Se afișează postările cu eticheta dezinfectie blocuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dezinfectie blocuri. Afișați toate postările

marți, 19 mai 2020

Publicat la marți, mai 19, 2020 de

Zonele publice au fost dezinfectate din nou la Copșa Mică


Primăria Copșa Mică anunță, într-o nouă postare pe pagina oficială de socializare, că în prezent nu mai este niciun caz de îmbolnăvire cu Covid-19 în oraș, însă continuă măsurile de prevenire a răspândirii bolii.  

14 familii în izolare

Potrivit reprezentanților primăriei, astăzi a avut loc o nouă acțiune de dezinfectare a zonelor publice din oraș, precum și a intrărilor în scările de bloc. „Primăria continuă programul stabilit, de limitate a răspândirii epidemiei. Cu toate că suntem într-un moment de relaxare, azi s-au dezinfectat din nou zonele publice din oraș şi intrările în scările de bloc. Pericolul încă nu a trecut, azi avem un total de 14 familii aflate în izolare (adică 38 de persoane) și niciun caz nou de îmbolnăvire cu COVID“, anunță Primăria Copșa Mică.

Continuare
    Trimite prin e-mail

vineri, 10 aprilie 2020

Publicat la vineri, aprilie 10, 2020 de

Acțiuni de dezinfecție, azi și mâine, la Dumbrăveni

(10.04.2020) Primăria Dumbrăveni a programat pentru această după amiază o acțiune de dezinfecție a străzilor și trotuarelor din Dumbrăveni și satele aparținătoare – Ernea și Șaroș pe Târnave. Mâine au loc acțiuni similare în scările de bloc.


Primarul Emil Dârloșan s-a adresat astăzi locuitorilor orașului Dumbrăveni și satele aparținătoare – Ernea și Șaroș pe Târnave, prin intermediului paginii de Facebook a Cabinetului Primar Dumbrăveni, anunțând acțiuni de dezinfecție în cursul zilelor de astăzi și mâine. S-a arătat mulțumit de receptivitatea de care au dat dovadă cetățenii în ceea ce privește obligativitatea purtării măștilor. „Vă mulțumesc pentru receptivitatea de care ați dat dovadă în legătură cu Hotărârea nr. 5 privind obligativitatea purtării măștilor de protecție. Știu că a creat și crează un disconfort, dar disconfortul înseamnă sănătatea dumneavoastră“, arată primarul orașului Dumbrăveni, Emil Dârloșan.
Edilul șef  anunță că „astăzi vom face o dezinfecție în orașul Dumbrăveni și satele aparținătoare, pe drumuri și trotuare, iar mâine între orele 13 și 15 vom face o dezinfecție la blocurile din orașul Dumbrăveni, în zona străzii Ernea, blocurile de la ieșirea din Dumbrăveni spre Târnavă și blocul de pe strada Morii. Avem rugamintea ca, în perioada respectivă, între orele 13 și 15, să nu ieșiți din apartamente și chiar după ce se termină lucrarea ar fi bine să mai zăboviți circa o oră în apartamente, iar astăzi între orele 17 și 19 să încercați ca mașinile să fie parcate pe poduri sau în zonele care să nu afecteze circulația pe drumurile respective“.
Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 8 aprilie 2020

Publicat la miercuri, aprilie 08, 2020 de

Gheorghe Roman răspunde întrebărilor transmise de reprezentanți mass-media

Primarul Municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a susținut astăzi o nouă conferință video, la sediul Primăriei. Monitorul de Mediaș publică transcriptul întregii videoconferințe.




„Dragi medieșeni,

În toate comunicatele de presă transmise până acum, v-am făcut cunoscute măsurile adoptate la nivel local ca urmare a ordonanțelor militare emise pentru prevenirea răspândirii și contaminării cu noul coronavirus.

La începutul acestei săptămâni, în urma unui dialog pe care l-am avut cu reprezentanții media de la nivel local, am convenit împreună să răspund la o serie de întrebări transmise de către aceștia. Din întrebările primite am identificat două mari teme de dezbatere: una dintre ele este legată de impactul pe care criza provocată de noul coronavirus o are asupra economiei locale și asupra bugetului local.

