joi, 17 decembrie 2020

Publicat la 12/17/2020 05:12:00 p.m. de

Ediție anulată din cauza pandemiei

Festivalul Național de Muzică Folk „Mediaș Cetate Seculară“ nu va avea loc anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus. Chiar și așa însă, organizatorii săi îl mențin în atenția opiniei publice prin intermediul unor materiale video de la edițiile anterioare care au fost publicate pe pagina oficială din rețeaua de socializare Facebook, https://www.facebook.com/MediasCetateSeculara.

Foto Arhivă

Concurs pentru melomani

Totodată, persoanele interesate au șansa de a participa la un concurs cu premii, mai exact zece discuri „Folk din pana mea“, un album colectiv cu piese ale mai multor artiști, care au compus pe versurile poetului Sorin Poclitaru. „Anul acesta festivalul concurs de muzică folk «Mediaș Cetate Seculară» este nevoit să ia o pauză, pentru a ne putea reîntâlni sănătoși și în siguranță anul viitor! Totuși, timp de două săptămâni vom publica selecții video din festivalurile din anii trecuți pentru a vă aduce muzica folk în case și suflete. De asemenea, vă invităm la concurs. Puteți câștiga, prin tragere la sorți, unul din cele zece discuri «Folk din pana mea - volumul 2», printr-un comentariu, la postarea de pe pagina oficială de Facebook, în care să precizați pe cine ați vrea să ascultați pe scena festivalului la următoarea ediție. Tragerea la sorți va fi în data de 21 decembrie 2020“, anunță organizatorii evenimentului.

    Trimite prin e-mail