Echipa de robotică The Resistance a Liceului Teoretic „Roth-Oberth” din Mediaș a obținut un rezultat remarcabil la FIRST Tech Challenge European Premier Event 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică pentru elevi, desfășurată în perioada 17–20 iunie, la Eindhoven, în Olanda.
Reprezentând cu mândrie România, elevii medieșeni au avut un parcurs impresionant în cadrul competiției, demonstrând nivelul ridicat de pregătire, spiritul de echipă și pasiunea pentru tehnologie. Prin muncă susținută și determinare, membrii echipei The Resistance au urcat constant în clasamentul diviziei Lovelace, continuând seria succeselor și în fazele eliminatorii ale concursului.
Performanța lor i-a propulsat până în semifinalele competiției, unde au concurat alături de echipele Kryptonite și Starship, reușind să se claseze în rândul primelor trei alianțe ale întrecerii europene.
„Pasiunea, munca și dorința de a excela au fost ingredientele care i-au condus pe membrii echipei The Resistance pe cele mai înalte trepte ale performanței în robotică. Felicitări întregii echipe, mentorilor și tuturor celor care au contribuit la această reușită de excepție! Suntem mândri de voi și vă dorim mult succes în competițiile viitoare!”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic „Roth-Oberth”.
„În perioada 17–21 iunie 2026, am participat la European Premier Event 2026 din Eindhoven, competiție care a reunit 105 echipe din peste 30 de țări. Suntem prima și singura echipă din județ calificată la o competiție internațională de la înființarea FIRST Tech Challenge în România.
După calificări, am fost aleși de echipa Kryptonite #28078 pentru a forma alianța #1 a diviziei Lovelace, având Starship #30027 ca rezervă. Împreună am obținut locul III în play-off, am stabilit recordul de puncte al turneului și am realizat 3 dintre primele 5 scoruri ale competiției. Încheiem sezonul cu rezultate remarcabile: robotul nostru ocupă locul 7 mondial în clasamentul OPR (media punctelor realizate individual) și locul 9 mondial în perioada teleoperată, confirmând performanța și progresul echipei. Facem parte din Programul Național de Educație STEM FIRST Tech Challenge, organizat de Asociația Nație Prin Educație, care reunește peste 220 de echipe și peste 5.000 de elevi la nivel național. Mulțumim părinților, mentorilor, medieșenilor, sponsorilor noștri și primarului Gheorghe Roman pentru sprijinul oferit. Datorită vouă, am reușit să ne transformăm visurile în realitate și sperăm că v-am făcut mândri!”, au transmis cei de la The Resistance.

Participarea la prestigiosul eveniment internațional este rezultatul unui sezon competițional deosebit pentru echipa din Mediaș. The Resistance a încheiat Campionatul Național de Robotică FIRST Tech Challenge România 2026 pe un onorant loc 15, clasare care i-a adus calificarea la un Premier Event internațional.
Rezultatul obținut este cu atât mai valoros cu cât a fost realizat într-un sezon extrem de competitiv. România este considerată una dintre marile puteri mondiale în domeniul roboticii educaționale, organizatorii competiției subliniind faptul că nouă din zece recorduri mondiale din cadrul FIRST Tech Challenge sunt deținute de echipe românești.