Societatea Meditur va
asigura, începând de luni, transportul public de călători pe două trasee
noi. Primul este Traseul T4 Șoseaua Sibiului – uzina de apă, ce va avea capete
de linie la supermarketul Kaufland și societatea Bachmann. Cel de-al doilea,
Traseul T5, va lega Șoseaua Sibiului de Strada Moșnei, capătul de linie fiind
la heleșteu. Cele două trasee vor fi deservite de troleibuze noi de 12 metri, marca
Solaris, achiziționate de Primăria Mediaș cu fonduri europene. Proiectul a
beneficiat de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Societatea de transport în
comun va deservi două zone noi de pe raza municipiului Mediaș. Traseul T4 va
lega Șoseaua Sibiului, zona izvorului de la ieșirea din oraș, de strada
Stadionului, zona Stației de tratare a apei. Capetele de linie vor fi
supermarketul Kaufland și societatea Bachmann. Traseul T5 va lega Șoseaua
Sibiului de Strada Moșnei, capătul de linie fiind la heleșteu. Pe cele două
trasee se va circula cu program normal în perioada 16 septembrie – 14 iunie,
respectiv program de vară în perioada 15 iunie – 15 septembrie.
Proiect aprobat
Un proiect de
hotărâre privind completarea anexei cu privire la Programul de transport, la
Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin
curse regulate în Municipiul Mediaș, s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței
Consiliului Local aferentă lunii octombrie. Cele două trasee vor fi deservite
de către troleibuze noi marca Solaris, cu toate dotările
necesare pentru siguranța traficului și confortul pasagerilor.
Cu bani europeni
Recent, Primăria
Municipiului Mediaș a achiziționat 5 troleibuze noi, în cadrul proiectului
„Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de
vehicule nepoluante)”, finanțat prin Planul Național de Redresare și
Reziliență, componenta 10 – Fondul Locativ. Noile mijloace de transport în
comun au o capacitate de 97 locuri fiecare, din care 31 pe scaune și
beneficiază de dotările obligatorii de asistență șoferi, camere interioare și
un sistem de urgență pentru eventualele erori de funcționare.
Vehicule
nepoluante
Obiectivul
general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea și modernizarea infrastructurii
de transport într-un mod durabil, prietenos cu mediul, sigur și adaptat noilor
tehnologii, pentru o dezvoltare economică sustenabilă și o creștere a
capacității de reziliență în perioade de criză. Obiectivul autorității
contractante în ceea ce privește acest proiect este dezvoltarea serviciului de transport
public prin dotarea acestuia cu vehicule nepoluante, ce contribuie la creșterea calității aerului prin reducerea emisiilor GES și
decongestionarea traficului datorită utilizării mijloacelor de transport
nemotorizate, în detrimentul transportului privat. Investiția propusă va asigura tranziția ecologică către un sector
de transport durabil, sustenabil și o
dezvoltare accelerată a infrastructurii și serviciilor de transport, cu impact
pozitiv asupra mediului de afaceri, iar forța de muncă a întreprinderilor
medieșene va beneficia de mobilitate accesibilă și reducerea timpilor de
transport.
