Se afișează postările cu eticheta Liceul Automecanica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Liceul Automecanica. Afișați toate postările

vineri, 31 ianuarie 2025

Publicat la vineri, ianuarie 31, 2025 de

Doliu la Liceul Tehnologic Automecanica Mediaș

 

Monica Moț, cadru didactic și director al Liceului Tehnologic Automecanica Mediaș a încetat din viață. Anunțușl a fost făcut de colegii ei pe pagina de socializre a instituției de învățământ.

Foto: Facebook Liceul Tehnologic Automecanica Mediaș

„Cu profundă tristețe anunțăm trecerea în neființă a doamnei director Moț Monica, un om deosebit, un lider remarcabil și un suflet dedicat educației.

Prin profesionalismul, devotamentul și pasiunea sa, a reușit să inspire generații de elevi și cadre didactice, lăsând o moștenire valoroasă în școala pe care a condus-o cu atâta implicare. A fost un model de integritate, empatie și dăruire, iar impactul său va rămâne viu în inimile celor care au avut privilegiul de a o cunoaște.

Ne luăm rămas-bun cu recunoștință și respect, păstrându-i amintirea vie.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Sincere condoleanțe familiei, colegilor și tuturor celor îndurerați!” au transmis reprezentanții Liceului Tehnologic Automecanica Mediaș.

Continuare
    Trimite prin e-mail

marți, 19 iulie 2022

Publicat la marți, iulie 19, 2022 de

Topul claselor de IX-a din Mediaș

Doar cinci licee din județ au clase formate din elevi cu media peste 9 la admitere, între care și Colegiul Școala Națională de Gaz Mediaș. Topul la nivel de oraș este completat de clasa de Matematică-Informatică de la Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth“, cu 8,48 ultima medie de admitere, respectiv de clasa Economic de la Colegiul Școala Națională de Gaz, cu 8,20, ultima medie.


Rezultatele admiterii la liceu 2022 au fost publicate de Ministerul Educației pe pagina de internet admitere.edu.ro. În județul Sibiu sunt cinci licee care au clase formate din elevi care au avut peste 9 media de admitere. Este vorba despre Colegiul Național „Samuel von Brukenthal“ Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“ Sibiu, Colegiul Național „Octavian Goga“ Sibiu, Colegiul Școala Națională de Gaz Mediaș și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“ Sibiu.
 
3 clase de la Colegiul SNG
 
Cea mai bună clasă de a IX-a din județ, după ultima medie de admitere, este cea de Matematică-Informatică de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal“, unde cea mai mică medie de admitere a fost 9,65. În municipiul Mediaș, cea mai bună clasă este cea de Matematică-Informatică de la Colegiul Școala Națională de Gaz, unde ultima medie de intrare a fost 9,11. Pe poziția a doua la nivel de oraș este clasa de Matematică-Informatică de la Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth“ cu 8,48 ultima medie de intrare. Pe poziția a treia este clasa Economic de la Colegiul Școala Națională de Gaz, acolo unde ultimul elev a intrat cu media 8,20. Pe locul al patrulea este clasa Turism și Alimentație tot de la Colegiul Școala Națională de Gaz cu 7,16 ultima medie, iar pe locul cinci este Liceul Teoretic „Axente Sever“, clasa Științe ale naturii, cu ultima medie de admitere 7,10.
 
Locuri libere
 
2.257 absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat în județul Sibiu. Dintre aceștia, 386 au fost repartizați la cele cinci licee din municipiul Mediaș. 191 de elevi înscriși la această etapă de admitere, nu au fost repartizați pe locurile din clasele liceale. Cea mai mare medie de admitere pentru un elev nerepartizat în această etapă este de 8,53, la un elev absolvent la Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu.
Următoarea etapă de admitere se va desfășura în perioada 27 iulie – 6 august. În ceea ce privește locurile rămase libere, în municipiul Mediaș mai sunt disponibile la Colegiul Tehnic Mediensis - 18 locuri, Liceul Tehnologic Automecanica - 17 locuri, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth“ - 3 locuri cu predare în limba germană și Liceul Teoretic „Axente Sever“ - 2 locuri la profilul instructor sportiv.
 
Metoda de calcul
 
Media de admitere la liceu pe baza căreia s-a realizat înscrierea în clasa a IX-a s-a calculat ca media ponderată între media generală la Evaluarea Națională 2022 susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care a avut o pondere de 80% și media generală de absolvire a claselor V-VIII, care a avut o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 27 aprilie 2022

Publicat la miercuri, aprilie 27, 2022 de

Elevi de la Automecanica, în stagiu de pregătire în Grecia


15 elevi de la Liceul Tehnologic Automecanica, de la specializările Tehnician în gastronomie și Ospătar vânzător în unități de alimentație, au participat la un stagiu de mobilitate în cadrul unui proiect Erasmus+. Timp de două săptămâni, aceștia au făcut practică într-un hotel din Grecia. Obiectivele proiectului au vizat formarea deprinderilor în domeniul ospitalier la un nivel european, dezvoltarea  competențelor lingvistice într-o limbă de circulație națională, engleza în acest caz, precum și îmbogățirea culturală prin activități și vizite culturale.
Continuare
    Trimite prin e-mail

duminică, 31 mai 2020

Publicat la duminică, mai 31, 2020 de

Adaptați la pandemie: elevii și-au luat rămas bun de la școală în mediul online

Festivitățile de absolvire la care au visat elevii din anii terminali din Mediaș, dar și din toată lumea, au fost anulate datorită pandemiei de coronavirus. 
Tinerii noștri au pus punct unei perioade frumoase din viața lor departe de școala care le-a fost a doua casă în ultimii ani. Departe de profesorii care le-au îndrumat pașii, de colegi, de prietenii și prietenele lor.   


