Se afișează postările cu eticheta dosare inscriere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dosare inscriere. Afișați toate postările

joi, 7 aprilie 2022

Publicat la joi, aprilie 07, 2022 de

Noi prevederi pentru reabilitarea termică a blocurilor. Cine poate depune dosar

Primăria municipiului Mediaș primește în continuare dosarele din partea Asociațiilor de Proprietari legal constituite, care doresc să acceseze finanțare europeană nerambursabilă pentru reabilitarea energetică a blocurilor de locuințe. De asemenea, pot depune dosare și proprietarii de apartamente neconstituiți în asociații de proprietari.


Solicitările de finanțare vor fi depuse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Noutatea este că și proprietarii de apartamente neconstituiți în asociații de proprietari pot depune și ei dosare în vederea reabilitării energetice a blocurilor de locuințe. Tot ce trebuie să facă este să-și exprime acordul scris cu privire la condițiile din Ghidul Specific și să-și asume eventualele costuri neeligibile.
 
În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, operațiunea A.3 „Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale”, conform Ghidului Specific publicat în Monitorul Oficial al României din 25-03-2022, se pot înscrie și proprietarii de apartamente neconstituiți în asociații de proprietari. Condiția pentru aplicare în cadrul acestui program de finanțare, inclusiv pentru cei organizați în asociații legal constituite, este ca toți proprietarii de apartamente dintr-o clădire să-și exprime acordul scris cu privire la condițiile din Ghidul Specific și să-și asume eventualele costuri neeligibile. Este vorba despre costul demolării lucrărilor neconforme sau a celor realizate fără autorizație de construire, precum placări exterioare cu polistiren, închideri de balcoane sau acoperișuri/șarpante.
 
Informații suplimentare
 
Cheltuielile generate cu lucrările eligibile sunt acoperite în totalitate din finanțarea europeană și alte fonduri legal constituite. Pentru detalii și informații referitoare la depunerea documentațiilor, administratorii asociațiilor și orice alte persoane interesate sunt invitate la sediul Primăriei Mediaș - Direcția de Dezvoltare Urbană - Arhitect Șef, în fiecare zi de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 - 12:00. De asemenea, specialiștii primăriei pot fi contactați și la numerele de telefon 0269-803823, 0269-803820 sau la adresele de e-mail urbanism@primariamedias.ro, respectiv primaria@primariamedias.ro.

Două runde
 
La sfârșitul lunii martie au fost publicate în Monitorul Oficial ghidurile specifice Componentei 5 – Valul Renovării, precum și Schema de ajutor de minimis „Sprijin acordat pentru implementarea Planului național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență – Renovare integrată/renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale”. Prima rundă de depunere a cererilor de finanțare s-a deschis pe 1 aprilie și se va închide în data de 30 mai, iar termenul estimat pentru finalizarea etapei de verificare este data 31 iulie. În cea de-a doua rundă de depunere a cererilor, perioada va fi din 1 septembrie până în 31 octombrie. Termenul estimat pentru finalizarea etapei de verificare și contractare este data de 31 decembrie.
Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 22 iulie 2020

Publicat la miercuri, iulie 22, 2020 de

Se caută chiriași, la Copșa Mică


Primăria orașului Copșa Mică caută chiriași pentru un apartament în bloc ANL, situat în Copșa Mică, str. Laborator, bl. 37. 


Dosarele celor interesați se pot depune/actualiza în perioada 06.07.2020 - 03.08.2020, la sediul Primăriei Copșa Mică, Compartimentul Spațiu Locativ. „Aceste dosare vor fi selecționate conform criteriilor de departajare şi punctajelor din Legea nr.152/1998. Conform legii nu pot primi apartamentul persoanele care au vârsta peste 35 de ani. Dosarele neactualizate nu vor intra în comisia de repartizare a apartamentului“, se precizează, într-un comunicat emis de Primăria orașului Copșa Mică.

Acte necesare pentru depunerea dosarului
- cerere tip;
- adeverință de salariu de la locul de muncă (sot, soție - unde este cazul);
- copie C.I. / B.I.;
- copie certificat de căsătorie;
- copie certificate de naștere copii, soț, soție (unde este cazul);
- copie certificat de handicap (unde este cazul);
- diplomă a ultimelor studii absolvite;
- declarație pe propria răspundere că nu a deținut în proprietate o altă locuință.

Mai multe informații puteți obține la Primăria orașului Copșa Mică la Compartimentul Spațiu Locativ, la numărul de telefon 0269-840.120, int.105.

Continuare
    Trimite prin e-mail