Mediașul face un nou
pas spre modernizarea transportului public local. Municipiul a obținut o
finanțare nerambursabilă prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027 pentru
realizarea unui depou nou, achiziția a două troleibuze electrice și amenajarea
a 17 stații moderne pentru călători, investiția totală depășind 39 de milioane
de lei.
Contractul de
finanțare a fost semnat între Primăria Mediaș și Agenția pentru Dezvoltare
Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management a Programului
„Regiunea Centru” 2021-2027. Proiectul poartă denumirea „Îmbunătățirea
serviciului de transport public local prin realizarea unei infrastructuri
corespunzătoare – Etapa 1”, iar termenul estimat pentru finalizarea
investițiilor este luna decembrie 2029.
Importanța proiectului
și perspectivele de dezvoltare ale municipiului prin intermediul fondurilor
europene au fost prezentate joi, 18 iunie 2026, în cadrul unui eveniment public
desfășurat la Mediaș, la care au participat primarul Gheorghe Roman și
directorul general al ADR Centru, Simion Crețu.
Investiție de peste 39
milioane de lei
Valoarea totală a
proiectului este de 39.299.700,94 lei, din care 32.967.879,37 lei reprezintă
finanțare europeană nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare
Regională (FEDR). Alte 5.045.266,20 lei provin din bugetul de stat, iar
contribuția municipiului Mediaș este de 1.286.555,37 lei.
Potrivit autorităților
locale, investiția vine ca răspuns la extinderea intravilanului municipiului
din ultimele două decenii și jumătate, fenomen care a generat noi provocări în
ceea ce privește asigurarea serviciilor de transport public și mobilitatea
urbană.
Depou modern pentru
transportul public
Cea mai importantă
componentă a proiectului este construirea unui depou nou destinat flotei de
transport public a municipiului. Clădirea va avea o suprafață construită de
peste 1.000 de metri pătrați și va include spații pentru reparații, zone
administrative, magazii și anexe tehnice.
În incinta depoului
vor fi amenajate:
- 12 locuri de parcare
pentru autobuze;
- 4 stații de încărcare
pentru autobuze electrice;
- 12 locuri de parcare
pentru autovehicule, dintre care unul destinat persoanelor cu dizabilități;
- sistem de colectare a
apelor pluviale;
- gospodărie de apă
pentru intervenții în caz de incendiu.
Clădirea va fi
echipată cu panouri fotovoltaice și cu un sistem modern de climatizare,
contribuind astfel la reducerea consumului energetic și la protejarea mediului.
Rețea extinsă și
stații noi
Proiectul prevede și
extinderea rețelei de contact pentru troleibuze cu aproximativ 350 de metri,
pentru conectarea noului depou la infrastructura existentă.
Totodată, vor fi
amenajate 17 stații noi pentru călători, iar flota de transport public va fi
completată cu două troleibuze electrice, menite să ofere un transport mai puțin
poluant și mai confortabil pentru cetățeni.
Pe lângă investițiile
în infrastructură, proiectul include și activități de schimb de experiență și
bune practici cu parteneri din state membre ale Uniunii Europene și din
Republica Moldova.
Autoritățile mizează
pe un transport mai curat
Primarul municipiului
Mediaș, Gheorghe Roman, a subliniat că administrația locală urmărește
dezvoltarea unui sistem de transport public modern și ecologic.
„Municipiul Mediaș
este permanent preocupat de dezvoltarea infrastructurii de transport public
local, astfel încât să se acopere nevoia de mobilitate a cetățenilor în
condiții optime de siguranță, de reducere a timpilor și de garantare a unui
mediu înconjurător mai curat”, a declarat edilul.
La rândul său,
directorul general al ADR Centru, Simion Crețu, a evidențiat importanța
investițiilor în mobilitatea urbană pentru reducerea poluării și susținerea
dezvoltării economice a orașelor.
Potrivit acestuia, Programul
„Regiunea Centru” are alocate peste 320 de milioane de euro pentru proiecte de
transport urban, iar împreună cu investițiile în infrastructura rutieră
regională, suma destinată îmbunătățirii condițiilor de trafic depășește 540 de
milioane de euro.
Peste 53.000 de
medieșeni, beneficiari direcți
Principalii
beneficiari ai proiectului sunt cei peste 53.000 de locuitori ai municipiului
Mediaș, care vor avea acces la servicii de transport public mai moderne, mai
eficiente și mai prietenoase cu mediul. De asemenea, investiția va aduce
beneficii operatorilor economici, instituțiilor publice și turiștilor care
vizitează orașul.