Se afișează postările cu eticheta Medias. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Medias. Afișați toate postările

duminică, 26 iulie 2026

Publicat la duminică, iulie 26, 2026 de

Accident pe strada Moșnei din Mediaș. Doi șoferi au ajuns la spital după o coliziune

 

Un bărbat de 31 de ani și o femeie de 28 de ani au fost răniți într-un accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada Moșnei din Mediaș. Cele două autoturisme s-au ciocnit după ce unul dintre șoferi ar fi pierdut controlul direcției de deplasare. Ambele victime au fost transportate la spital.

sursa foto: ISU Sibiu

Polițiștii rutieri au intervenit în noaptea de sâmbătă spre duminică la un accident produs pe strada Moșnei din municipiul Mediaș.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Bazna, conducea un autoturism pe strada Moșnei când, din cauze care urmează să fie stabilite, a pierdut controlul direcției de deplasare.

Mașina a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și era condus de o femeie în vârstă de 28 de ani, din localitatea Buzd.

În urma impactului, ambii șoferi au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

„Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier”, a transmis Vlad Teodosiu Păducel, din cadrul IPJ Sibiu.

La locul accidentului au intervenit un echipaj SMURD, două ambulanțe SAJ și o autospecială de stingere.

„În urma evaluării medicale, o femeie și un bărbat au fost transportați la spital. Bărbatul în vârstă de 31 de ani a suferit un traumatism cranian și un traumatism la picior. A fost transportat la CPU Mediaș de echipajul SMURD. Echipajul SAJ a preluat o femeie în vârstă de 28 de ani”, a declarat slt. Andreea Ștefan, din cadrul ISU Sibiu.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza și circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Continuare
    Trimite prin e-mail

joi, 23 iulie 2026

Publicat la joi, iulie 23, 2026 de

Un copil de 5 ani, lovit de o mașină pe o stradă din Mediaș

 

Un băiat de 5 ani a fost acroșat de o mașină pe strada Turda, în Mediaș, după ce ar fi traversat prin loc nepermis. A fost transportat la spital.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Din primele verificări ale polițiștilor rutieri, minorul, domiciliat în localitatea Dumbrăveni, ar fi traversat strada prin loc nepermis.

De asemenea, acesta nu s-ar fi asigurat înainte de a traversa. Băiatul a fost acroșat de un autoturism condus de o femeie de 22 de ani, din Mediaș.

În urma impactului, copilul a suferit un traumatism cranian minor, cu o plagă la nivelul frunții. Un echipaj de tip B al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu a ajuns de urgență la fața locului. Medicii i-au acordat copilului primele îngrijiri.

Minorul a fost transportat la Camera de Primiri Urgențe din Mediaș, fiind în stare stabilă. Traficul rutier nu a fost afectat de eveniment. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 3 iunie 2026

Publicat la miercuri, iunie 03, 2026 de

„Petrică din turn”, bucătarul Mehmet și ghida Christa Moldovan: poveștile Bisericii Evanghelice din Mediaș”

 

„Chiar dacă nu este vizibilă cu ochiul liber, turnul Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta din Mediaș este <<frate>> cu turnurile din Pisa și cu cel din Ruși, județul Sibiu, prin prisma înclinației sale față de axă. Aici străjuiește <<Petrică din turn>>, sunt expuse covoare medievale aduse tocmai din Anatolia, iar vizitatorii pot admira cea mai veche cristelniță din Transilvania, pe care un bucătar turc și-ar fi gravat numele”. Așa începe reportajul din această săptămână din seria Oameni și Locuri de Poveste, a Consiliului Județean Sibiu

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu 

De zece ani se bucură de pensie, însă dragostea pentru istoria sașilor o aduce aproape zilnic la Biserica Evanghelică din centrul Mediașului. Christa Moldovan a lucrat în comerț, iar de câțiva ani este ghid pentru turiștii care ajung în municipiul din nordul județului Sibiu.
„Sunt și lector al bisericii, țin slujbe în diverse sate săsești din zonă. Nu pot oficia cununii, înmormântări sau asculta spovedanii, însă putem vorbi despre credință și Dumnezeu”, spune ghida, în timp ce pășim în impunătoarea biserică săsească.

