectiv 40 de ani, din Mediaş, judeţul Sibiu, au fost sancţionate cu avertismente scrise şi amenzi în valoare de câte 500 de lei, după ce acestea au pătruns cu ATV-urile pe pârtia de schi C1, creând astfel indignarea celorlalţi turişti”.

Continuare
    Trimite prin e-mail

luni, 6 iulie 2020

Publicat la luni, iulie 06, 2020 de

Jandarmii s-au pus pe controale la Mediaș


Polițiștii și jandarmi au revenit la controale în zonele intens circulate, în piețe, centre comerciale, terase, după o pauză de câteva luni în care păreau că au dispărut din nou de pe străzi. Au ca misiune luarea de măsuri / aplicarea de amenzi pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19.

Foto: facebook Jandarmeria Sibiu 
Activități pentru informarea şi îndrumarea cetățenilor de a respecta măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-Cov-2, în municipiul Mediaș. 

De vineri 3 iulie

Forțele de ordine au reluat acțiunile de verificare a  respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă. De vineri 3 iulie, desfășoară controale în mai multe localități din județ, aplicând totodată amenzi celor găsiți în neregulă. În chiar prima zi, au fost aplicate 100 de amenzi, în valoare totală de peste 17.000 lei. „Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19, sub coordonarea prefectului județului Sibiu, începând din data de 3 iulie a.c., structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și polițiștii locali desfășoară ample acțiuni de verificare a  respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Acțiunile se desfășoară îndeosebi în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, precum și în trafic, fiind vizat transportul în comun.
Cu ocazia activităților desfășurate în seara zilei de 3 iulie a.c., la nivelul județului Sibiu, au fost verificate 126 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate. Doi operatori economici au fost depistați nerespectând măsurile de diminuare a impactului riscurilor, conform Legii nr. 55/2020, cele două societăți fiind sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei. De asemenea, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.  61/1991.
În total, în urma activităților desfășurate, au fost aplicate 84 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de lei.
Acțiunile continuă zilnic pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus“, se arată în comunicatul emis de autoritățile din județ.

Continuare
    Trimite prin e-mail