Ministrul
Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că va avea în perioada următoare
discuţii cu omologul de la Budapesta pe tema programului de dezvoltare
economică a Ardealului.
Aurescu a subliniat că, în prezent, acest program nu are acordul
părţii române şi că acesta trebuie să respecte legislaţia europeană şi
românească, dar şi să fie nediscriminatoriu. Precizările au fost făcute în
cadrul unei conferinţe de presă comune susţinută de Bogdan Aurescu şi ministrul
Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Szijjártó Péter, la
sediul MAE.
„Am discutat şi despre programul de
dezvoltare economică a Ardealului. Am amintit poziţia cunoscută a autorităţilor
române. Nu există niciun acord al României pentru implementarea acestui program
pe teritoriul României, dar am transmis în acelaşi timp colegului meu care sunt
parametrii minimi, de bază, pe care acest program ar trebui să îi respecte,
care sunt premisele esenţiale pentru discuţii cu privire la acest subiect. Am propus să discutăm despre încheierea
unui acord cu privire la acest program care să aibă în vedere gestionarea de o
manieră transparentă şi nediscriminatorie a acestor elemente ale programului,
nu pe criterii etnice, nu cu încălcarea legislaţiei europene sau româneşti
privind concurenţa pe piaţă. Prin urmare, vom avea discuţii în perioada
următoare cu privire la acest program şi sperăm să ajungem la o înţelegere pe
baza acestor parametri”, a spus Bogdan Aurescu.