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu 

„Aici a avut loc, în 1572, un sinod al preoților sași din întreaga Transilvanie, pentru a decide trecerea de la cultul catolic la cel evanghelic. Principalele schimbări au fost renunțarea la picturile din interiorul bisericilor, desființarea mănăstirilor și acordarea dreptului preoților de a hotărî dacă se căsătoresc sau nu. Sașii transilvăneni au avut nevoie de 42 de ani pentru a lua această decizie, deoarece se mergea pe ideea că fiecare membru al comunității trebuie convins”, explică Christa Moldovan.
Cu toate acestea, în Mediaș au existat și sași care au continuat să participe la slujbele catolice, în micul Turn al Mariei, aflat lângă biserică.
„Pentru că nu și-au permis să întrețină un preot, care trebuia plătit, în cele din urmă s-au mutat la biserica maghiarilor. Așa au rămas catolici”, povestește ghida.

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu

Cristelnița din bronz, amplasată pe un piedestal din piatră, este una dintre piesele de rezistență ale bisericii.
„Este cea mai veche din Transilvania și, probabil, din România. Datează din 1371”, spune ghida, în timp ce caută cu privirea o mică inscripție aflată pe partea interioară a vasului.
Printre liniile fine ale ornamentelor se poate observa un text arab. „Legenda spune că un bucătar pe nume Mehmet s-a îndrăgostit de o tânără din Sighișoara și, pentru a se căsători cu ea, a cerut să fie eliberat din oaste și lăsat aici, la Mediaș. Cumva, ar fi reușit să se cunune în această biserică, iar inscripția de pe cristelniță ar reprezenta numele lui”, explică Christa Moldovan.

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu 

Covoarele orientale sunt o altă atracție a bisericii. „Sașii făceau negoț cu aceste covoare, pe care le cumpărau din Anatolia și le vindeau celor înstăriți din țările germanice. Timp de 150 de ani, între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, comerțul cu astfel de covoare din lână sau păr de capră a prosperat, iar valoarea lor era dată de numărul de noduri realizate pe fiecare centimetru pătrat”, mai spune ghida, precizând că sașii medieșeni obișnuiau să doneze bisericii covoare cu ocazia nunților sau a înmormântărilor.
Aflăm și despre momentul în care orașul de pe Târnave ar fi rămas fără vin. „În această biserică, în 1576, principele Ștefan Báthory a primit o delegație a nobililor polonezi care i-au oferit tronul Poloniei. Se spune că Báthory și-a trimis propriii oameni în Polonia pentru a verifica dacă mesagerii spuneau adevărul, timp în care delegația a rămas în oraș. Legenda spune că atunci a fost singura dată când Mediașul a rămas fără vin”, zâmbește ghida.

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu

Interiorul bisericii, care poartă hramul Sfintei Margareta, este îngrijit cu atenție, iar fiecare obiect pare să-și aibă locul bine stabilit.
„Orga are peste 1.300 de tuburi și datează din 1756, fiind construită de meșterul Johannes Hahn. Este folosită în fiecare duminică. Mai avem și orga adusă de la biserica din Dupuș, mai mică, cu doar 590 de tuburi, însă și aceasta este funcțională.”
Despre turnul înclinat primim și o explicație: „Inițial, turnul a fost mai scurt, însă după ce Mediașul a devenit oraș, sașii au decis să îl înalțe. Nu au luat însă în calcul greutatea suplimentară adăugată peste fundația inițială, iar turnul a început să se încline. În 1927 a fost realizată o centură din beton, iar de aproape 100 de ani turnul nu se mai închilă. Specialiștii spun că diferența dintre vârf și bază este de 2,36 metri.”
În turnul înclinat se află și un personaj bine cunoscut medieșenilor: Petrică. „Sașii îi spun «Turre Pitz», adică «Petre» sau «Petrică din turn». Există mai multe legende despre acest personaj, reprezentat de o statuie din lemn. Cea mai cunoscută spune că Petrică a fost un paznic al turnului, care patrula pe toate laturile acestuia pentru a observa dacă se apropie oști dușmane.”

