Se afișează postările cu eticheta toamna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta toamna. Afișați toate postările

vineri, 29 august 2025

Publicat la vineri, august 29, 2025 de

Inovare academică prin specializări noi pentru Admiterea de toamnă la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

 

Sesiunea de toamnă a admiterii în anul univeresitar 2025-2026 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va începe în data de 5 septembrie2025 și vine cu specializări noi atât la nivelul studiilor de licență, cât și la nivelul masteratelor.

Foto: Facebook Universitatea Babeș-Bolyai Cluj

Pentru absolvenții de liceu care vor să se înscrie la facultate, UBB pune la dispoziție patru specializări noi care se adaugă celor existente în oferta admiterii organizate în luna iulie a acestui an. Astfel, candidații vor putea opta, din 5 septembrie, și pentru programele noi de licență, inclusiv pentru primele programe cu dublă specializare acreditate, oferite de:

  • Facultatea de Matematică și Informatică – Matematică-Informatică, română, respectiv Matematică-Informatică, maghiară;
  • Facultatea de Litere – Limba și literatura maghiară-Etnologie (în limba maghiară),
  • Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor – Administrarea afacerilor  (învățământ la distanță, în limba germană,)

În ceea ce privește programele noi de master propuse de UBB pentru admiterea din toamnă, acestea se adresează candidaților interesați de programe organizate în sistem dual, în parteneriat cu operatori economici:

  • Administrarea afacerilor în turism, comerț și servicii (învățământ în regim dual, la Reșița), în limba română, Reșița, (Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor);
  • Concepția și trasarea sistemelor mecanice (învățământ în regim dual), în limba română, (Facultatea de Inginerie din Reșița);
  • Sisteme electromecanice avansate (învățământ în regim dual, la Reșița), în limba română, (Facultatea de Inginerie din Reșița);

De asemenea, o serie de programe noi au fost aprobate prin hotărâre de Guvern și vor fi incluse în oferta educațională din acest an:

  • Cloud, infrastructură de rețea și calcul de înaltă performanță / Cloud and network infrastructure with high performance computing, în limba engleză (Facultatea de Matematică și Informatică);
  • Chimie biologică pentru științele vieții și științe medicale, în limba română (Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică);
  • Controlul și securitatea alimentelorîn limba română (Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică);
  • Produse farmaceutice și cosmetice, în limba română (Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică);
  • Antreprenoriat și inovare, în limba română (Facultatea de Business).

Candidaţii pentru studiile de licență au la dispoziţie un număr de 1200 de locuri bugetate și aproximativ 7000 de locuri în regim cu taxă și peste 980 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.

Absolvenţii de facultate care doresc să se înscrie la master pot opta pentru unul dintre cele 550 de locuri la buget sau  unul dintre cele aproape 4800 de locuri cu taxă rămase libere în urma sesiunii de admitere din luna iulie. De asemenea, candidații pentru studiile de master în regim de frecvență redusă au la dispoziție 520 de locuri cu taxă.

Perioada sesiunii de toamnă a Admiterii la UBB este cuprinsă între 5 și 15 septembrie 2025, facultăţile din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai elaborând diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor şi capacităţilor cognitive ale elevilor şi stabilind ponderea mediei de la bacalaureat în media finală de admitere. Toate informațiile sunt disponibile pe paginile oficiale ale fiecărei facultăți.

Taxele de admitere şi taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2025-2026 sunt stabilite la nivelul fiecărei facultăţi şi pot fi consultate accesând linkurile: https://www.ubbcluj.ro/ro/taxe/taxe_de_admitere, respectiv https://www.ubbcluj.ro/ro/taxe/taxe_de_scolarizare.

Informațiile generale cu privire la admiterea din acest an la UBB pot fi consultate accesând linkul https://infoadmitere.ubbcluj.ro/ro/.

Pe întreaga perioadă a admiterii, Universitatea Babeş-Bolyai pune la dispoziţia candidaţilor 420 de locuri în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu.

Continuare
    Trimite prin e-mail

duminică, 29 septembrie 2024

Publicat la duminică, septembrie 29, 2024 de

Foto. Ninge la Bâlea Lac! Imagini cu prima ninsoare din această toamnă.

