Cu ajutorul tehnologiei, locuitorii din satul
Boarta, comuna Șeica Mare, au putut fi mai aproape de rudele lor din
străinătate. Acțiunea s-a desfășurat la inițiativa preotului paroh Gheorghe
Marinică Ghincea.
Printr-o scrisoare lansată din partea parohiei cu câteva
săptămâni înainte, adresată lor, o parte au răspuns afirmativ de a transmite
din țările unde trăiesc cu familia câteva urări video celor prezenți la Sfânta
Liturghie.
„În ziua Praznicului Nașterii Domnului, credincioșii
comunităţii din Parohia Boarta, judeţul Sibiu, adunați în număr mare, îmbrăcați
în haine de sărbătoare au avut parte de
un moment inedit. Sărbătoarea Nașterii Domnului este o sărbătoare a familiei,
iar în Sfânta Biserică, mama noastră spirituală s-au adunat toți fiii ei. În
Patriarhia Română, anul 2021 a fost dedicat românilor de pretutindeni, moment
ce ne-a creat prilejul de a aduce la sărbătoarea Crăciunului în mijlocul
bisericii, mai mulți fii ai satului plecați peste hotare cu ajutorul căilor
media, prin mesajele lor video transmise cu ocazia Nașterii Domnului“, a spus
preotul.
Comuniune cu diaspora
Mesajele lor le-au stârnit celor prezenți, dar mai
ales părinților emoție, curiozitatea de a-i revedea, precum și lacrimi de
bucurie.
„Ne-am propus să le dedicăm lor o zi din an să-i
pomenim în cadrul Sfintei Liturghi pe toți, urmat apoi de o întâlnire video în
biserică, iar pe parcursul anului acordarea unor diplome de apreciere“, a mai
spus preotul din Boarta.
La
finalul slujbei, toți cei prezenți au cântat un colind, urmat de câteva gânduri
calde transmise de preotul paroh tuturor
fiilor satului care trăiesc în afara granițelor României, transmis pe pagina de Facebook a parohiei.