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu

„Mediașul se află pe lista multor turiști care doresc să descopere Transilvania medievală, vizitând zona Sibiului, Sighișoara sau salba de biserici fortificate din regiune, multe dintre ele purtând încă semnele măreției comunității săsești care le-a construit.
Cu Petrică în turn, cu covoare anatoliene viu colorate și cu numele bucătarului turc gravat pe cristelnița veche de peste 650 de ani, Biserica Sfânta Margareta din Mediaș rămâne o filă importantă din cartea de istorie a județului Sibiu, un ținut al oamenilor și locurilor de poveste!”, se încheie reportajul din această săptămână.

sursa foto: Consiliul Județean Sibi

Continuare
    Trimite prin e-mail

duminică, 31 mai 2026

Publicat la duminică, mai 31, 2026 de

Bărbat lovit mortal de tren în municipiul Mediaș. Polițiștii încearcă să îi stabilească identitatea

 

Un bărbat și-a pierdut viața duminică dimineață după ce a fost lovit de un tren de călători în apropierea stației CFR Mediaș. Victima nu a fost identificată până în prezent, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu 

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, incidentul a fost semnalat în jurul orei 10:50.

„Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost lovită de tren, în apropierea stației CFR Mediaș, la km CF 333+700. Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că incidentul s-a produs pe magistrala CF 300, în municipiul Mediaș, unde trenul de persoane IC 532, care circula pe relația Cluj-Napoca – Brașov, a accidentat mortal un bărbat în vârstă de aproximativ 35-40 de ani, a cărui identitate nu a putut fi stabilită până în prezent”, a declarat Ana Mureșan, din cadrul IPJ Sibiu.

Conform aceleiași surse, cercetările continuă în cadrul unui dosar penal.

„Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii evenimentului”, a mai precizat reprezentanta IPJ Sibiu.

La fața locului au intervenit echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

„Un echipaj de tip B al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu s-a deplasat la ieșire din Mediaș, spre Dumbrăveni, pe calea ferată, unde un bărbat a fost lovit de tren. Forțele SAJ și ISU sosite la fața locului au găsit un bărbat care prezenta leziuni incompatibile cu viața și, din păcate, s-a declarat decesul”, a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Ancheta este în desfășurare, iar oamenii legii încearcă să stabilească identitatea victimei și condițiile exacte în care s-a produs accidentul feroviar.

Continuare
    Trimite prin e-mail

marți, 5 mai 2026

Publicat la marți, mai 05, 2026 de

UPDATE Incendiu la o locuință din Mediaș. Pompierii intervin de urgență

 

Pompierii Detașamentului Mediaș intervin de urgență în Mediaș pe strada Gheorghe Pop de Băsești pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la acoperișul unei case.

sursa foto: ISU Sibiu

La fața locului sunt mobilizate trei autospeciale de stingere si o ambulanță SAJ.

„Din primele informații incendiul se manifestă cu flacără și degajări de fum la acoperișul și la podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 mp”.

Misiunea este în desfășurare”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

UPDATE: Incendiul izbucnit inițial la o anexă gospodărească de aproximativ 20 de mp, propagat la acoperișul și podul casei vecine a fost lichidat.

„Anexa a ars în totalitate. Casa vecină a fost afectată pe o suprafață de aproximativ 100 mp, la nivelul podului.

Nu au fost victime.

Se lucrează pentru stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului”, spune Slt. Andreea Ștefan, di cadrul ISU Sibiu.

sursa foto: ISU Sibiu

sursa foto: ISU Sibiu

sursa foto: ISU Sibiu

Continuare
    Trimite prin e-mail

joi, 19 martie 2026

Publicat la joi, martie 19, 2026 de

Accident cu trei autoturisme în Mediaș. Două persoane au ajuns la Urgențe

 

Polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație produs în municipiul Mediaș, în care au fost implicate trei autoturisme. Două persoane au fost rănite.

foto: Arhivă

„Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cloșca către Sighișoara, un bărbat de 65 de ani, din județul Alba nu ar fi păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa, de către un localnic de 65 de ani, care a fost proiectat într-un alt autoturism, condus în fața sa, de către un localnic de 54 de ani”, explică Alecsandra Rugaci, din cadrul IPJ Sibiu.

La locul accidentului a ajuns de urgență un echipaj SAJ de tip B, care a acordat îngrijiri medicale victimelor.