 

Prima ninsoare din această toamnă cade la Bâlea Lac! Imagini spectacloase au fost surprinse în această după-amiază cu primii fulgi de nea care se scutură din văzduh, publicate de Mesagerul de Sibiu


Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu de ploi pentru județul  Sibiu, dar si posibile ninori în zonele montane. În această după-amiază la Bâlea Lac a început să ningă ușor și se depune deja un strat subțire de zăpadă. Turiștii care au ajuns astăzi la Bâlea Lac s-au putut bucura de peisajul de poveste, mai ales că nu a bătul vântul.

foto: Bogdan Turcu

foto: Bogdan Turcu

foto: Bogdan Turcu

foto: Bogdan Turcu

Managerul Cabanei Paltinul de la Bâlea Lac, Bogdan Turcu, spune că se așteaptă să vină în continuare turiști în număr mare la Bâlea Lac, atât timp cât mai este deschis Trabsfăgărășanul.


Continuare
    Trimite prin e-mail

marți, 3 septembrie 2024

Publicat la marți, septembrie 03, 2024 de

Admitere de toamnă cu specializări noi și învățământ în sistem dual la UBB

 

Sesiunea de toamnă a admiterii în anul universitar 2024-2025 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vine cu noutăți pentru candidații la programele de licență și master.

Foto: Universitatea Babeş-Bolyai – Facebook

Absolvenții de liceu au la dispoziție, în această sesiune de admitere, un număr total de 8.190 de locuri. Pentru specializările cu frecvență, candidații pot opta pentru 930 de locuri bugetate și alte 6.265 de locuri cu taxă, în timp ce candidații care doresc să urmeze cursuri universitare cu frecvență redusă sau la distanță au la dispoziție 995 de locuri.

Candidații la master vor putea opta, în sesiunea de toamnă a admiterii la UBB, pentru unul dintre cele 5.307 de locuri la specializările cu frecvență (590 de locuri bugetate și 4.717 de locuri cu taxă) sau pentru unul dintre cele 544 de locuri disponibile cu taxă la  specializările cu frecvență redusă.

Candidații pot alege între cele 270 de programe de licență (învățământ cu frecvență și învățământ la distanță și cu frecvență redusă), respectiv cele 237 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă).

În această sesiune de admitere vor fi lansate primele specializări în sistem dual ale UBB, în cadrul cărora studenții vor petrece jumătatea timpului alocat pentru studii la o firmă parteneră, având astfel șansa de a-și începe cariera în domeniul ales chiar din timpul studenției. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a reușit să acrediteze la nivel național cele mai multe programe de licență în sistem dual. Așadar, programe noi în sistem dual vor fi lansate la:

  • Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică
    • Chimie farmaceutică – 3 ani, învățământ cu frecvență în sistem dual – în limba română
    • Inginerie și informatica proceselor chimice și biochimice – 4 ani, învățământ cu frecvență în sistem dual – în limba română
  • Facultatea de Știința și Ingineria Mediului
    • Știința mediului (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe) – 3 ani, învățământ cu frecvență în sistem dual – în limba maghiară
  • Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
    • Economia comerțului, turismului și serviciilor (la Sfântu Gheorghe) – 3 ani, învățământ cu frecvență în sistem dual – în limba română și în limba maghiară
    • Economia comerțului, turismului și serviciilor (la Reșița) – 3 ani, învățământ cu frecvență în sistem dual – în limba română
  • Facultatea de Inginerie
    • Inginerie mecanică (la Reșița) – 4 ani, învățământ cu frecvență în sistem dual – în limba română
    • Informatică aplicată în inginerie electrică (la Reșița) – 4 ani, învățământ cu frecvență în sistem dual – în limba română

Pe lângă specializările de licență în sistem dual, UBB lansează un program nou de licență în cadrul UBBMed, respectiv specializarea de Inginerie medicală (4 ani, învățământ cu frecvență, în limba română) la Centrul Universitar UBB din Reșița.

Oferta UBB de programe inovatoare se lărgește și prin înființarea, la Arad, a unei specializări de licență în sistem de învățământ la distanță. Astfel, din această toamnă va fi lansat, pe platforma Universității de Vest „Vasile Goldiș”, programul de Informatică economică (3 ani, învățământ la distanță, în limba română), ceea ce implică și extinderea prezenței UBB în țară prin adăugarea unei locații noi, municipiul Arad.

