Se afișează postările cu eticheta folk. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta folk. Afișați toate postările

marți, 13 decembrie 2022

Publicat la marți, decembrie 13, 2022 de

Spectatori cu dor de folk, la „Mediaş-Cetate Seculară“

În fața unui public numeros, avid de muzică folk, la Sala Traube s-a desfășurat la sfârşitul săptămânii trecute, după 2 ani de pauză din cauza pandemiei, cea de-a 37-a ediţie a Festivalului Naţional „Mediaş-Cetate Seculară”. 
 
 
Mediaşul a respirat timp de două zile folk. Pe scena Festivalului Naţional de Muzică Folk ,,Mediaş - Cetate Seculară’’ au urcat concurenţi din toată ţara, iar misiunea juriului nu a fost una uşoară. Câştigătoarea ediţiei din acest an a fost desemnată Ana Maria Filip din Iași, care a plecat acasă cu trofeul. Pe locul al doilea s-a clasat Grupul Om Bun din Brașov, iar pe treapta a treia a podiumului a urcat Daria Andreea Boghean din Târgu-Neamț. 
Șapte interpreți și două grupuri de muzică folk au concurat pe scena Sălii Traube, la ediția din acest an a festivalului.
 
 
Ana Maria Filip, câștigătoarea ediției din acest an festivalului este pasionată de folk. Scrie versuri despre lume, despre ceea ce vede în jurul său. Îi place să vadă că atunci când este pe scenă și cântă, oamenii rezonează cu ea, cu muzica ei. Și-a dorit să ajungă la Mediaș, să participe la ediția din acest an a festivalului, iar interpretarea ei a convins juriul să îi ofere marele premiu. „Folk-ul a fost de la început pentru mine. Am început cu festivalurile înainte de pandemie, iar apoi totul s-a oprit. Acum că s-au reluat cumva concertele, festivalurile, fiind și în ultimul an de facultate la medicină, am zis că trebuie să ajung și aici la Mediaș. Sper ca folk-ul să fie mai mult decât o pasiune, să reușesc să îmbin medicina și muzica, să le păstrez pe amândouă într-un echilibru”, a explicat Ana Maria Filip.
 
Premii surpriză
 
Pe lângă cele trei premii principale, organizatorii festivalului au acordat și de această dată o serie de distincții pentru concurenți. Astfel, „Premiul special al juriului” a fost câștigat de Trupa Omnis din București, în timp ce „Premiul de popularitate” i-a revenit Adrianei Mărginean, o tânără din municipiul Mediaș. De asemenea, „Premiile Asociației Mediaș Cetate Seculară” au fost oferite Jacquelinei Alessia Crăciun din Craiova și Mariei Matean din Bistrița. În ceea ce privește „Premiile sponsorului Jolie”, acestea au fost câștigate de Marius Barbu din București și Nicoleta Teodora Matean din Bistrița.
 
Recitaluri deosebite
 
Pe durata celor două zile de festival, pe scena festivalului au mai urcat pe lângă concurenţi şi artiști consacrați. În prima seară a festivalului, vineri, 9 decembrie de la ora 17:00, a fost programat concursul propriu-zis. Acesta a fost urmat de recitaluri susținute de Ovidiu Mihăilescu și Adrian Bezna. În cea de-a doua seară a festivalului, sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 18:00 a fost programată Gala Laureaților, urmată de recitaluri susținute de Diana Porca, câștigătoarea ediției precedente, Cezar Popescu, Ocru ș
i Mircea Rusu. Accesul spectatorilor a fost liber în ambele seri ale festivalului.
Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 7 decembrie 2022

Publicat la miercuri, decembrie 07, 2022 de

Regal de muzică folk la Sala Traube

Festivalul „Mediaș-Cetate Seculară“ e gata de start. Vineri și sâmbătă, pe scena Sălii Traube vor urca ca de obicei, alături de concurenți, și artiști consacrați. Printre cei 11 aspiranți la trofeul de anul acesta se află și Adriana Mărginean, o tânără din Mediaș. Ajuns la ediția cu numărul 37, cel mai vechi festival de profil din România este organizat, în perioada 9-10 decembrie, de către Asociația Culturală Mediaș-Cetate Seculară în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș.
 
 
Organizatorii Festivalului „Mediaș-Cetate Seculară“ ediția 2022 au anunțat lista concurenților de la ediția din acest an. În urma audițiilor demmo-urilor trimise, aceștia au decis să admită în concurs un număr de 11 participanți. Este vorba despre Dîmb Casian din localitatea Iermata, județul Arad, Marius Barbu din București, Mărginean Adriana din Mediaș, Matean Nicoleta Teodora din Bistrița, Crăciun Jacqueline Alessia din Craiova, Filip Ana-Maria din Iași, Matean Maria din Bistrița, Boghean Daria Andreea din Târgu Neamț, Dîmb Leea Adriana din localitatea Iermata, județul Arad, Trupa Omnis din București și Grupul Om Bun din Brașov.
 