„Echipajul SAJ a acordat asistenta medicala la două victime: o femeie de 55 de ani, care acuza cefalee și un bărbat de 64 de ani, care a suferit un traumatism de coloană vertebrală.
După acordarea primului ajutor, femeia a fost transportata la CPU Mediaș . Bărbatul a fost transportat la CPU Medias de către echipajul ATPVM de la ISU, prezent la locul accidentului”, a declarat Vasile Scridon, purtător de cuvânt în cadrul SAJ Sibiu.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.

Traficul se desfășoară alternativ.

Continuare
    Trimite prin e-mail

luni, 2 martie 2026

Publicat la luni, martie 02, 2026 de

„Dă nume recunoștinței!”. Medieșenii aleg sportivul-simbol care va da numele celui mai nou teren de sport din municipiu

 

Locuitorii municipiului Mediaș sunt invitați să facă nominalizări pentru atribuirea denumirii noului teren multifuncțional de sport aflat în curtea Centrului Școlar de Educație Incluzivă.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Propunerile sunt colectate în cadrul campaniei „Dă nume recunoștinței!” și vor viza sportivi medieșeni sau a căror activitate are legătură directă cu municipiul și face cinste comunității. Nominalizările trebuie să fie însoțite de o scurtă descriere a activității sportive a acestora.

„Un nume poate deveni simbolul unui oraș. Iar când acel nume aparține unui sportiv care a muncit, a reușit și a inspirat, devine un model pentru o întreagă generație. Medieșenii sunt cei care vor alege acest simbol”, a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Amplasat pe strada Piscului nr. 8, terenul de sport va fi utilizat atât de elevii școlii, cât și de copiii din comunitate. Investiția a fost realizată de Consiliul Județean Sibiu cu sprijinul ROMGAZ și a presupus amenajarea unui teren multifuncțional cu dimensiunile de 40 x 20 m, echipat cu porți de minifotbal, coșuri de baschet și fileu de tenis. Terenul a fost împrejmuit, montat sistem de iluminat nocturn, realizate canalizare pluvială, trotuarele de acces și două piste dedicate alergătorilor.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Investiția se ridică la 1 milion de lei și s-a bucurat de sprijinul financiar al companiei ROMGAZ, care a acordat o sponsorizare în valoare de 800.000 lei, sumă completată cu 200.000 lei din bugetul Consiliului Județean Sibiu.

„Acest teren de sport este un simbol al responsabilității sociale și al incluziunii în comunitatea noastră și invităm comunitatea din Mediaș să nominalizeze un sportiv al cărui nume să inspire copiii și să ofere identitate acestui spațiu dedicat performanței și solidarității. Felicităm Consiliul Județean Sibiu pentru realizarea acestui proiect în orașul Mediaș!”, transmite, la rândul său, conducerea ROMGAZ.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Cum va funcționa campania de votare „Dă nume recunoștinței!”?

Medieșenii sunt invitați să trimită propunerile, însoțite de o scurtă descriere a sportivului nominalizat până la data de 15 martie ac, completând formularul disponibil în platforma Google, link: https://forms.gle/ZrnbjDFuHJUreQ7S8

Propunerile primite vor fi analizate de o comisie alcătuită din reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu, companiei ROMGAZ și ai Specializării Sport din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu, pe baza următoarelor criterii:

  • Legătura cu un sportiv local remarcabil – Numele propus trebuie să facă referire la o personalitate sportivă originară din Mediaș sau strâns legată de oraș, care a avut un impact notabil în domeniul sportului.
  • Merite deosebite în sport – Sportivul propus trebuie să fie recunoscut pentru performanțe semnificative la nivel național sau internațional sau pentru contribuții importante în dezvoltarea sportului local.

  • Foto: Consiliul Județean Sibiu


  • Reputație ireproșabilă – Numele trebuie să aparțină unei persoane cu o înaltă conduită morală, respectată de comunitate și care să inspire generațiile tinere.

Pe 24 martie ac vom afla cine este sportivul pe care medieșenii doresc să îl omagieze, în cadrul unui eveniment inaugural organizat la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Mediaș”, transmite Consiliul Județean Sibiu.

Continuare
    Trimite prin e-mail

vineri, 5 decembrie 2025

Publicat la vineri, decembrie 05, 2025 de

Zi de sărbătoare la ACS Mediaș: Eric de Oliveira își aniversează ziua de naștere

 

Atmosferă festivă astăzi în familia ACS Mediaș, unde Team Managerul Eric de Oliveira își sărbătorește ziua de naștere.

