Se afișează postările cu eticheta Viteza in Coasta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Viteza in Coasta. Afișați toate postările

luni, 22 mai 2023

Publicat la luni, mai 22, 2023 de

Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă desfășurată la Mediaș, și-a desemnat câștigătorii

 

Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă din acest an a avut loc în municipiul Mediaș, în perioada 20 – 21 mai, cu participarea a 64 de piloți, reprezentanți ai cluburilor și echipelor de top ale automobilismului sportiv. Conform estimărilor oficiale, evenimentul s-a desfășurat în prezența unui public numeros, de peste 2.500 de spectatori.

 

 

Festivitatea de premiere a câștigătorilor primei etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă la Mediaș a avut loc în prezența primarului municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman, în Piața Corneliu Coposu, după încheierea celor două manșe de concurs. Pe podiumul competiției au urcat la categoria „Open“ Emil Ghinea – locul I, Octavian Ciovică – locul II și Claudiu Ciucă – locul III, iar „King of the Hill“ a fost desemnat Emil Ghinea, cel care a realizat cel mai bun timp al traseului– 1:29.437. La categoria „Prototipuri“, primele trei locuri au fost ocupate de Emil Ghinea, Octavian Ciovică și Răzvan Dragomir, iar la categoria „Autoturisme“ pe primele trei locuri s-au situat Claudiu Ciucă, Dominic Marcu și Andrei Precup.

 

De asemenea, etapa desfășurată la Mediaș a avut și o secțiune la care au concurat două mașini electrice, ordinea de sosire a piloților fiind Dominic Marcu și Sebastian Șerban.

”Mulțumim organizatorilor și sponsorilor care au contribuit la succesul acestui concurs și adresăm felicitări tuturor concurenților care au luat parte la competiția desfășurată în municipiul Mediaș, cărora le dorim mult succes în etapele viitoare ale campionatului”, transmit reprezentanții Primăriei Mediaș.

Foto/Video: Primăria Mediaș
Continuare
    Trimite prin e-mail

joi, 18 mai 2023

Publicat la joi, mai 18, 2023 de

Restricții de circulație pe perioada desfășurării Campionatului Național de Viteză în Coastă la Mediaș

Federația Română de Automobilism Sportiv, Primăria Municipiului Mediaș și Clubul Sportiv Municipal Mediaș organizează la Mediaș prima etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2023. Evenimentul va avea loc în perioada 20 - 21 mai, cu începere de la ora 8:30, pe Hula Baznei (DN 14A, ieșirea spre Târnăveni). În preziua concursului, 19 mai 2023, pe platforma din fața Primăriei Mediaș vor avea loc verificările administrative și tehnice inițiale ale mașinilor de curse, urmate de fotografia oficială a participanților și de prezentarea tuturor concurenților, anunță Primăria municipiului Mediaș.


           Pentru desfășurarea concursului, pe DN14A, pe sectorul de drum cuprins între strada Nucului și intrarea în comuna Blăjel, circulația rutieră va fi închisă în cele două zile ale competiției începând cu ora 8:00, până la ora 20:00 în data de 20 mai, respectiv până la ora 19:30 în data de 21 mai. Restricția se va aplica pentru desfășurarea sesiunilor de antrenament, de recunoaștere și de concurs. Redeschiderea parțială a circulației pe acest tronson va avea loc în data de 20 mai între orele 12:00 - 12:45 și 16:45 – 17:30, iar în data de 21 mai, redeschiderea parțială se va face între orele 12:00 – 12:45 și 15:45 – 16:30. Rutele ocolitoare care vor putea fi folosite de participanții la trafic, semnalizate corespunzător, sunt str. Stadionului – Păucea – Blăjel și retur pentru autovehiculele de până la 7,5 tone și rutele către Sighișoara sau Blaj pentru traficul greu. Participanții la trafic pot circula pe tronsonul cuprins între strada Nucului și localitatea Blăjel în intervalele orare amintite anterior, când circulația va fi deschisă temporar.
           De asemenea, pentru buna desfășurare a întregii manifestări, Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a decis ca parcarea din fața fostului cinematograf „Central“ să fie închisă în perioada 19 mai ora 00:00 și 21 mai, ora 22:00.
Festivitatea de premiere a câștigătorilor primei etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă 2023, desfășurată la Mediaș, va avea loc duminică, 21 mai 2023, de la ora 19:30, în Piața Corneliu Coposu.