Prima întrebare a fost: Care este impactul acestei crize asupra bugetului local și dacă luăm în calcul reducerea salariilor pentru angajații municipalității?
Cu regret constatăm că majoritatea firmelor din oraș și-au sistat sau și-au redus foarte mult activitatea. Evident, această situație aduce o diminuare semnificativă a veniturilor la bugetul local. În urma unei prime rectificări de buget, în luna martie sume importante din bugetul municipalității au fost redirecționate către Spitalul Municipal Mediaș, Direcția de Asistență Socială și Serviciul pentru Situații de Urgență. După cum știți, toate localitățile se confruntă cu probleme legate de bugetul local, iar unele dintre ele au luat deja măsuri privind reducerea salariilor sau trimiterea angajaților în șomaj tehnic. Acest lucru se va întâmpla și la Mediaș. Sunt în discuție cu Direcția Economică, Direcția Juridică și cu Sindicatul, pentru a găsi soluții eficiente, dar și legale. La începutul săptămânii viitoare, voi convoca în regim de urgență o ședință extraordinară a Consiliului Local, unde le voi cere consilierilor să hotărască asupra măsurilor ce se impun a fi luate pentru diminuarea fondului de salarii la nivelul administrației locale.

Întrebarea numărul 2: Cum se va desfășura în continuare programul de investiții publice?
În Mediaș sunt în acest moment în derulare investiții importante în diferite zone ale orașului. Exceptând cartierul Vasia, unde din motive care nu țin de administrația locală – firma și-a întrerupt activitatea, pe toate celelalte șantiere se lucrează în regim normal și nu sunt probleme referitoare la plata facturilor pentru lucrările efectuate. Pentru investițiile noi pe care ni le-am propus la începutul acestui an sunt în dialog cu colegii mei de la Direcția Tehnică și de la Direcția Economică pentru a stabili în mod realist pașii de urmat în vederea începerii lucrărilor. Există mari șanse ca termenele de începere să fie decalate. În concluzie, în acest moment, ne-am propus să ne axăm în mod prioritar pe finalizarea lucrărilor în derulare și în funcție de buget să începem alte lucrări noi.

Întrebarea numărul 3: Se vor mai organiza evenimente culturale în acest an?
Încă din luna martie, bugetul alocat evenimentelor cultural-sportive din prima jumătate a acestui an a fost transferat de la Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret către Direcția de Asistență Socială și Serviciul pentru Situații de Urgență. În funcție de evoluția situației, atât la nivel național, cât și la nivel local, vom decide când vom relua evenimentele culturale în Mediaș. În acest moment, tratăm cu prioritate problemele legate de efectele produse de epidemia cu noul coronavirus și facem demersul ca populația se simtă cât mai puțin efectele acestei crize, alocând bani acolo unde este cea mai mare nevoie.

A doua temă se referă la măsurile luate în continuare la nivel local, pentru prevenirea răspândirii și contaminării cu noul coronavirus și a efectelor reale pe care acestea le au în Mediaș.

Prima întrebare: Cum decurge operațiunea de dezinfecție a scărilor de bloc și de montare a dozatoarelor cu dezinfectant?
În această săptămână, am început programul de dezinfecție a tuturor scărilor de bloc. Față de programul anunțat inițial s-au făcut câteva modificări pentru a rezolva toate problemele apărute. Până la sfârșitul acestei săptămâni, ne-am propus să dezinfectăm toate scările de bloc din cartierele Vitrometan și Gura Câmpului, urmând ca săptămâna viitoare să finalizăm această acțiune. După Sfintele Sărbători de Paște, aproximativ din 22 sau 23 aprilie, vom relua programul de dezinfecție a tuturor scărilor de bloc. În plus, în acest moment suntem în procedură de achiziție a dozatoarelor ce vor fi montate în scările de bloc și ne-am propus să începem montarea lor de săptămâna viitoare.

Întrebarea numărul doi: Câte amenzi s-au dat în Mediaș pentru nerespectarea măsurilor impuse, carantină, izolare, deplasare fără acte doveditoare?
Sunt informat de către Poliția Locală că până în acest moment pe raza Municipiului Mediaș s-au dat zeci de amenzi, în principal celor care s-au deplasat în afara domiciliului fără acte doveditoare. O situație exactă a acestor amenzi o are și o poate face cunoscută doar un reprezentant al Poliției municipale. Menționez și faptul că sumele provenite din aceste amenzi ajung la bugetul de stat și nu la bugetul local.

Întrebarea numărul 3: Ce se întâmplă cu persoanele aflate în carantină la Casa Honterus și care părăsesc incinta?
Persoanele aflate în acest moment la Casa Honterus nu se află nici în izolare și nici în carantină. Primăria Mediaș prin Direcția de Asistență Socială a decis să ofere cazare oamenilor fără adăpost din Mediaș, ca măsură de prevenire a răspândirii și contaminării cu noul coronavirus. Ei au dreptul, ca fiecare cetățean, să părăsească locația pe baza unei declarații pe proprie răspundere.

