Se afișează postările cu eticheta proiecte Dumbraveni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proiecte Dumbraveni. Afișați toate postările

miercuri, 21 iulie 2021

Publicat la miercuri, iulie 21, 2021 de

Proiect pentru două puțuri noi la Dumbrăveni

Primăria Dumbrăveni caută soluții pentru rezolvarea situației în ceea ce privește alimentarea cu apă potabilă a orașului. Cu mari probleme în perioadele secetoase, în special datorită consumului ridicat generat de udatul grădinilor, primarul Emil Dârloșan anunță un proiect de forare a două puțuri noi.
 
„Am trecut cu bine de perioada secetoasă care a fost în ultima vreme. Bunul Dumnezeu ne-a ajutat cu ploaia de joia trecută, plus ploaia de alaltăieri, astfel că am echilibrat un pic aducțiunea de apă cu consumul de apă.
După cum bine știți, s-au făcut niște controale și s-a constatat că un consum mediu, de exemplu alaltăseară, la orele 18-19, s-au consumat 39-40, 49 de metru cubi. În alte perioade, la aceeași oră, s-au consumat 138 mc, 121 mc, etc. S-a putut constata că, la un consum mediu de 50 – 60 mc, facem față. Ne dăm seama că nu toate instalațiile de aducțiune apă și cele de evacuare apă funcționează legal sau întrunesc condițiile legale. Vă rugăm frumos să intrați în legalitate fiindcă se vor face controale inopinate, iar cei care vor fi prinși cu mijloace neortodoxe bineînțeles că vor fi pedepsiți. Aveți de respectat un contract de apă care prevede clar că apa provenită de la operatorul de apă este utilizată în scop de uz casnic, igienă corporală, igiena locuinței. Vă rog frumos să încercați să respectați acest contract!“, a transmis locuitorilor primarul Emil Dârloșan, într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare. 

Pentru a putea regla situația apei potabile în Dumbrăveni, primarul Dârloșan a declarat că va propune în ședința următoare o rectificare bugetară pentru forarea a două puțuri în zona Târnavelor și de asemenea efectuarea unui studiu hidrologic în zona Trei Drumuri – Poligon, pentru demararea proiectului de aducțiune apă din zona respectivă.  

Continuare
    Trimite prin e-mail

joi, 4 martie 2021

Publicat la joi, martie 04, 2021 de

Fonduri europene pentru dezvoltarea orașului Dumbrăveni

Orașul Dumbrăveni va beneficia în următoarea perioadă de fonduri europene în valoare de peste 20 de milioane de lei, în vederea reabilitării și modernizării centrului orașului precum și pentru înființarea unui centru de zi.

 
Proiecte aprobate la finanțare
 
Nu mai puțin de 49 de contracte de finanțare, în valoare de 562.212.234 lei au fost semnate în urmă cu câteva zile de către Cseke Atttila, Ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, derulat de MDPLA. Dintre acestea, 19 proiecte vizează investiții în sistemele de educație și sănătate, în eficientizarea energetică a unor clădiri, precum și în modernizarea rețelelor de iluminat public din câteva unități administrativ teritoriale din România.

 
Încurajări din vecini
 
Vestea fondurilor care vin la Dumbrăveni s-a dus repede, stârnind aplauze din partea primarilor din zonă. „Felicitări și mult succes Primăriei Dumbrăveni pentru finanțarea obținută prin Programul Operational Regional (FONDURI EUROPENE fără culoare politică) prin care se reabilitează centrul orașului. Felicitari Milu! Felicitări echipei care a muncit și a reușit să obțină această finanțare mult așteptată“, declară Nicu Lazăr, primarul comunei Hoghilag, alt campion la accesarea fondurilor europene.
 
