marți, 5 aprilie 2016

EDITORIAL | Culmea cetăţii

Care e culmea fotbalului? Să dai gol şi la reluare să ratezi! Care e culmea cetăţii Mediaşului? Să aştepţi câţiva ani după bani europeni, în cele din urmă să îmbraci în haine noi turnurile şi zidurile, apoi să te duci liniştit la culcare. Ca şi când treaba e gata şi nu mai e nimic de făcut. Păi, nu ştiu cum să spun... dar treaba de-acum începe. Sau ar fi trebuit deja începută. Asta dacă ai vreo direcţie, vreun crez. Că dacă n-ai... n-ai!

Milu OLTEAN
Mediaşul din visele oamenilor politici şi din poveştile edililor este una, Mediaşul din realitate este cu totul alta. Două realităţi paralele, care n-au nicio treabă una cu alta. Spun asta pentru că se apropie campania electorală şi s-ar putea ca unii-alţii să scoată iarăşi de la naftalină tot soiul de fantasmagorii, numai bune de pus în ramă şi de holbat toată ziua la ele. Turistico-fantastice, spre exemplu. Am mai scris şi cu alte ocazii că Mediaşul ar putea mânca o pâine bună din turism, dar condiţia esenţială este să existe un plan, la care să se înhame toată lumea: începând de la administraţie şi până la simpli cetăţeni, afacerişti, oameni mai mari sau mai mici. Un plan, un crez, la care să participăm toţi. Cu toţii ar trebui să credem în ideea că Mediaşul poate deveni un punct de atracţie pe axa Sibiu-Sighişoara, pe care acum contăm prea puţin, spre deloc. Că anul trecut am ratat şansa să ne facem tot timpul anului promovare la cetate, asta e. Am trecut ca Vodă prin lobodă printr-un an care putea schimba percepţia turiştilor asupra cetăţii. Dar pentru asta trebuia ca cineva să creadă în potenţialul turistic al sitului medieval şi să strige sus şi tare că scoatem cetatea la lumină. Iar sfârşitul proiectului, ar fi însemnat, în mod firesc extensia lui şi continuarea unei promovări menite a aduce turişti în cetate. N-am nicio treabă, e nevoie de subvenţii pentru biletele pensionarilor, de gratularea octogenarilor, de bunineţi şi cupluri de aur, de folclor şi festival etnic, de astupat de gropi - mai ales - şi de apă curată la robinete, de strâns gunoiul şi de locuri de muncă şi investitori, dar peste toate acestea e nevoie de o strategie care să ne ofere şansa şi perspectiva unui viitor, altul decât cel care se întrevede acum. În cele mai frumoase vise, mă aşteptam ca Mediaşul să creadă în proiectul de reabilitare a zidurilor şi turnurilor medievale şi să se trezească în cel de-al doisprezecelea ceas. Să se trezească şi să tragă aer în piept, pentru a face lucrurile, pe bune. Recunosc, mă aşteptam ca întreg calendarul cultural al oraşului, din acest an, să fie construit în jurul conceptului de cetate renăscută, dornică de a se arăta, de a-şi devoala misterele. Dar... nici pomeneală! Turnurile şi zidurile sunt încă în derivă, aşteptând zile mai bune, evenimente, oameni care să le pună în valoare. Roata se învârte tot cum s-a învârtit anii trecuţi. Tot pe loc, pe loc, să răsară busuioc. Păi nu ajunge? Cetatea e renovată, zidurile curate, turnurile aranjate, nu ajunge? Tare mă tem că o să o ia şi treaba asta cu scoaterea la lumină a cetăţii unde s-a dus proiectul cu centrul cultural de la fosta Aviaţie, unde s-a dus proiectul operatorului regional de turism, unde a întins-o reabilitarea Casei Armurierilor şi unde s-au evaporat discuţiile legate de sistematizarea zonei centrale. Şi câte şi mai câte. Mediaşul din poveşti cu zâne şi cai verzi pe pereţi e una, Mediaşul din realitate e alta. Iar realitatea depinde, în mare măsură, de noi. Dar poate nici nu ai cu cine. Iar dacă n-ai... n-ai! Ştiţi care e culmea somnului? Să visezi că dormi. Dar culmea cetăţii?