Se afișează postările cu eticheta Wenzel-Gazdag Erzsébet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Wenzel-Gazdag Erzsébet. Afișați toate postările

marți, 16 mai 2023

Publicat la marți, mai 16, 2023 de

Final de proiect „Ești prețios! 2x”

Proiectul „Ești prețios! 2x” s-a încheiat sâmbătă, 13 mai 2023, printr-un spectacol organizat de către Asociația „Viața are Sens!“ în cadrul evenimentului Sărbătoarea Maialisv.


 
La Ferma Terapeutică „Păstorul cel Bun” situat în cartierul Aurel Vlaicu din Sighișoara s-au întâlnit copii cu nevoi speciale, aparținătorii lor, reprezentanții diferitelor organizații de binefacere din țară și străinătate, respectiv publicul larg din zona Sighișoara și împrejurimi.

 
Proiectul „Ești prețios! 2x”– implementat de către Asociația S’artR – vient de l’âme din Mediaș - se adresează unui număr de 10 copii cu nevoi speciale, beneficiari ai C.S.S. „Casa Luminii” din cadrul Asociației Viața are Sens!. Acești copii au beneficiat în perioada 24 februarie – 18 mai 2023 de ședințe gratuite de terapie prin artă, având ca obiectiv principal acordarea de sprijin prin puppet play, jocuri dramatice și metoda Singing Hospitals, pentru îmbunătățirea abilităților de comunicare, exprimare și relaționare.
Echipa de artiști formată din Demeter Ferencz, Rózsa Csaba și Wenzel-Gazdag Erzsébet cu sprijinul doamnei psiholog Vasilica Maria Moldovan și a personalului din cadrul C.S.S. Casa Luminii, a elaborat printr-un proces creativ de 3 luni un spectacol de teatru cu titlul „Îmblânzirea Dragonului”.
Publicul numeros a ascultat cu zâmbete pe fețe și lacrimi în ochi povestea cântată, pictată, dansată de către copii beneficiari.
„Îmblânzirea Dragonului este o poveste despre procesul prin care fiecare copil își poate găsii punctele forte, prin blândețe și implicare, devenind resursă importantă pentru comunitatea în care trăiește. Într-un final acesta este scopul suprem al fiecărei proces terapeutic” – declară doamna Wenzel-Gazdag Erzsébet, președintele Asociației S’artR – vient de l’âme.


 
„Nu am cuvinte să vă spun ce lucru important ați realizat! Am fost prezent și la prezentarea de anul trecut. Este fantastic cât și în ce direcție a evoluat grupul și fiecare copil în parte.” – povestea cu entuziasm o doamnă din Germania, care este cu organizația ei de 25 ani alături de C.S.S. Casa Luminii.
 
Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru acești copii, tineri și părinții lor. Cred că noi putem învăța multe de la Asociația S’artR. Căutăm oportunitate pentru a continua colaborarea” – mărturisea Eva Jiga, directoarea C.S.S. Casa Luminii.
 

Fiind vorba de continuarea unui proiect început în 2022, bazându-se pe experiențele proiectului anterior, echipa formată din actori, actori păpușari, psihologi, psihoterapeuți și asistenți sociali și-a dorit să ajută mai mult și părinții copiilor. În această privință, la jumătatea proiectului, a fost susținut de către psihologii Gabriela Lucreția Jakab și Cosma István un atelier având ca scop susținerea părinților copiilor cu nevoi speciale în a-și definii limitele sănătoase și a-și găsi propriile resurse pentru a face față provocărilor de zi cu zi.
 
„Fiecare ediție a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, pe lângă emoția și speranța pe care le aduce, întărește și mai mult angajamentul MOL față de comunitățile aflate în nevoie. Vom continua să investim mai departe în proiecte de responsabilitate socială adresate sănătății, educației, sportului și mediului,” a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.
În cadrul celei de-a 14-a ediții a Programului „MOL pentru sănătatea copiilor” Fundația Pentru Comunitate finanțează 18 proiecte de terapie emoțională, terapie prin artă și intervenții psihosociale, contribuind la îmbunătățirea calității vieții a 1.116 de copii cu dizabilități, boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecțiuni grave.
Suma totală alocată pentru implementarea acestor proiecte în 2022 a fost de 400.000 de lei.
Programul MOL pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația Pentru Comunitate, din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizațiilor non-profit, respectiv organizațiilor nonguvernamentale și organizațiilor religioase care derulează proiecte de terapie emoțională și de intervenții psihosociale pentru copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecțiuni grave. În cei 14 ani de existență, prin Programul „MOL pentru sănătatea copiilor” au fost finanțate 263 de proiecte cu peste 4,9 milioane de lei, de care au beneficiat aproape 14.000 de copii și adolescenți.
 