Noi locuri de muncă
 
Primăria Dumbrăveni e pusă pe multe fapte mari. Pe lângă dezvoltarea și reabilitatea centrului și-a propus să vândă și cele aproximativ 40 de ha de teren ale fostelor sere de flori unei companii care produce piese și subansamble pentru avioane și reparații de turbine mari de avioane. Astfel, municipalitatea mizează de dezvoltarea producției în zonă și crearea de noi locuri de muncă.


Așezare străveche
 
Lucrările de reabilitare pot scoate la iveală noi mărturii ale înaintașilor, mai ales că orașul Dumbrăveni are o istorie parcă desprinsă din filme.
Descoperirea unei securi de piatră cioplită la Curciu și a unor oase de mamut la Dumbrăveni aduc ipoteza că în aria orașului au existat așezări omenești încă din paleolitic. Primele dovezi sigure de viață omenească pe aria Dumbrăvenilor au o vechime de circa 3.000 de ani, mai exact din civilizația fierului. Este vorba de un bordei hallstatian cu adâncimea de 2,5 metri în care s-a găsit un vas de lut cu caneluri, ce conținea boabe de grâu carbonizate. Bordeiul avea și o vatră de cenușă și datează din jurul anilor 800 î.e.n. Aceste urme de locuire au fost descoperite chiar în centrul orașului, în 1971, când s-a săpat fundația clădirii Poștei. La începutul secolului III î.e.n., triburile celtice se așază în zona Târnavelor. Dovadă acestei prezenței stau mai multe urne provenind dintr-un cimitir celtic ce s-au găsit, în 1970, la sud de gara actuală a orașului, între calea ferată și șoseaua națională. (D. M.)
Continuare
    Trimite prin e-mail

marți, 19 mai 2020

Publicat la marți, mai 19, 2020 de

Emil Dârloșan: „Nu este meritul niciunui guvern, niciunui partid și e rușinos faptul că ei își asumă acest merit“


Primarul Emil Dârloșan a luat poziție, astăzi, după afirmațiile vicepremierului Raluca Turcan de săptămâna trecută legate de Dumbrăveni, publicate în ediția print și online a Monitorului de Mediaș.

Edilul șef al orașului a ținut să precizeze că „nu este meritul niciunui guvern, niciunui partid“, după ce vicepremierul a anunțat deblocarea mai multor proiecte în județ, între care și cele din Dumbrăveni. „În Monitorul de Mediaș a apărut o informație prin care Guvernul PNL, așa afirmă doamna vicepremier Raluca Turcan, a deblocat toate proiectele orașului Dumbrăveni, inclusiv proiectul reabilitare Centrul de Zi al orașului Dumbrăveni. Vă aduc la cunoștință că cele 6 proiecte câștigate au fost semnate în perioada 2018  (3 proiecte) – 2019. Lucrăm la două dintre ele, vom încerca să le finalizăm pe toate în anul acesta, toate au fost semnate pe timpul ministrului Daniel Suciu, ministru PSD, iar toate aceste proiecte au fost opera sau, dacă putem spune, munca angajaților primăriei și-a firmelor de consultanță, din Mureș, din Sibiu. Iar proiectul pe reabilitare Centru de Zi Dumbrăveni a fost o muncă grea, dusă de topografi, de firma de consultanță din Alba Iulia și de unii dintre angajații primăriei Dumbrăveni pe care țin să îi felicit. Deci nu este meritul niciunui guvern, niciunui partid și e rușinos faptul că ei își asumă acest merit“, a spus astăzi primarul Emil Dârloșan.

Posibilă amânare

De asemenea, edilul apreciază că, datorită situației generate de starea de urgență și starea de alertă, s-ar putea amâna semnarea contractului pe alimentare cu apă și reabilitare aducțiune apă Dumbrăveni, Șaroș pe Târnave și Ernea. „Suntem în ultima fază, iar semnarea contractului era prevăzută pentru 3 iunie. Felicit încă o dată pe cei care ne-au acordat sprijinul și aveți încredere în noi că vrem să facem totul perntru orașul nostru“, a declarat Emil Dârloșan, primarul orașului Dumbrăveni.