Întrebarea numărul 4: Câte centre de carantină avem pregătite la Mediaș?
În urma adreselor pe care le-am făcut către unitățile de cazare din Mediaș, până în acest moment și-au arătat disponibilitatea de a primi persoane aflate în carantină patru unități hoteliere din Mediaș. Le mulțumesc încă o dată, pe această cale, pentru modul în care au decis să susțină comunitatea medieșeană în această perioadă extrem de grea.

Întrebarea 5: Câte cazuri cu persoane confirmate cu Covid 19 sunt la Mediaș?
Până astăzi nu am informații ca cineva de la Mediaș să fie confirmat pozitiv cu coronavirus. Vreau să transmit în acest sens un mesaj clar tuturor medieșenilor că informațiile de acest gen sunt transmise în mod oficial doar de către reprezentanții Ministerului Sănătății. Tot ce citiți din surse neoficiale sunt simple speculații menite să creeze haos și panică.
Închei, prin a vă ruga să stați în casă și să respectați măsurile impuse. Doar astfel vom putea trece cu bine peste această perioadă.“

Gheorghe Roman,
Primarul Municipiului Mediaș
Continuare
    Trimite prin e-mail

joi, 2 aprilie 2020

Publicat la joi, aprilie 02, 2020 de

Gheorghe Roman: „Continuăm să desfășurăm, la nivelul Municipiului Mediaș, acțiuni specifice prevenirii, răspândirii și contaminării cu noul coronavirus“


Primarul Municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a susținut astăzi o nouă conferință video, la sediul Primăriei. În sprijinul persoanelor cu deficiențe de auz, Monitorul de Mediaș publică transcriptul întregii videoconferințe.


„Continuăm să desfășurăm, la nivelul Municipiului Mediaș, acțiuni specifice prevenirii, răspândirii și contaminării cu noul coronavirus.

Astfel, începând de mâine 3 aprilie demarăm acțiunea de dezinfecție a tuturor scărilor de bloc din municipiul Mediaș. Am luat legătura cu asociațiile de proprietari și am convenit ca această operațiune să se desfășoare în timpul nopții, în intervalul orar 22 - 6 dimineața. Motivele pentru care am luat această decizie sunt acelea că dezinfectantul folosit este unul cu grad înalt de combatere a virusurilor și este obligatoriu ca, după dezinfecție, locatarii să nu intre sau să iasă din bloc pentru cel puțin o oră, maxim două. Consider că astfel venim în sprijinul populației, nu încurcăm bunul mers al lucrurilor și viața cotidiană a fiecăruia, iar firmă va fi mai ooperativă în execuție. Mâine se va interveni în blocuri din cartierul Vitrometan, urmând ca programul cu dezinfecția pentru fiecare scară de bloc să fie afișat pe site-ul primăriei și făcut public prin mijloacele de informare în masă. La fiecare scară de bloc va fi postat un afiș cu data și ora la care s-a realizat dezinfecția și cu recomandările firmei referitoare la aerisirea spațiilor și obligațiile locatarilor. În paralel continuăm programul de dezinfecție a locurilor publice stații de autobuz, piață, străzi sau alte zone intens circulate.

În urma anunțului pe care l-am afișat în oraș, 120 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani ne-au contactat și au fost trecute în baza de date a Direcției de Asistență Socială. Multe din aceste persoane nu au aparținători și nici o altă formă de sprijin, motiv pentru care, începând de luni, le vom asigura o masă caldă pe zi. Este o perioadă grea pentru noi toți și consider că acum este momentul când trebuie să îi ajutăm pe cei care sunt cu adevărat lipsiți de orice formă de sprijin.

În același timp, colegii mei de la Direcția de Asistență Socială și cei 43 de Voluntari continuă să facă cumpărături persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani care au solicitat acest lucru. Fac un apel la dumneavoastră să nu vă lăsați păcăliți! Colegii mei au legitimații și pot fi verificați, au legitimații și pot fi verificați sunând la numerele de telefon făcute publice.

Vă fac cunoscut faptul că în ultima perioadă tot mai mulți medieșeni au decis să se întoarcă acasă. Astăzi, în evidențele noastre 308 persoane se află în izolare la domiciliu, iar 233 de medieșeni au ieșit din izolare, pentru că la finalul celor 14 zile în care au stat în casă nu au prezentat simptome specifice infectării cu Covid 19.
Îi îndemn pe toți medieșenii să stea în casă și le cer tuturor celor aflati in izolare să respecte regulile impuse. Doar dând dovadă de responsabilitate putem trece cu bine peste această perioadă. Am văzut în alte orașe ale țării cum situația poate escalada extrem de rapid și vă îndemn să respectați cu strictețe normele și regulile impuse prin Ordonanțele Militare impuse.

