duminică, 10 mai 2015

Un ţap, două ţepe

1 Mai muncitoresc s-a strepezit la dinţi şi a trecut la Mediaş ca Vodă prin lobodă. Mult trâmbiţatul maial de la baraj, trecut în registrul tradiţiilor de cartier, s-a dezumflat şi s-a prefăcut într-o mare ţeapă. Împărţită-n două, una pentru spectatori, alta pentru artişti. Iar ţapul ispăşitor, ia-l de unde nu-i. Unde-s mititeii de altădată, unde e fumul grătarelor de odinioară? Păi, cum unde? La locul lor. În campania electorală, printre gogoşi.

Milu OLTEAN
Mi-aş dori să fie campanie electorală pentru alegeri locale în fiecare an, pentru că aşa am duce-o de bine de nu vă puteţi gândi. Ia imaginaţi-vă niţel: sute de furnicuţe, ba mii, alergând să asfalteze, să spele garduri, să cureţe pomi, să măture prin oraş, să vorbească  despre planuri de viitor, de dezvoltare, despre câte se vor face cu banii. Forfotă, preocupare, interes pentru cetăţean şi doleanţele lui, tricouri cu slogane ieftine, umbreluţe şi multe, multe pixuri de la candidaţi. Întâlniri cu cetăţenii, promisiuni şi laude. Iar peste toate, spectacole, maialuiri, concerte prin pieţele oraşului cu defilarea candidaţilor în prim plan, strângeri de mâini, fotografii buclucaşe cu prichindei în braţe şi doamne gureşe şi decolteu adânc, strânse voiniceşte de mijloc. Ochi inerţi, minţi înceţoşate, mâini de lut şi limbaj de lemn. Unii-s buni, alţii-s răi, unii vor să-i schimbe pe alţii, dar după o vreme te trezeşti că-s toţi o apă şi-un pământ. Găleţi, făină, mititei, bere şi paranghelie. Dacă închideţi ochii deja parcă simţiţi mirosul de asfalt suav cum vă gâdilă nările, împreunându-se cu mirosul de lalele proaspăt răsădite, mititei şi gogoşi. Multe gogoşi. Cât să ne umple podul până data viitoare. Maialul medieşean din 2015 a avut ghinionul să fie programat într-un an fără miză electorală, astfel că sub auspiciile unei ploiţe trecătoare şi sub guvernul unor norişori ruşinoşi, autorităţile locale au dat-o cotită şi au spus pas. Că dacă n-ai pentru ce, n-are rost să faci mobilizare şi să te apuci de ridicat scene şi umblat după ceteraşi. Or veni poate şi vremuri de-alea. De anunţat poţi, că doar modelul e consacrat încă de la revoluţia televizată din ’89 când Caramitru îi spunea colegului de platou, „Mircea, fă-te că lucrezi”, dar nu e musai ca anunţul să aibă şi finalitate. Important e că ai aruncat în eter strigarea la grătare, la mititei şi voie bună, iar cine are urechi de auzit să audă şi să transmită mai departe. Mai departe, cum o vrea Dumnezeu. Multe s-au anunţat în Mediaş şi au fost anulate în ultimul ceas, nu le mai iau la inventar că le ştiţi cu toţii. O spun cu tristeţe, dar Mediaşul seamănă tot mai mult cu un sat fără câini, în care există, aşa din loc în loc, enclave de normalitate, oameni care construiesc de unii singuri, fără să ţină cont de dormitarea din jur. Dacă Mediaşul mai înseamnă ceva azi, e din cauză că mai are încă aceste enclave, prin care mai respiră, în rest... cam vraişte. Şi la vorbă şi la faptă. Mediaşul scris pe tabla de la intrare în oraş e unul, Mediaşul din enclave e altul. Diferenţa e de la cer la pământ. E clar că nu cu un maial faci primăvară, dar contabilitatea celor care vieţuiesc în urbe consemnează sec: ţapul ispăşitor şi ţepele.