Foto: Facebook ACS Mediaș

Considerat cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1 și unul dintre cei mai iubiți jucători care au evoluat vreodată pentru Mediaș, Eric rămâne o figură emblematică pentru fotbalul românesc și pentru comunitatea locală.

Reprezentanții clubului transmit cu această ocazie cele mai calde urări și își exprimă încrederea că experiența și dedicarea lui Eric vor continua să aducă numeroase reușite echipei.

„La cât mai multe realizări alături de clubul nostru! La mulți ani, Eric!”, au transmis membrii ACS Mediaș.

Continuare
    Trimite prin e-mail

luni, 17 noiembrie 2025

Publicat la luni, noiembrie 17, 2025 de

Tragedie la Mediaș: un bărbat a fost lovit mortal de tren

 

Un echipaj SMURD și o autospecială de stingere au intervenit de urgență în municipiul Mediaș unde o persoană a fost lovită de tren.



Din nefericire, bărbatul în vârstă de 68 de ani prezintă leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat.

„Un echipaj SMURD și o autospecială de stingere au intervenit de urgență în municipiul Mediaș unde o persoană a fost lovită de tren. Din nefericire, bărbatul în vârstă de 68 de ani prezintă leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat”, este anunțul celor de la ISU Sibiu.


Continuare
    Trimite prin e-mail

duminică, 9 noiembrie 2025

Publicat la duminică, noiembrie 09, 2025 de

Tânăr din Dumbrăveni, reținut pentru tâlhărie calificată la Mediaș

 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din orașul Dumbrăveni, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 7 noiembrie, când o femeie de 68 de ani, din municipiul Mediaș, a sesizat poliția cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Gheorghe Pop de Băsești, o persoană necunoscută i-ar fi smuls geanta din mână, doborând-o la sol.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, la data de 8 noiembrie, a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din Dumbrăveni, bănuit că ar fi autorul faptei. Acesta a fost condus la audieri, iar în baza probelor administrate, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, a fost reținut pentru 24 de ore.

Tânărul urmează să fie prezentat instanței în vederea luării unei măsuri preventive.

Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 15 octombrie 2025

Publicat la miercuri, octombrie 15, 2025 de

Ziua Mondială a Farmacistului, celebrată la Mediaș prin activități educative și practice

 

Anual, la data de 25 septembrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Farmacistului, un eveniment menit să atragă atenția asupra rolului esențial pe care îl au farmaciștii și științele farmaceutice în asigurarea unei terapii medicamentoase sigure și eficiente.

Foto: Facebook Liceul Teoretic Axente Sever Mediaș

Cu acest prilej, Școala Postliceală Auxila Mediaș și Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș au marcat evenimentul vineri, 9 octombrie, printr-o serie de activități dedicate profesiei de farmacist, desfășurate la sediul Școlii Auxila.

Foto: Facebook Liceul Teoretic Axente Sever Mediaș

Sub îndrumarea profesoarei Lenuța Moldovan, elevii clasei a XII-a, profil Științele Naturii, s-au implicat activ în demonstrații practice de acordare a primului ajutor, precum și în măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei. Activitățile au avut un caracter educativ și formativ, oferind participanților o perspectivă concretă asupra profesiei medicale.

Pentru mulți dintre elevi, această experiență a reprezentat un prim pas spre o carieră în domeniul sănătății, domeniu în care Școala Postliceală Auxila oferă specializări precum Asistent Medical Generalist și Asistent Medical de Farmacie.

Foto: Facebook Liceul Teoretic Axente Sever Mediaș

Ziua Mondială a Farmacistului rămâne, astfel, nu doar un moment de recunoaștere a contribuției farmaciștilor la sănătatea publică, ci și o sursă de inspirație pentru noile generații de tineri care aleg să urmeze această profesie nobilă

Continuare
    Trimite prin e-mail

luni, 29 septembrie 2025

Publicat la luni, septembrie 29, 2025 de

Primarul Municipiului Mediaș intră în dialog online cu cetățenii

 

Primarul Municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a anunțat pe pagina sa de Facebook că, în data de 30 septembrie 2025, se va întâlni și online cu cetățenii.

foto: Mesagerul de Sibiu

„Dragi medieșeni,

După cum am promis acum câteva luni, va propun o  întâlnire online care să aibă ca principal scop clarificarea unor subiecte pe care le considerați de actualitate pentru orașul nostru.