Apel către populație

În altă ordine de idei, primarul Dârloșan a lansat un apel către populația orașului de a anunța cu rapiditate dacă au cunoștință de persoane care s-au repatriat în aceste zile, pentru a se lua măsurile necesare de prevenire a răspândirii virusului Covid-19: „După cum știți, ieri s-a decretat starea de alertă, ieri am fost surprinși și noi cu 43 de persoane în izolare. Iată că numărul lor a crescut odată cu haosul creat la granițele țării. Avem rugămintea să ne anunțați de orice persoană străină care se repatriază pe teritoriul UAT Dumbrăveni, pentru a lua măsurile necesare“.

Teste negative

În ceea ce privește situația îmbolnăvirilor în oraș, se pare că nu sunt cazuri în acest moment. „Putem spune că, cu sănătatea, stăm bine. Săptămâna trecută, 42 de persoane angajate la CITO 1 și CITO 2 Dumbrăveni au fost supuse testului și toate persoanele au ieșit negativ. E un lucru bun pentru orașul nostru. Trebuie să fim atenți, să fim rapizi, să primim informația rapid, ca să putem lua măsurile de izolare necesare în caz că se întâmplă ceva“, a arătat primarul.


„Așa cum am promis, vă vom ține la curent cu starea orașului Dumbrăveni, cu problemele orașului Dumbrăveni.
După cum știți, ieri s-a decretat starea de alertă, ieri am fost surprinși și noi cu 43 de persoane în izolare. Iată că numărul lor a crescut odată cu haosul creat la granițele țării. Avem rugămintea să ne anunțați de orice persoană străină care se repatriază pe teritoriul UAT Dumbrăveni, pentru a lua măsurile necesare. Putem spune că cu sănătatea stăm bine. Săptămâna trecută, 42 de persoane angajate la CITO 1 și CITO 2 Dumbrăveni, au fost supuse testului și toate persoanele au ieșit negative. E un lucru bun pentru orașul nostru. Trebuie să fim atenți, să fim rapizi, să primim informația rapid, ca să putem lua măsurile de izolare necesare în caz că se întâmplă ceva.
Un al doilea moment este un pic mai delicat. În Monitorul de Mediaș a apărut o informație prin care Guvernul PNL, așa afirmă doamna vicepremier Raluca Turcan, a deblocat toate proiectele orașului Dumbrăveni, inclusiv proiectul reabilitare Centrul de Zi al orașului Dumbrăveni. Vă aduc la cunoștință că cele 6 proiecte câștigate au fost semnate în perioada 2018  (3 proiecte) – 2019. Lucrăm la două dintre ele, vom încerca să le finalizăm pe toate în anul acesta, toate au fost semnate pe timpul ministrului Daniel Suciu, ministru PSD, iar toate aceste proiecte au fost opera sau, dacă putem spune, munca angajaților primăriei și-a firmelor de consultanță, din Mureș, din Sibiu. Iar proiectul pe reabilitare Centru de Zi Dumbrăveni a fost o muncă grea, dusă de topografi, de firma de consultanță din Alba Iulia și de unii dintre angajații primăriei Dumbrăveni pe care țin să îi felicit. Deci nu este meritul niciunui guvern, niciunui partid și e rușinos faptul că ei își asumă acest merit.
Vă mai pot aduce la cunoștință că datorită situației prin care trecem s-ar putea amâna și semnarea contractului pe alimentare cu apă și reabilitare aducțiune apă Dumbrăveni, Șaroș pe Târnave și Iernea. Suntem în ultima fază, iar semnarea contractului era prevăzută pentru 3 iunie. Felicit încă o dată pe cei care ne-au acordat sprijinul și aveți încredere în noi că vrem să facem totul perntru orașul nostru“

Continuare
    Trimite prin e-mail