Bucuria absolvirii n-a fost deloc așa cum s-au așteptat elevii medieșeni acum câteva luni. N-au abandonat însă ideea unei festivități, așa că au folosit cunoștințele dobândite, în școală sau acasă, și s-au exprimat în mediul online. O astfel de festivitate au realizat elevii de la Colegiul Școala Națională de Gaz. Absolut superbă, demnă de vremurile dificile în care trăim. 


„Anul acesta timpul s-a răzvrătit și, în loc de îmbrățișări sau stângeri de mână, de poză de grup sau intonatul tradiționalului „Gaudeamus” pe străzi până sus, la școala care le-a fost a doua casă timp de patru ani, absolvenții au avut o nouă provocare: să dovedească (și să își dovedească) încă o dată că aici, la CSNG, visele pot deveni realitate și că ziua de 29 mai, Ziua Absolvirii, poate fi la fel de frumoasă  și dacă o sărbătorim altfel, mai netradițional... adică  online.
Ceea ce a ieșit e un minunat film despre tinerețe și curaj, despre prietenie și puterea de a depăși orice obstacol câtă vreme rămânem împreună, elevi, dascăli și părinți într-o mare familie, despre recunoștință și rezultatele unei generații care, iată, are dreptul să fie extraordinară“, este descrierea făcută filmului postat de SNG Mediaș.


La „Mediensis“

Elevii de la ‎Colegiul Tehnic "Mediensis" Mediaş‎ au marcat evenimentul printr-un album foto. Au îmbrăcat robele de absolvenți și s-au lăsat surprinși de aparatul de fotografiat la școala lor dragă sau prin oraș, într-o ședință care a respectat cerințele legii privind limitarea răspândirii coronavirusului. Pe pagina de socializare, prof. Corina Tănase, directorul Colegiului, și-a exprimat trăirile, bucuria, dragostea față de elevi, într-un discurs emoționant:

„Gânduri pentru absolvenți

Rătăcesc printre gânduri și realizez ce mult s-a schimbat lumea! Reguli la care am trudit cu greu în timp, s-au năruit. Nu mai spun ,,Veniți la școală“, ci spun imperios ,,Stați acasă!“ și fac planuri pentru un bacalaureat cu măști și geluri dezinfectante sau examene de certificare online. Nu mai insist cu ,,Lăsați mobilele pe catedră!’’, dimpotrivă, azi spun ,,Luați-vă mobilele, începem lecția!“
Lumea care s-a clădit astăzi sub ochii noștri nu mai seamană cu cea de ieri și observăm că ceea ce suntem la un moment dat, în timp nu defineşte şi nu limitează ceea ce putem deveni în viitor, unul chiar apropiat. Și cum ,,nu noi punem întrebări vieții, ci viața ne pune întrebări’’, am fost nevoiți și datori să răspundem vieții. Și am răspuns! Fideli motto-ului școlii noastre, ,,Schimbarea începe odată cu tine“, ne-am mutat viețile online, pe platforme, cu bune, cu rele, cu entuziasm sau neajunsuri și simt că am adus un aer proaspăt în educație.
Contemplând timpul parcurs, parcă vă văd pe terenul de sport, când spre finalul festivității de deschidere a anului școlar, v-ați auzit pentru prima dată numele strigat de doamnele diriginte și cu emoția noului început, v-ați deschis larg aripile, gata să absorbiți orice formă de cunoaștere. Dar timpul are prostul obicei de a trece mult prea repede și în plus, e și ireversibil. Atmosfera orelor când profesorii vă ascultau a fost înlocuită cu una de sărbătoare, dar și de regrete. Poate mâine veți suspina, pentru că vă va fi dor de acele dimineți când ceasul anunța nemilos o nouă zi de școală, vă va fi dor de chipul colegului de bancă cu care vă amuzați din orice motiv, vă va fi dor de omniprezentul ,,Cine rămâne astăzi la ROSE?’’ Și dacă tot suspinăm, celor din clasa a XII-a A, le spun că cineva acolo sus, sigur îi privește și se bucură. Și ei știu la ce mă refer.
Finalul anilor de școală crează pentru fiecare dintre voi o intersecție de drumuri și naște oportunitatea celor mai importante întrebări și decizii în viață: cine sunt eu acum și ce m-am decis să fiu. Vă doresc să faceți cele mai bune alegeri, să găsiți împlinirea, sensul pe care trebuie să-l dați vieții pentru ca aceasta să valoreze ceva și pentru ca lumea să fie un pic mai bună pentru că ați trecut și voi prin ea.
Felicit părinții voștri care v-au stat alături și v-au susținut în devenirea voastră profesională și umană!
Felicit profesorii voștri pentru perseverența și generozitatea cu care v-au dăruit cunoaștere și inspirație!
Gaudeamus igitur!“


Activi au fost săptămâna trecută, pe paginile lor de socializare, dascăli, elevi și părinți, de la toate școlile cu absolvenți din Mediaș. Atât de la Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth“, Liceul Teoretic „Axente Sever“, Liceul Tehnologic Automecanica, cât și din școlile gimnaziale, cu absolvenți de clasa a VIII-a.

Continuare
    Trimite prin e-mail