Așadar, vă aștept online  mâine, 30 septembrie, de la ora 17:00, la aproape un an de când am preluat un nou mandat ca primar, pentru a purta acest dialog prin  care îmi propun să prezint stadiul în care se află proiectele pe care m-am angajat în campania electorala de anul trecut să le duc la bun sfârșit”, a postat pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.

Prin intermediul acestei întâlniri, edilul își propune să ofere detalii și clarificări în ceea ce privește activitatea administrației publice locale și proiectele derulate la nivelul Municipiului Mediaș.

Întâlnirea va avea loc marți, 30 septembrie, începând cu ora 17. Persoanele interesate pot intra în legătură cu primarul Mediașului, fie prin intermediul aplicației Webex Meetings dacă utilizează un smartphone, fie direct din browser, dacă utilizează un PC sau un laptop. Linkul de conectare este următorul: https://meetingsemea5.webex.com/meet/consiliu și va fi activ doar mâine, 30 septembrie, începând cu ora 16:45.

Continuare
    Trimite prin e-mail

marți, 23 septembrie 2025

Publicat la marți, septembrie 23, 2025 de

Bazarul Micilor Antreprenori și Festivalul Luminii, două evenimente pentru toate vârstele au avut loc la Mediaș

Pe 20 septembrie, Mediașul a fost gazda a două evenimente dedicate copiilor, tinerilor și familiilor, care au transformat orașul într-un spațiu al bucuriei, creativității și comunității.



Ambele evenimente au fost organizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, care sprijină constant inițiativele dedicate comunității locale.

În curtea Muzeului Municipal Mediaș s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Bazarului Micilor Antreprenori, organizat de Asociația „Drag de copilărie”, un eveniment devenit deja tradiție în rândul celor mici. Copiii au devenit, pentru o zi, mici antreprenori, oferind spre vânzare produse handmade, creații proprii, dulciuri jucării și haine, într-un cadru educativ și prietenos. Evenimentul a fost gândit pentru a încuraja spiritul antreprenorial, responsabilitatea și creativitatea copiilor, într-un mod practic și interactiv.



Începând cu ora 17, distracția a continuat în Piața Regele Ferdinand I, unde a avut loc o nouă ediție a Festivalului Luminii, organizat de Cercetașii României –Turre Pitz Mediaș.



Au fost organizate ateliere creative pentru copii, au existat momente de relaxare în parc, cu lecții de yoga și qi gong, iar programul artistic a cuprins momente și recitaluri suținute de Ansamblul „Florile Visei Șeica Mare”, Clubul Copiilor Mediaș, clubul de dans sportiv „Magic of the Dance”, Sophia Popianoș, formațiile Millenium și Scraps și jonglerii cu foc realizate de Fire Dream.



Cu sute de luminițe aprinse, gânduri frumoase, momente de liniște și ateliere creative, festivalul a adus împreună tineri, părinți, bunici și copii, într-un exercițiu de reconectare cu valorile simple, dar esențiale: prietenia, comunitatea și echilibrul interior.

Continuare
    Trimite prin e-mail
Publicat la marți, septembrie 23, 2025 de

Sute de voluntari din Mediaș au participat și în acest an la „Let’s Do It, România!”

Sâmbătă, 20 septembrie 2025, Mediașul s-a alăturat mișcării naționale „Let’s Do It, România!” printr-o amplă acțiune de ecologizare organizată de Primăria Municipiului Mediaș, în parteneriat cu unitățile de învățământ locale și cu sprijinul operatorului de salubritate Eco-Sal SA și a operatorului de transport Meditur SA.



Sub deviza „Let’s Do It, Mediaș!”, municipiul Mediaș a dat startul acestei acțiuni pentru al 15-lea an consecutiv.

Acțiunea de ecologizare a început de la ora 9:00, în Piața Corneliu Coposu. Aproximativ 800 de elevi, cadre didactice, voluntari și reprezentanți ai instituțiilor partenere s-au reunit sub același obiectiv: un oraș mai curat și un mediu mai sănătos.



În cadrul activității, au fost igienizate zone de agrement și spații verzi din municipiul Mediaș, cu implicarea activă a comunității locale. În total, au fost colectați 238 de saci de gunoi menajer, 3460 kg de gunoi menajer și 560 kg deșeuri vegetale.

