Politicienii medieşeni au trecut împreună prin poarta sărutului şi s-au aşezat tovărăşeşte la masa tăcerii. Pardon, şi-au dat mână cu mână şi au încins hora dialogului în jurul unei mese la care s-au chinuit să-şi ascundă rivalităţile şi ambiţiile personale pe sub masă şi după ceştile de cafea. Roţile carului la care trag cu toţii, dar fără să ştie unii de alţii, se urnesc greu cu îndemnuri mobilizatoare… „haideţi să haidem“. Bun, e nevoie de una, de alta, de consultări, discuţii şi sprijin, de care-o fi el. Aşteptăm cu interes continuarea.
 |
| Milu OLTEAN |
Nu ştiu de ce, dar aşa, dintr-un soi de idealism dus uneori la exagerare, am crezut că, cel puţin la nivelul unui burg nici prea mare nici prea mic, aşa cum e Mediaşul, toată lumea se ştie cu toată lumea, mai ales când vine vorba de politică. Am crezut că e firesc ca toţi cei care ne reprezintă indiferent la ce nivel să-şi unească forţele ca în desenele animate cu Captain Power şi să lucreze împreună pentru comunitate. Că viaţa bate filmul am înţeles demult, iar rivalităţile şi ambiţiile personale alimentate de culisele luptei politice primează de multe ori înaintea unor interese ale comunităţii. Aşa-i în tenis, cine e la serviciu se chinuie să dea aşi, în timp ce copiii de mingi ridică permanent fileul. Avantaj, cine? Nu mi s-a părut un lucru senzaţional faptul că oamenii politici din Mediaş au ales, în ceasul al 12-lea, să se aşeze faţă în faţă la masă pentru a discuta despre oraş şi despre soarta lui, pentru că asta e datoria lor să facă. Să se preocupe cu toţii de binele locului, de prosperitatea lui şi a oamenilor. E trist că nu s-au întâlnit şi sprijinit unii pe alţii în interesul oraşului de când au primit girul cetăţenilor. N-am înţeles de ce nu s-au întâlnit acum 10 ani, acum 5 ani sau anul trecut, dar să zicem că e mai bine mai târziu decât niciodată. La fel, n-am înţeles niciodată absenţa marii majorităţi a aleşilor locali la diferite evenimente organizate în oraş, unele dintre ele finanţate chiar cu aprobarea lor. E frumos să stai la masa dialogului şi a reconcilierii formale, e frumos să apari la ştiri şi în ziare, dar dincolo de asta, dacă nu e atitudine şi dacă nu se văd efecte pozitive pentru Mediaş, discuţiile sunt în zadar. Nu ştiu, cred că discursul despre şoseaua de centură, apă, canal, infrastructura rutieră a cam ajuns aşa la un soi de saturaţie şi mi se pare niţel prăfuit şi obosit, din cauza utilizării repetate. Trag nădejde că, într-o zi, nu prea îndepărtată, toate acestea se vor rezolva şi aştept un alt gen de discurs din partea celor aleşi. Ceva despre câţi mai suntem în oraş şi câţi o să mai fim la următorul recensământ, despre perspectivele unui tânăr absolvent de facultate în oraş, despre industria locală, despre investitori, despre strategii culturale şi turistice temeinice, despre tinerii care vor să muncească şi să-şi întemeieze o familie în oraş, despre starea spitalului, despre mândria de a fi medieşean. E mult de muncă, aşa că aştept să văd rezultatele întâlnirilor oamenilor politici, pentru că, aşa cum am mai spus şi în alte rânduri, nu-mi doresc un Mediaş cu străzi asfaltate la milimetru, cu apă pură la robinete, curat ca lacrima, cu o super echipă de fotbal, dar pustiu. Aştept ca politicienii să treacă repede peste faza sărutărilor infinite de la masa tăcerii şi să pună osul la bătaie.
