vineri, 12 mai 2017

EDITORIAL | Puterea exemplului

Într-un interviu recent, violonistul Alexandru Tomescu spunea că e important ca tânăra generaţie să aibă acces la muzica clasică, pentru că aşa poate ieşi la iveală un nou Enescu. E important să ai acces, dar şi să ai exemple. Puştii lui Hagi sunt aproape de o performanţă incredibilă. Au avut acces la fotbal pe pâine, dar şi un exemplu viu, lângă ei. Cheia spre performanţă pare simplă: puterea exemplului.

Milu OLTEAN
Drumul spre performanţă, indiferent de domeniu, implică un traseu riguros, presărat cu muncă, sudoare, sacrificii şi privaţiuni. Peste toate se aştern bucurii, atunci când se depăşeşte o piatră de încercare, când se mai arde o etapă înspre desăvârşire. E vitală metoda, e deosebit de importantă modalitatea de a merge către performanţă, dar cheia pare a fi tot la mentor, la cel care ghidează paşii. Iar dacă mentorul se confundă cu măiestria şi performanţa, puterea exemplului devine o sursă extraordinar de valoroasă, capabilă să mute munţii din loc. Se spune că elevii trebuie să-şi depăşească profesorii, iar în această cheie putem înţelege că peste calităţile celui care învaţă se suprapun şi experienţele adunate de mentor. Iar rezultatul se traduce prin performanţă. Într-un interviu recent, violonistul Alexandru Tomescu spunea că e important ca tânăra generaţie să aibă acces la muzica clasică, pentru că aşa poate ieşi la iveală un nou Enescu. Mai mult, povestea că a cântat la Mihăileni, un sătuc mic din nordul Moldovei, pentru salvarea casei copilăriei lui George Enescu, iar la concert au asistat mai bine de 200 de copii. La final, a întrebat cine vrea să înveţe să cânte la vioară şi cei mai mulţi s-au ridicat în picioare. Este important să oferi, să dai dovadă de generozitate, iar spre exemplu, dacă măcar unul dintre 200 de copii ajunge să facă mare performanţă, tot e un pariu câştigat. Tomescu nu s-a sfiit să cânte cu Stradivariusul său într-un cătun şi să aducă muzica clasică în sufletul unor copii, să se arate pe el aşa cum este. Puterea exemplului. În alt domeniu, puştii lui Hagi sunt aproape să dea lovitura şi să se încununeze campionii României. Asta în detrimentul milioanelor lui Becali şi a „mercenarilor” plătiţi cu bani grei să lupte sub flamura sa. Spuneam de puterea exemplului, aşa că nici Hagi nu s-a mulţumit să dormiteze în fotoliul de rege, ci a preferat să simtă mirosul de iarbă crudă al gazonului şi să înveţe mânjii cum să alerge, cum să deseneze din gleznă, cum să creioneze traiectorii care să deruteze tactica adversarilor. Cum o fi oare, ca la antrenament să baţi lovituri libere alături de cel care desena o boltă perfectă spre poarta Columbiei, în vara americană fierbinte de acum 20 şi ceva de ani? Cum o fi să furi meserie de la cel căruia i se spunea, pe bună dreptate, Maradona din Carpaţi?  Mă gândesc şi la Marian Drăgulescu, sau la Cătălina Ponor, performeri care au ţinut sus steagul României şi la recentele Campionate europene şi am convingerea că amândoi vor alege la un moment dat să fie exemple, ghidând paşii unor copii într-o sală. La fel cum a făcut-o Hănescu, cel care a deschis o academie de tenis, la fel cum e decis s-o facă şi Horia Tecău, tot cu o academie. Dăruind, vei dobândi. E important să oferi deschidere, acces, dar e vital să ai şi exemple. Iar în felul acesta, drumul spre performanţă pare o joacă. Deşi, nu e.