Pe lângă noile specializări de licență, absolvenții de facultate vor avea posibilitatea de a opta pentru programe de master noi:

  • Facultatea de Știința și Ingineria Mediului
    • Specializarea Calitatea, sănătatea și securitatea mediului – 2 ani, învățământ cu frecvență – în limba română
  • Facultatea de Teologie Ortodoxă
    • Specializarea Masterat de cercetare avansată în teologie ortodoxă și studii religioase/Master of advanced research in orthodox theology and religious studies (în limba engleză) – 2 ani, învățământ cu frecvență – în limba engleză
  • Facultatea de Litere
    • Specializarea Studii de limbă și literatură norvegiană în context scandinav – 2 ani, învățământ cu frecvență – în limbile română, norvegiană

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între și 13 septembrie 2024, iar calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponible pentru fiecare dintre cele 22 de facultăți ale UBB.

Informațiile complete cu privire la admiterea din acest an la UBB pot fi consultate accesând linkul https://infoadmitere.ubbcluj.ro/ro/.

 

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Continuare
    Trimite prin e-mail

marți, 31 octombrie 2023

Publicat la marți, octombrie 31, 2023 de

Închidem „Festivalul Toamnei” cu Târgul de Nunți Brukenthal (P)

 

Primul sfârșit de săptămână din luna noiembrie este pentru noi și ultimul punct înscris în programul pregătit în acest an pentru ”Festivalul Toamnei”.

Foto: Palatul Brukenthal Avrig

Am început seria de evenimente cu „Festivalul Cartofului”, am sărbătorit împreună OktoberFest, am invitat oaspeții să ne fie alături la zilele vinului românesc de calitate, am oferit posibilitatea participării la petreceri „de groază”, pentru a marca împreună Halloween-ul, iar acum e momentul să ne luăm la revedere de la toamnă cu ultimul punct inclus în programul pregătit pentru festivalul din acest an: Târgul de Nunți Brukenthal.


Așadar, cuplurile ce plănuiesc organizarea celui mai important eveniment festiv al vieții, cei ce sunt în căutarea rochiei de mireasă perfecte, a costumului de mire, a verighetelor potrivite, a locației de eveniment sau a prestatorului de servicii foto – video – audio, dar și persoanele
interesate de planificarea unui botez sau a unei aniversări mai deosebite, sunt așteptate în zilele de 4 și 5 noiembrie, la Palatul Brukenthal Avrig (cortul mare de evenimente), pentru a întâlnii specialiștii cei mai buni care vă pot ajuta să vă îndepliniți toate planurile.


Fie că intenționați să organizați o nuntă, o cununie, un botez sau alt eveniment special, sâmbătă și duminică aveți posibilitatea de a afla tot
ceea ce vă interesează, de a vă întâlni cu furnizorii de servicii ce vă pot asigura un eveniment cu adevărat memorabil.
Vizitatorii ediția de toamnă din acest an a Târgului de Nunți Brukenthal pot avea parte și de experiențe inedite pregătite de organizatori
(plimbarea cu trăsura trasă de cai pe aleile grădinilor complexului, lansarea cu balonul cu aer cald etc), dar și de alte surprize plăcute.

Invitatul special al Târgului de Nunți Brukenthal este manechinul și vedeta de televiziune Victor Slav, care transmite următorul mesaj:
„Dragi prieteni, vă propun să ne întâlnim în weekendul 4 – 5 noiembrie într-un loc special din Transilvania – Palatul Brukenthal Avrig –
monument istoric din secolul 18, singurul palat cu grădini tematice în stil baroc din Romania! O să petrec un weekend la Avrig, unde are loc și Târgul de Nunti Brukenthal – eveniment care vă prezintă probabil cea mai frumoasă locație de evenimente din Transilvania și oferă o diversitate de servicii și produse de care aveți nevoie când vă uniți destinele și formați o familie! Mă bucur să vă întâlnesc la Avrig, unde o să avem ocazia să ne ridicăm cu balonul în aer pentru o vedere de ansamblu sau să ne plimbăm cu caleașca de epocă prin grădinile palatului, printre multe alte surprize care vă așteaptă la Palatul Brukenthal!”.


Cei ce doresc detalii suplimentare, ne pot telefona la numărul 0726234417 sau ne pot scrie la adresa de email office@palatulbrukenthalavrig.ro.

  

Continuare
    Trimite prin e-mail