Continuare
    Trimite prin e-mail

marți, 2 mai 2023

Publicat la marți, mai 02, 2023 de

Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă se va desfășura în municipiul Mediaș (Video)

 

Federația Română de Automobilism Sportiv, Primăria Municipiului Mediaș și Clubul Sportiv Municipal Mediaș organizează la Mediaș prima etapă din cadrul  Campionatului Național de Viteză în Coastă.

Evenimentul va avea loc în perioada 20 – 21 mai 2023, cu începere de la ora 8:30, pe Hula Baznei (DN 14A, ieșirea spre Târnăveni).

Cu acest prilej, la Mediaș se vor întrece aproximativ 80 de piloți, reprezentanți ai cluburilor și echipelor de top ale automobilismului sportiv românesc, continuându-se astfel o tradiție mai veche a întrecerilor automobilistice găzduite în orașul nostru.

În preziua concursului – 19 mai 2023, începând cu ora 19:00, pe platforma din fața Primăriei Mediaș vor avea loc verificările administrative și tehnice inițiale ale mașinilor de curse, urmate, la ora de fotografia oficială a participanților și de prezentarea tuturor concurenților.

Festivitatea de premiere a câștigătorilor primei etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă la Mediaș va avea loc duminică, 21 mai, de la ora 19:30, în Piața Corneliu Coposu.

Continuare
    Trimite prin e-mail

marți, 4 octombrie 2022

Publicat la marți, octombrie 04, 2022 de

Regal automobilistic pe Hula Baznei

62 piloți de curse au luat parte, duminică, la Cupa Mediașului la viteză în coastă. Competiția care s-a desfășurat pe Hula Baznei a fost cea de-a VII-a etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2. Câștigătorii au fost premiați duminică seara în cadrul unei festivități care a avut loc în Piața Corneliu Coposu. Evenimentul sportiv a fost organizat de Primăria Municipiului Mediaș și Federația Română de Automobilism Sportiv.

Sâmbăta trecută, medieșenii au venit în număr mare în zona centrală a orașului să vadă mașinile de curse, dar și să îi cunoască pe piloți. În Piața Corneliu Coposu au fost programate verificările administrative și tehnice inițiale ale mașinilor de curse, urmate de fotografiile oficiale ale participanților. În aceeași locație a avut loc duminică seara festivitatea de premiere a câștigătorilor.
 
Interes ridicat
 
Duminică, pe Hula Baznei a avut loc cea de-a șaptea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă 2. Programul zilei a cuprins o manșă de recunoaștere, două antrenamente și două manșe de concurs. Vremea neprielnică, cu reprize de ploaie, urmate apoi de cer senin, a pus probleme concurenților, iar mai mulți piloți au ieșit în decor. În mai multe cazuri, datorită avariilor suferite de autoturisme, aceștia au fost nevoiți să abandoneze. Ploaia nu i-a speriat în schimb pe medieșeni care au fost prezenți în număr mare pe tot parcursul zilei pe Hula Baznei, din dorința de a vedea la lucru mașinile de curse.
 
Trafic închis
 
Circulația rutieră a fost închisă în data de 2 octombrie, între orele 8:00 – 19:00, pe Drumul Național 14A, pe sectorul de drum cuprins între strada Nucului și ieșirea din municipiul Mediaș spre Târnăveni, pe perioada desfășurării sesiunilor de antrenament, recunoaștere și concurs, iar rutele ocolitoare care vor putea fi folosite de participanții la trafic au fost semnalizate corespunzător. În intervalul orar 11:45 – 12:45, circulația rutieră în această zonă a fost redeschisă parțial.

În ciuda vremii nefavorabile și extrem de capricioase, peste 600 de persoane au urmărit duminică, 2 octombrie 2022, cea de-a șaptea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, organizată la Mediaș de către Primăria Municipiului Mediaș și Federația Română de Automobilism Sportiv.
La manifestare au luat startul 62 de piloți țară și străinătate, reprezentanți ai cluburilor și echipelor de top ale automobilismului sportiv.
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a șaptea etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă la Mediaș a avut loc în Piața Corneliu Coposu, după încheierea celor două manșe de concurs. „King of the Hill“ a fost desemnat Octavian Ciovică, cel care a realizat cel mai bun timp al traseului– 1:33.258.
Adresăm sincere felicitări participanților și mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestei manifestări la Mediaș, după o pauză de doi ani, cauzată de pandemie. Cerem scuze medieșenilor și celor care au tranzitat orașul nostru pentru disconfortul creat.“, a transmis Primăria Mediaș.

