miercuri, 24 iunie 2020

Publicat la 6/24/2020 01:39:00 p.m. de

19 cazuri noi la Sibiu, în numai 24 de ore!


Explodează numărul cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 la Sibiu! De ieri până azi au fost înregistrate 19 cazuri noi. De la 597 de bolnavi confirmați ieri, am ajuns în numai o zi la 616. 
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 616 de persoane (dintre care 575 adulți și 41 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 468 de persoane, iar 48 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. De asemenea un număr total de 4 persoane au fost re-infectate dintre cele care au fost vindecate și externate.

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 958 persoane izolate și 35 persoane în carantină.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 112 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționă că, activitatea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției se desfășoară operativ non-stop la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale, în vederea gestionării tuturor situațiilor apărute în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 46 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 91 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În cursul zilei de 23 iunie, au fost verificate 906 persoane și 26 SC/PFA cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. În urma activităților, au fost identificate 4 persoane care nu au respectat măsurile privind izolarea, acestea fiind sancționate contravențional cu amendă, în valoare totală de 4.000 de lei. 

În țară

În România, de ieri până azi au fost înregistrate alte 321 noi cazuri de îmbolnăvire. Au fost confirmate în total 24.826 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, sunt înregistrați 1.555 de morți.

De ieri până azi, au fost înregistrate 16 decese (12 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Sibiu, Suceava și Vrancea. Dintre acestea, 1 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 deces la o persoană de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 186 de pacienți.

    Trimite prin e-mail