35 de elevi de la Colegiul ”Școala
Națională de Gaz Mediaș” vor face practică în acest an în cadrul Delgaz Grid
Delgaz
Grid și Colegiul “Școala Națională de Gaz Mediaș” vor încheia un parteneriat
pentru stagii de pregătire practică.
Astfel, 35 de elevi din clasele a X-a și a XI-a care frecventează
cursurile de operatori în extracția, tratarea și distribuția gazelor naturale
din cadrul Colegiului “Școala Națională de Gaz” din Mediaș vor face practică în
cadrul companiei de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice Delgaz
Grid, membră a Grupului E.ON din România.
„Este o oportunitate foarte mare pentru
că acești copii au nevoie de un cadru de formare profesionist și suntem siguri
că acest lucru se va realiza în cadrul companiei Delgaz Grid. Ne bucură acest
parteneriat pentru că formarea elevilor este dezideratul nostru principal”,
declară Corina Custelcean, directorul Școlii Naționale de Gaz Mediaș.
Stagiile
de pregătire vor avea loc la Centrul de Instruire Profesională Gaze Naturale
Mediaș, precum și la Formații Operative de Lucru din județele Sibiu și Mureș
unde cei 35 de copii vor învăța tainele meseriei de instalator în distribuția
de gaze naturale.
Pentru a se familiariza cu domeniul distribuției, o parte a elevilor care vor
face practică la Delgaz Grid au fost deja oaspeții acestui centru de instruire,
fiind prezenți la poligonul pentru lucrări practice amenajat la Dârlos. „Întâlnirea
de la Mediaș este despre viitor. Am avut
invitați copii care în scurt timp vor deveni practicanți în compania noastră.
Pentru mine a fost o ocazie să cunosc noua generație și cred că le-am oferit o
incursiune interesantă și utilă în activitatea de distribuție a gazelor
naturale prin vizita de la Centrul de Instruire Delgaz Grid de la Mediaș“,
spune Petre Stoian, Directorul general adjunct al Delgaz Grid.
Compania și-a propus să încheie în
această toamnă parteneriate cu alte opt instituții de învățământ profesional,
din Arad, Onești, Botoșani, Alba Iulia, Baia Mare, Piatra Neamț și Miercurea
Ciuc pentru viitori instalatori și electricieni.
Delgaz
Grid derulează din anul 2016 un amplu program de întinerire a organizației.
Până în prezent, prin programul START peste 330 de tineri ingineri,
electricieni și instalatori s-au alăturat alăturat companiei, iar după 2 ani
de zile de pregătire aceștia au preluat poziții vacante în companie.
Despre
Delgaz Grid
Delgaz Grid, compania de distribuție din
cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.300
km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița
Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin,
Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț
şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproape 82.300 km în şase judeţe din
Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe
piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro în
principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat
către stat impozite şi taxe de 2,5 miliarde de euro.
Continuare