Ne pricepem la toate şi ne place. Îi facem scheme lui nea’ Piţi, desenăm traseul autostrăzilor pe hârtie, alegem vedete care ar fi meritat să câştige Oscarul, dăm lecţii din colţul buzei tuturor celor care fac, sau nu. Fac. Toată lumea se pricepe la orice. La robineţi, asfalt, ţevi, curent, gaze de şist, cianuri, maidanezi şi economie. Imaginea de sine cu ştiinţă bună se face. Ne place.
 |
| Milu OLTEAN |
Ador campaniile electorale cu promisiunile lor cu tot şi, dacă aţi răscoli prin vraful de hârtii pline de vise frumoase, pe care pun pariu că le mai găsiţi dosite-n magazii pe undeva, mă veţi înţelege. Nimic nu se compară cu bălăcăreala şi filosofia scurtă şi repede de a-l urechea pe cel care face şi de a-l apostrofa riguros pe cel care nu face. Iar pe pliantele de campanie, lumea e aşa de roz bombon. De regulă, cei mai mulţi candidaţi n-au programe, n-au idei, n-au oameni şi nici faţă, decât din aia cosmetizată în Photoshop, dar în schimb au un orgoliu teribil pe care-l ascund în lozinci înflăcărate şi promisiuni deşănţate care ar face să roşească şi o damă ieftină de pe centură. Iar în categoria acestor candidaţi de-a valma se regăsesc şi cei care, cât e ziua de lungă, îşi cheltuiesc energiile nu să-şi arate valoarea şi să se laude cu ce-au făcut, ci aruncând mâţe moarte în curtea vecinilor de candidatură. Nu ştiu cum se vede Mediaşul prin ochii politicienilor. Uneori am vaga impresie că intuiesc ceva, dar discursul obositor şi plin de vorbe care nu ascund niciun fel de mesaj concret mă face să cred că n-am nicio şansă să înţeleg ceva. Cred că din banca alegătorului lucrurile sunt aşa de simple: discernem, ascultăm ce zic unii şi alţii, mergem la cabină şi ne băgăm buletinul de vot în urne. Aşa ar fi normal să fie. Dincolo de rezultat, oricare ar fi el, miza e una singură. Aceea de a ne fi bine tuturor. Cei pe care sorţii îi dau câştigători trebuie să-şi unească forţele şi să lucreze pe acelaşi front comun, adică în interesul comunităţii şi al cetăţenilor. După campanie, sincer, nu mai văd rostul aversiunilor, răutăţilor gratuite şi nici al mesajelor subliminale, ci găsesc de cuviinţă ca toţi şi toate să se adune sub steagul de luptă pentru oraş. Şi să facă, pentru a rămâne în memoria celor mulţi cu fapte. De la vorbă la faptă oricum e drum lung şi nici exemplele pe care le dau mai-marii zilei nu sunt deloc încurajatoare. Pentru că, în loc să existe o luptă în sprijinul cetăţeanului, toate bătăliile se dau pentru triumf politic, pentru orgolii, pentru teritorii, interese obscure şi imagine de sine. Care pe unii foşti candidaţi îi ajută să câştige mandate la rând. În acest sens, traiectul spre succes pare a fi mai simplu decât pare. Dai din gură, indiferent despre ce şi cât, te pricepi la toate cele, îţi dai cu părerea indiferent la ce oră, îţi faci o literă de lege din a-i înfiera pe cei care fac, pentru că fac şi pe cei care nu fac, simplu, pentru că nu fac. Iar spectacolul graţios al defilării îmbrăcat în „hainele împăratului“ lui Andersen stârneşte zâmbete şi aplauze. Norodul alege şi nu se ştie niciodată ce ordine preferă: fapte înainte de vorbe sau poveşti înainte de fapte. Cine ştie? Până una-alta, ne place să ne pricepem la toate, la meşterit, la fotbal, la desen, muzică şi ţevi. Ne place, tare!