Am fost informat de către managerul Spitalului din Mediaș că personalul din triaj este echipat corespunzător, cu halate de unică folosință, măști chirurgicale, mănuși, ochelari și viziere de protecție. În plus, m-a asigurat că există o procedură bine pusă la punct de triere a medieșenilor care merg la spital în regim de urgență în această perioadă. Am fost asigurat că, în acest moment, în spital, personalul medical are echipamentele de protecție necesare pentru desfășurarea activității în condiții de siguranță.

O veste bună este că de astăzi s-a primit autorizarea pentru a se putea realiza în Spitalul Municipal Mediaș examinările pe computer tomograf. Vă reamintesc că, așa cum s-a hotărât la nivel central, spitalul din Mediaș tratează doar pacienții non-coronavirus. Cei care sunt suspecți de a fi infectați sunt transferați în regim de urgență la Spitalul Județean Sibiu.

În același timp, în oraș, firmele care nu au făcut apel la clauza de forță majoră din contractele avute cu Primăria Mediaș, își desfășoară activitatea. Astfel, sunt în derulare lucrări de turnare de covoare asfaltice pe străzile Ulmului din cartierul Moșnei și pe străzile Sticlei și Școlii din Vitrometan. Se amenajează trotuare pe străzile Bathory și Fagului și incinta Liceului Axente Sever, iar pe strada Sovata se amenajează trotuare, alei și parcări de domiciliu. Se lucrează la reabilitarea sistemului de canalizare pluvială în zona Aviației. În proximitatea podurilor de peste Târnava sunt amenajate zone de protecție prin montarea de panouri fonice. În Ighișul Nou se desfășoară lucrări de remediere a lucrărilor ce se află în perioada de garanție“.

Continuare
    Trimite prin e-mail
Publicat la joi, aprilie 02, 2020 de

Începe dezinfecția scărilor de bloc!


Primele intervenții sunt programate în cartierul Vitrometan și au loc noaptea, între orele 22 – 6. Pentru a-și proteja sănătatea, locatarii nu trebuie să intre sau să iasă din bloc „cel puțin o oră, maxim două“ după intervenție. Programul cu dezinfecția pentru fiecare scară de bloc va fi afișat pe site-ul primăriei și făcut public prin mijloacele de informare în masă.


Primarul Gheorghe Roman a anunțat, astăzi, într-o videoconferință transmisă pe adresa de Facebook a Primăriei Municipiului Mediaș, demararea acțiunii de dezinfecție a scărilor de bloc. „Continuăm să desfășurăm, la nivelul Municipiului Mediaș, acțiuni specifice prevenirii, răspândirii și contaminării cu noul coronavirus. Astfel, începând de mâine 3 aprilie, demarăm acțiunea de dezinfecție a tuturor scărilor de bloc din municipiul Mediaș. Am luat legătura cu asociațiile de proprietari și am convenit ca această operațiune să se desfășoare în timpul nopții, în intervalul orar 22 - 6 dimineața. Motivele pentru care am luat această decizie sunt acelea că dezinfectantul folosit este unul cu grad înalt de combatere a virusurilor și este obligatoriu ca, după dezinfecție, locatarii să nu intre sau să iasă din bloc pentru cel puțin o oră, maxim două“, a arătat primarul Gheorghe Roman.

Afișe cu data și ora intervenției

Edilul șef consideră că, prin desfășurarea intervențiilor pe timpul nopții, nu se încurcă bunul mers al lucrurilor și viața cotidiană a fiecăruia, iar firma va fi mai operativă în execuție. „Mâine (n.r. – vineri 3.02.2020) se va interveni în blocuri din cartierul Vitrometan, urmând ca programul cu dezinfecția pentru fiecare scară de bloc să fie afișat pe site-ul primăriei și făcut public prin mijloacele de informare în masă. La fiecare scară de bloc va fi postat un afiș cu data și ora la care s-a realizat dezinfecția și cu recomandările firmei referitoare la aerisirea spațiilor și obligațiile locatarilor“, spune primarul Mediașului.

În paralel, municipalitatea continuă programul de dezinfecție a locurilor publice stații de autobuz, piață, străzi sau alte zone intens circulate.


Continuare
    Trimite prin e-mail