Continuare
    Trimite prin e-mail

joi, 29 septembrie 2022

Publicat la joi, septembrie 29, 2022 de

Adrenalină la maxim pe Hula Baznei

Competiție automobilistică de top, la finalul acestei săptămâni, pe Hula Baznei. Primăria Municipiului Mediaș și Federația Română de Automobilism Sportiv organizează Cupa Mediașului, etapa a 7-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2.  Prezentarea oficială e programată sâmbătă, 1 octombrie, în Piața Corneliu Coposu, pentru ca duminică, 2 octombrie, să se desfășoare o manșă de recunoaștere, 2 antrenamente și 2 manșe de concurs.

Tânărul clujean Bogdan Duma 
e marele favorit la Mediaș (foto: facebook/Bogdan Duma)

La Mediaș vom afla campionii din acest an. Marele favorit e tânărul minune al sportului cu motor de la noi, juniorul de 16 ani Bogdan Duma (Peugeot 208 R2 / nr. concurs 323), câștigător în 4 din cele 6 runde ale sezonului. Cu 50 de puncte, are nevoie de o clasare în primii 8 pentru a urca pe primul loc, în condițiile în care se iau în calcul cele mai bune 6 clasări din cele 7 etape. În acest moment, lider în clasamentul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2 e Cosmin Oprinesc (Volkswagen Golf 4 / nr. concurs 309), cu 51 de puncte, după 6 etape.
Până ieri, pe lista provizorie pentru cursa de la Mediaș figurau 59 de piloți, între care italianul Riccardo Tarabelli și bulgarul Pavel Shenkov.

  
Primăria Municipiului Mediaș și Federația Română de Automobilism Sportiv organizează la Mediaș, etapa cu numărul 7 din cadrul  Campionatului Național de Viteză în Coastă. Evenimentul va avea loc duminică, 2 octombrie 2022, pe Hula Baznei, DN 14A ieșirea spre Târnăveni. Cu acest prilej, la Mediaș se vor întrece piloți, cluburi și echipe de top ale automobilismului sportiv românesc continuându-se astfel o tradiție mai veche a întrecerilor automobilistice găzduite în orașul nostru  și reluată începând cu anul 2017“, spune Anamaria Prodan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș.           
 
În Piața Corneliu Coposu
 
Medieșenii și nu numai ei vor avea ocazia să vadă mașinile de curse, dar și să îi cunoască pe piloți cu o zi înainte de cursă, adică sâmbătă. În Piața Corneliu Coposu sunt programate verificările administrative și tehnice inițiale ale mașinilor de curse, urmate de fotografiile oficiale ale participanților. În aceeași locație se va desfășura, duminică seara, festivitatea de premiere. „În preziua concursului, adică sâmbătă, 1 octombrie 2022, între orele 14:00 și 17:30 vor avea loc, pe platoul din fața Primăriei Mediaș, verificările administrative și tehnice inițiale ale mașinilor de curse, urmate, la ora 18:00, de fotografia oficială a participanților și de prezentarea concurenților. Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a șaptea etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă la Mediaș va avea loc în ziua competiției, de la ora 19:00, în Piața Corneliu Coposu“, mai spune Anamaria Prodan.
 
Restricții de circulație
 
Duminică, 2 octombrie, pe perioada desfășurării competiţiei automobilistice, circulația publică va fi restricționată pe sectorul de drum DN 14A de la ieșirea din Mediaș – strada Nucului, până la ieșirea din oraș spre Târnăveni, pe o lungime de 3 kilometri. Intervalele orare de restricționare a circulației vor fi cuprinse între 08:00 - 11:45 şi 12:45 - 19:00. Ruta ocolitoare disponibilă va fi prin Blăjel – Păucea – Valea Lungă – Mediaș. „Circulația rutieră va fi închisă în data de 2 octombrie, între orele 8:00 – 19:00, pe DN14A, pe sectorul de drum cuprins între strada Nucului și ieșirea din municipiu spre Târnăveni, pe perioada desfășurării sesiunilor de antrenament, recunoaștere și concurs, iar rutele ocolitoare care vor putea fi folosite de participanții la trafic vor fi semnalizate corespunzător. În intervalul orar 11:45 – 12:45, circulația rutieră în această zonă va fi redeschisă parțial“, a mai arătat Anamaria Prodan, purtătorul de cuvânt al municipalității medieșene.

Continuare
    Trimite prin e-mail