Un moment special l-a constituit contribuția celor mai mici cetățeni ai orașului – copiii de la grădinițele din Mediaș, care au realizat desene tematice dedicate protejării mediului și importanței curățeniei. Lucrările lor au fost expuse în fața Primăriei, aducând un plus de culoare și inspirație evenimentului.



Prin această inițiativă, Mediașul demonstrează încă o dată că schimbarea începe din comunitate – prin implicare, educație și colaborare. Le mulțumim tuturor voluntarilor care au contribuit la desfășurarea acestui eveniment, precum și tuturor colaboratorilor de la instituțiile, firmele și asociațiile din Municipiul Mediaș care au ales să își ofere câteva ore pentru a contribui la binele întregii comunități.

Continuare
    Trimite prin e-mail

luni, 22 septembrie 2025

Publicat la luni, septembrie 22, 2025 de

Weekend legendar la Mediaș. Lansări multiple în prezența lui Turrepitz, paznicul cetății!

 

În acest sfârșit de săptămână, curtea castelului din Mediaș a fremătat de viața și noutăți la Weinfest Mediaș Schmecker 2025! Un eveniment social deosebit dedicat istoriei, culturii și tradițiilor vinului, simultan cu dezvoltarea turismului și conștientizarea comunității referitor la importanța orașului în istoria viticulturii internaționale.

sursa foto: Weinfest Mediaș

În cadrul evenimentului, Turrepitz – paznicul cetății Mediaș de pe turnul Trompeților a îmbrăcat în acest an hainele de somelier și s-a transformat în Schmecker. Astfel, s-au lansat : legenda lui Schmecker – degustătorul pe pagina de web schmecker.eu, nouă pagină web a strategiei de promovare multiconcept “Mediaș – The core of Transylvania” coreoftransylvania.ro și 3 melodii destinate promovării orașului Mediaș. Acestea sunt: “The core of Transylvania” destinată vorbitorilor de limbă engleză, “Der Kern Siebenbürgens” dedicată vorbitorilor de limbă germană și nu în ultimul rând un elogiu adus memoriei lui Hermann Oberth – unul dintre părinții fondatori ai rachetei și astronauticii care are casă memorială la Mediaș. De asemenea, au fost lansate obiecte promoționale cu noul logo de turism.

O atmosferă de sărbătoare specifică unui eveniment elegant în care s-au regăsit vinul bun, oameni frumoși și atmosfera plăcută specifică unei întâlniri cu prietenii pe care îi vezi tot mai rar în aceste vremuri agitate. D-l Profesor Dorin Popa, Președinte al Asociației de istorie, cultură și civilizație a vinului a susținut o prezentare publică “Introducere în cultură și civilizația vinului”, Asociația Weinlover a prezentat noua carte cu cramele din Transilvania prin Președintele ei, domnul Răzvan Stoenescu, iar domnul Walter Ghicolescu ne-a încântat cu acorduri de chitară și bineînțeles cu imnul Vechii Metropole de vin a Transilvaniei.

sursa foto: Weinfest Mediaș

Strategia de turism denumită generic „Mediaș – Nucleul Transilvaniei” este dezvoltată de Asociația pentru Reconstrucția Vechii Metropole de vin a Transilvaniei în baza mărcii înregistrate la oficiul european de protecție a mărcilor EUIPO.

Linkuri audio publice, track-urile pot fi descărcate și folosite de oricine, oricând, fără restricțîi!

https://coreoftransylvania.ro/The_core_of_Transylvania.mp3

https://coreoftransylvania.ro/Der_Kern_Siebenburgens.mp3

https://coreoftransylvania.ro/Hermann_Oberth_Medias.mp3

https://coreoftransylvania.ro/Imn_de_vin_Medias.mp3

Evenimentul a fost realizat ca în fiecare an de către: Asociația pentru reconstrucția Vechii Metropole de vin a Transilvaniei, Asociația Pusteblume Mediaș, FDGR Mediaș și Asociația Locului Natal. Mulțumim tuturor participanților pentru prezență, tuturor partenerilor și sponsorilor care ne-au susținut în acest demers deosebit de important pentru Mediaș. Din suflet, pentru Mediaș!

Continuare
    Trimite prin e-mail