sâmbătă, 12 septembrie 2015

13 septembrie - Ziua Pompierilor

Detaşamentul de Pompieri Mediaş îşi deschide porţile pentru vizitatori. Duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Sibiu organizează o serie de manifestări prilejuite de aniversarea Zilei Pompierilor din România. În municipiul de pe Târnava Mare, medieşenii vor avea ocazia să facă un tur al unităţii şi să vadă autospecialele folosite la intervenții în cazul incendiilor sau al accidentelor rutiere. Ziua Pompierilor din România este sărbătorită în fiecare an în data de 13 septembrie, pentru a rememora o pagină de istorie naţională scrisă prin lupta purtată în Dealul Spirii, de compania de pompieri din Bucureşti, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848. (A.P.)