Se afișează postările cu eticheta reabilitare termică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reabilitare termică. Afișați toate postările

joi, 7 aprilie 2022

Publicat la joi, aprilie 07, 2022 de

Noi prevederi pentru reabilitarea termică a blocurilor. Cine poate depune dosar

Primăria municipiului Mediaș primește în continuare dosarele din partea Asociațiilor de Proprietari legal constituite, care doresc să acceseze finanțare europeană nerambursabilă pentru reabilitarea energetică a blocurilor de locuințe. De asemenea, pot depune dosare și proprietarii de apartamente neconstituiți în asociații de proprietari.


Solicitările de finanțare vor fi depuse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Noutatea este că și proprietarii de apartamente neconstituiți în asociații de proprietari pot depune și ei dosare în vederea reabilitării energetice a blocurilor de locuințe. Tot ce trebuie să facă este să-și exprime acordul scris cu privire la condițiile din Ghidul Specific și să-și asume eventualele costuri neeligibile.
 
În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, operațiunea A.3 „Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale”, conform Ghidului Specific publicat în Monitorul Oficial al României din 25-03-2022, se pot înscrie și proprietarii de apartamente neconstituiți în asociații de proprietari. Condiția pentru aplicare în cadrul acestui program de finanțare, inclusiv pentru cei organizați în asociații legal constituite, este ca toți proprietarii de apartamente dintr-o clădire să-și exprime acordul scris cu privire la condițiile din Ghidul Specific și să-și asume eventualele costuri neeligibile. Este vorba despre costul demolării lucrărilor neconforme sau a celor realizate fără autorizație de construire, precum placări exterioare cu polistiren, închideri de balcoane sau acoperișuri/șarpante.
 
Informații suplimentare
 
Cheltuielile generate cu lucrările eligibile sunt acoperite în totalitate din finanțarea europeană și alte fonduri legal constituite. Pentru detalii și informații referitoare la depunerea documentațiilor, administratorii asociațiilor și orice alte persoane interesate sunt invitate la sediul Primăriei Mediaș - Direcția de Dezvoltare Urbană - Arhitect Șef, în fiecare zi de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 - 12:00. De asemenea, specialiștii primăriei pot fi contactați și la numerele de telefon 0269-803823, 0269-803820 sau la adresele de e-mail urbanism@primariamedias.ro, respectiv primaria@primariamedias.ro.

Două runde
 
La sfârșitul lunii martie au fost publicate în Monitorul Oficial ghidurile specifice Componentei 5 – Valul Renovării, precum și Schema de ajutor de minimis „Sprijin acordat pentru implementarea Planului național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență – Renovare integrată/renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale”. Prima rundă de depunere a cererilor de finanțare s-a deschis pe 1 aprilie și se va închide în data de 30 mai, iar termenul estimat pentru finalizarea etapei de verificare este data 31 iulie. În cea de-a doua rundă de depunere a cererilor, perioada va fi din 1 septembrie până în 31 octombrie. Termenul estimat pentru finalizarea etapei de verificare și contractare este data de 31 decembrie.
Continuare
    Trimite prin e-mail

vineri, 8 ianuarie 2021

Publicat la vineri, ianuarie 08, 2021 de

Fonduri europene pentru reabilitare termică la Dumbrăveni

Peste 5 milioane de lei vor fi investiți pentru reabilitarea termică a Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Dumbrăveni.

Aurelian LUNGU

Săptămâna trecută, Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul de finanțare europeană pentru realizarea proiectului „Reabilitarea termică, eficientizarea și optimizarea energetică a Centrului pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Dumbrăveni.

Preocupare importantă pentru CJ Sibiu

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 5.632.686,13 lei cu TVA. Termenul de finalizare al lucrărilor este de 12 luni de la semnarea contractului de execuție a lucrărilor. „Continuăm să implementăm proiecte care contribuie la un mediu sănătos și sustenabil, precum și la creșterea calității actului medical. Modernizarea centrelor de asistență este o preocupare importantă pentru Consiliul Județean Sibiu. Acestea trebuie să ofere servicii de calitate, la standarde europene”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele CJ Sibiu.

Lucrări prevăzute

Obiectivul principal  al proiectului este de a  sprijini tranziția către o economie cu emisii mai scăzute de carbon, dar și de a gestiona inteligent energie, implicit cea din surse regenerabile, în infrastructurile publice.  Astfel, corpul B al centrului va beneficia de următoarele lucrări de reabilitare: lucrări de izolare termică a clădiri (anvelopare, înlocuire tâmplărie), la exterior și interior; refacerea instalației de iluminat - corp B; refacerea sistemului de încălzire (montare centrală termică cu peleți) - corp B; introducerea de sisteme alternative de producere a apei calde (panouri solare); implementare sistem descentralizat de ventilație cu recuperare de căldură; reparații structurale (consolidare, tratare antiigrasie etc.); reparații cosmetice (ignifugare, finisaje interioare, înlocuire tâmplărie etc.); reparații funcționale (colectare/evacuare ape fluviale, refacere instalații interioare, trotuar de gardă).

Din 1896

Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Dumbrăveni este un centru rezidențial care oferă servicii de găzduire, asistență medicală, îngrijire și recuperare persoanelor adulte cu dizabilități.  La ora actuală, centrul găzduiește 50 de persoane adulte.
Clădirea în care își desfășoară activitatea a fost construită în anul 1896, sub domnia împărătesei Maria Tereza, având funcțiunea inițială de închisoare. Aceasta este compusă din două corpuri care sunt legate între ele printr-un pasaj.
Continuare
    Trimite prin e-mail