Se afișează postările cu eticheta plasma hiperimuna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plasma hiperimuna. Afișați toate postările

marți, 26 mai 2020

Publicat la marți, mai 26, 2020 de

Încă un succes la SCJU Sibiu: un al doilea pacient a primit plasmă hiperimună

Un al doilea pacient diagnosticat cu COVID -19 a beneficiat de tratament cu plasmă umană hiperimună la SCJU Sibiu. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 44 ani care a fost internat în data de 17 mai.


Pacientul cu infecție confirmată cu SARS-COV2 a prezentat o formă clinică severă a bolii, pneumonie și insuficiență respiratorie acută, agravată în evoluție, cu necesar de oxigen. În condițiile în care toate măsurile terapeutice aplicate nu au fost eficiente, s-a decis administrarea de plasmă umană hiperimună, pacientul fiind compatibil cu plasma disponibilă pentru acest tratament. S-a hotărât administrarea unei unități de plasmă, în asociere cu anticorpi monoclonali (n.a. –  anticorpi obținuți în laborator din aceeași linie de celule și care recunosc același antigen)”, explică medicul șef al secției Clinice Boli Infecțioase, Conf.univ.dr. Victoria Bîrluțiu.

Conform medicilor, răspunsul la terapie a fost unul bun, pacientul având o evoluție rapid favorabilă. Bărbatul este acum internat sub supraveghere și tratament în cadrul Secției Clinice Boli Infecțioase.

Pacienţii vindecaţi de COVID -19 sunt potențiali donatori de plasmă hiperimună și pot contacta Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu în vederea obținerii de informații și programării pentru donare.

Pentru eligibilitatea donatorului trebuie să se aplice următoarele criterii:
a) donarea se va face la cel puţin 14 zile de la dispariţia completă a simptomelor şi cel puţin un test COVID-19 negativ RT-PCR;
b) intervalul între două donări de plasma să fie de minimum 2 săptămâni;
c) prezentarea biletului de externare din spital şi a rezultatelor testelor RT-PCR şi opţional a testelor serologice pentru detecţia anticorpilor anti_SARS-Cov-2 (calitativ sau cantitativ);
d) semnarea consimţământului informat pentru intrarea în procedura de selecţie în vederea donării de plasmă prin plasmafereză şi/sau sânge total şi pentru transmiterea codificată a datelor privind donarea în baza de date naţională şi europeană;
e) încadrarea în toate criteriile standard pentru donarea de sânge total sau plasmă, conform legislaţiei

Reprezentanții spitalului au anunțat, de asemenea, că pentru bărbatul de 48 de ani care a beneficiat de primul tratament cu plasmă umană hiperimună realizat la SCJU Sibiu și cel de-al doilea test RT-PCR făcut după administrarea tratamentului este negativ.
Bărbatul este în continuare internat în cadrul secției ATI a spitalului, cu evoluție favorabilă, conștient, stabil și sub supraveghere de specialitate.

Continuare
    Trimite prin e-mail

luni, 25 mai 2020

Publicat la luni, mai 25, 2020 de

Un nou succes în lupta împotriva COVID-19 la Sibiu!


Primul tratament cu plasmă umană hiperimună de la Sibiu, aplicat unui pacient diagnosticat cu COVID-19, a fost realizat la finalul săptămânii trecute de către medicii Secției Clinice ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență. Procedura s-a desfășurat sub îndrumarea medicului șef al secției, Conf.univ. dr. Mihai Sava.


Pacientul care a avut indicație terapeutică pentru administrarea de plasmă convalescentă hiperimună este un bărbat de 48 de ani, confirmat cu SARS-COV2 în data de 11.05.2020 și internat în aceeași zi în cadrul Secției Clinice Boli Infecțioase. Pacientul nu prezenta alte comorbidități. Pe fondul agravării stării sale de sănătate, pacientul a fost transferat în data de 19 mai la Terapie Intensivă, fără a fi intubat.

„Pacientul a fost admis în Terapie Intensivă cu insuficiență respiratorie severă, dispnee, polipnee, stabil hemodinamic, conștient și cooperant”, a declarat conf.univ.dr. Mihai Sava, medicul șef al Secției Clinice ATI.

Ulterior, după efectuarea analizelor și testelor de compatibilitate, pacientul a primit, în data de 21 mai, tratamentul cu plasmă.

Au fost administrate 2 unități de plasmă convalescentă hiperimună în doză unică la zece zile de la data confirmării diagnosticului. După administrarea celor 2 unități de plasmă convalescentă hiperimună starea pacientului la 72 de ore s-a ameliorat semnificativ atât clinic cât și pe analizele de laborator”, a explicat conf.univ.dr. Mihai Sava.

În momentul de față, pacientul se află în continuare internat la Terapie Intensivă, unde va mai rămâne sub atenta supraveghere a medicilor.

Primul test la RT-PCR realizat după administrarea plasmei este negativ.

Plasma a fost recoltată de la un pacient internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu după ce a fost declarat vindecat.

Ne bucurăm că am reușit să fim printre primele centre din țară care aplică această terapie, dar și mai mult pentru că pacientul are o evoluție favorabilă, ceea ce este un semn încurajator cu privire la utilizarea acestei metode”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Continuare
    Trimite prin e-mail