vineri, 8 septembrie 2017

Publicat la 9/08/2017 04:17:00 p.m. de Anonim

EDITORIAL | „Micii” noștri, „micii” lor. Mici cu toții!

Milu OLTEAN
Vloggerul milițian a luat-o la unșpe metri pe băcița ungureană și atâta i-a căutat nod în papură până a rămas cu banii în buzunar și cu micii în gând. A ieșit o filmare virală, pe marginea căreia unii s-au scandalizat, iar alții s-au amuzat. Cine sapă groapa generalizărilor cade singur în ea, că doar extremiști sunt în toate taberele. Și la români și la unguri și la nemți. Apropo, de nemți. Dacă ar fi știut herr Daum românește, oare n-am fi jucat și noi altceva? 

Mare tevatură, după ce un june clujean și-a făcut temele de-acasă și a luat prin învăluire o Scufiță roșie de la raionul mici din Odorhei și a surprins-o total nepregătită, pe motive de limba română. După ce spune „atacantul” golul înscris în poarta adversă e valabil sută la sută, pentru că a plecat de la tarabă cu banii la purtător și fără ca băcița ungureană să-l servească, pe motiv de nepotrivire de caracter lingvistic. Dacă e să te iei după „apărători”, golul marcat de clujean a fost dintr-o flagrantă poziție de offside, ba și cu o poziție nefirească a camerei de filmat, care a înregistrat ce a vrut ea. Cert e că s-a dat apă la moara unei, teme care pare mai degrabă desprinsă din bancurile cu Ion și Janos. Și bula s-a inflamat, oamenii s-au băgat în subiect, s-au creat discuții, au apărut comentarii, spirit naționalist, tensiuni etnice, dorința de a sabota magazinul, conspirații despre foamea de mici, care nu a putut fi potolită prin intermediul limbii române. Dincolo de toate, așa cum spune o vorbă veche, pădure fără uscături nu există, așa că băgători de seamă și ațâțători de sămânță de scandal se găsesc în toate părțile. M-a amuzat mai mult cealaltă fațetă a acestei bule dorită a fi servită ca și conflict interetnic și anume, latura creativă și plină de umor a unor români talentați, indiferent de etnia lor. De pildă, un tânăr se amuza copios pe seama faptului că nici el n-a fost servit cu mici, chiar la el în București la o dugheană, pe motiv că a cerut 2 mici și nu a folosit tradiționalul „decât 2 mici”. Altul, mai hâtru, a punctat mai precis: „și dacă fata aia a fost plătită de Soros pentru a destabiliza patria noastră dragă?”. Sau, „serios, câtă încredere puteți avea într-un om care mănâncă mici la 9 dimineața?”. Până la urmă, asemenea fapte nici măcar n-ar trebui luate în serios, în contextul în care frumusețea Ardealului constă tocmai în modul în care oamenii lui, indiferent de etnie, au conviețuit împreună, și-au intersectat destinele, bucătăriile, obiceiurile, vorbele și multe altele. Ardealul are farmec și cu slană și cu pită, cu hencleș cu gulyas, kürtőskalács, pălincă și orice mai vreți dumneavoastră. Cine știe despre ce vorbesc, n-o să se împiedice niciodată de asemenea fapte. Aș încheia nițel altfel, dar în aceeași notă. Falnica armie română, condusă de generalul neamț Daum, a sfeclit-o. A băgat-o pe mânecă, iar dorințele de a ne mai asculta și noi Imnul la vreun Campiont Mondial rămân pe altădată.
La mici suntem naționaliști, la fotbal nu. Ceva nu s-a potrivit în chimia jucătorilor cu antrenorul, ceva n-a mers așa cum așteptam cu toții, iar herr Daum, dintr-un personaj profetic a ajuns să fie hulit și să i se ceară demisia mai ceva decât lui Grindeanu. Păi și dacă Daum ar fi știut limba română n-ar fi fost nițel altfel? Glumeam! Putea să știe neamțul toate dialectele noastre, că tot fără mici ar fi rămas. Pardon, fără goluri. 
    Trimite prin e-mail