5 premii
 
Concurenţii vor prezenta în concurs două melodii folk. Cântecele prezentate în concurs trebuie să fie interpretate în limba română. Evaluarea reprezentaţiilor din seara concursului va fi efectuată de către un juriu alcătuit din personalităţi ale genului. Juriul va ţine cont de interpretare, compoziţia muzicală, prezenţa scenică, impresia artistică şi originalitatea. Vor fi acordate un număr de cinci premii. Este vorba Trofeul «Mediaş-Cetate Seculară» care este în același timp și Premiul I, al cărui câștigător va primi și suma de 2.000 lei, Premiul II în valoare de 1.500 lei, Premiul III în valoare de 1.000 lei, Premiul Special al Juriului de 700 lei şi Premiul de Popularitate în valoare tot de 700 lei. Totodată se vor mai acorda alte premii acordate de sponsori şi colaboratori. Solistul sau grupul distins cu Trofeul Festivalului va participa la ediţia din anul următor în calitate de invitat în recital.
 
6 invitaţi
 
Pe lângă concursul propriu-zis, organizatorii au pregătit recitaluri în fiecare dintre cele două seri ale festivalului. În prima seară a festivalului, vineri, 9 decembrie, de la ora 17:00, este programat concursul propriu-zis. Acesta va fi urmat de recitaluri susținute de Ovidiu Mihăilescu și Adrian Bezna. În cea de-a doua seară a festivalului, sâmbătă de la ora 18:00, este programată Gala Laureaților, urmată de recitaluri susținute de Diana Porca, câștigătoarea ediției precedente, Cezar Popescu, Ocru și Mircea Rusu. Accesul spectatorilor va fi liber în ambele seri ale festivalului.
 
Festival de tradiţie
 
Început în anul 1974, Festivalul Concurs „Mediaş-Cetate Seculară” a reprezentat locul de debut pentru numeroşi tineri pasionaţi de muzică şi poezie, care au reuşit să răzbată dincolo de porţile sufletului omenesc. Pe scenele din municipiul Mediaş, în zilele şi nopţile de festival, au oferit recitaluri extraordinare atât laureaţi ai ediţiilor precedente, cât şi interpreţi consacraţi din muzica românească. Printre aceştia s-au numărat Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Gheorghe Gheorghiu, Ducu Bertzi, Vali Şerban, Grupul Ecoul, George Ani, George Munteanu, Elena Cârstea, Mădălina Manole, Anca Ţurcaşiu, Daniel Iordăchioaie, Ioan Gyuri Pascu, Victor Socaciu, Vasile Mardare şi Emeric Imre.
 
Continuare
    Trimite prin e-mail

joi, 17 decembrie 2020

Publicat la joi, decembrie 17, 2020 de

Ediție anulată din cauza pandemiei

Festivalul Național de Muzică Folk „Mediaș Cetate Seculară“ nu va avea loc anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus. Chiar și așa însă, organizatorii săi îl mențin în atenția opiniei publice prin intermediul unor materiale video de la edițiile anterioare care au fost publicate pe pagina oficială din rețeaua de socializare Facebook, https://www.facebook.com/MediasCetateSeculara.

Foto Arhivă

Concurs pentru melomani

Totodată, persoanele interesate au șansa de a participa la un concurs cu premii, mai exact zece discuri „Folk din pana mea“, un album colectiv cu piese ale mai multor artiști, care au compus pe versurile poetului Sorin Poclitaru. „Anul acesta festivalul concurs de muzică folk «Mediaș Cetate Seculară» este nevoit să ia o pauză, pentru a ne putea reîntâlni sănătoși și în siguranță anul viitor! Totuși, timp de două săptămâni vom publica selecții video din festivalurile din anii trecuți pentru a vă aduce muzica folk în case și suflete. De asemenea, vă invităm la concurs. Puteți câștiga, prin tragere la sorți, unul din cele zece discuri «Folk din pana mea - volumul 2», printr-un comentariu, la postarea de pe pagina oficială de Facebook, în care să precizați pe cine ați vrea să ascultați pe scena festivalului la următoarea ediție. Tragerea la sorți va fi în data de 21 decembrie 2020“, anunță organizatorii evenimentului.

Continuare
    Trimite prin e-mail