Valoarea totală a proiectului „Ești prețios! 2x” este de 27.921Ron, din care 16.572 Ron finanțată în cadrul celei de al 14. ediții a Programul „MOL pentru sănătatea copiilor.
Valoare cofinanțării de 11.349
Ron va fi asigurată de către Asociația S’artR – vient de l’âme din surse proprii.
Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 26 aprilie 2023

Publicat la miercuri, aprilie 26, 2023 de

Atelier pentru părinți în cadrul proiectului „Ești prețios! 2x”

Centrul de Servicii Sociale „Casa Luminii” din Albești a găzduit vineri, 21 aprilie 2023, un eveniment cheie în cadrul proiectului „Ești prețios! 2x”: Atelierul pentru părinți.


Proiectul „Ești prețios! 2x”– implementat de către Asociația S’artR – vient de l’âme din Mediaș - se adresează unui număr de 10 copii cu nevoi speciale, beneficiari ai C.S.S. „Casa Luminii” din cadrul Asociației Viața are Sens.
„Fiind vorba de continuarea unui proiect de terapie prin artă, bazându-se pe experiențele proiectului anterior, echipa formată din actori, actori păpușari, psihologi, psihoterapeuți și asistenți sociali și-a dorit să vină mai accentuat în ajutorul părinților. Scopul acestui atelier este susținerea părinților copiilor cu nevoi speciale în a-și definii limitele sănătoase și a-și găsi propriile resurse pentru a face față provocărilor de zi cu zi.“, a transmis 
Wenzel-Gazdag Erzsébet, președinta Asociației S’artR – vient de l’âme din Mediaș.


Din grija pentru aparținătorii copiilor beneficiari a avut loc Atelierul pentru părinți susținut de către doamna Gabriela Lucreția Jakab, psiholog principal, cu competenta în psihologie clinică și psihopedagogie specială, supervizor, formator, respectiv de către domnul Cosma István, asistent social, specialist în igienă mentală, psiholog clinician, psihoterapeut.
„Vorbim de fapt despre două ateliere care se completează perfect. Primul cu titlul de Repere actuale în problematica dizabilității, cel de al doilea cu titlul de Auto-îngrijire, activități de igienă mentală și managementul eficient al stresului.
Printre cele 16 participanți s-au numărat părinții unor copii cu nevoi speciale, angajații C.S.S. „Casa Luminii”, respectiv persoane interesate în tematica atelierului privind dezvoltarea personală.
Am avut parte de o după-amiază plină de informații actuale despre ce este sănătatea mentală, cine poate avea probleme de sănătate mentală, ce este dizabilitatea, modele de abordare a dizabilității, comunicarea cu persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale, noutăți legislative în domeniul dizabilității, ce este igiena mentală, ce este stresul. A avut loc o discuție interactivă privind bunele practici în managementul stresului și prevenirea burnout-ului, inclusiv burnout-ului parental, s-au experimentat jocuri și activități de dezvoltare personală.
Informațiile de înaltă calitate au fost transmise cu grijă pe baza experienței profesionale de mai multe decenii în domeniul abordat.
Participanții au avut parte de momente de «aha» și recunoștință, plecând acasă cu «traista plină și bateriile încărcate.», a adăugat Wenzel-Gazdag Erzsébet.

Ce bine a fost că am venit azi aici, am mai uitat de grijile noaste” – zicea o mămică, care avea plăcerea să participe alături de soțul ei la eveniment, bucurându-se după multă vreme de un timp al lor ca și cuplu.

 
„Considerăm extrem de important implicarea activă a părinților în procesul de terapie a copiilor. Suportul familiei poate multiplica extraordinar rezultatele copiilor beneficiari. Vorbim de lucru în echipă: copilul cu nevoi speciale, oferta specialiștilor și înțelegerea, siguranța familiei. Nu putem omite nici una pentru a avea rezultate vizibile.”, a declarat doamna Wenzel-Gazdag Erzsébet, președintele Asociației S’artR – vient de l’âme.

„Fiecare ediție a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, pe lângă emoția și speranța pe care le aduce, întărește și mai mult angajamentul MOL față de comunitățile aflate în nevoie. Vom continua să investim mai departe în proiecte de responsabilitate socială adresate sănătății, educației, sportului și mediului,” a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.

În cadrul celei de-a 14-a ediții a Programului „MOL pentru sănătatea copiilor” Fundația Pentru Comunitate finanțează 18 proiecte de terapie emoțională, terapie prin artă și intervenții psihosociale, contribuind la îmbunătățirea calității vieții a 1.116 de copii cu dizabilități, boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecțiuni grave.
Suma totală alocată în 2022 pentru implementarea acestor proiecte este de 400.000 de lei.

Programul MOL pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizațiilor non-profit, respectiv organizațiilor nonguvernamentale și organizațiilor religioase care derulează proiecte de terapie emoțională și de intervenții psihosociale pentru copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecțiuni grave. În cei 14 ani de existență, prin Programul „MOL pentru sănătatea copiilor” au fost finanțate cu peste 4,9 milioane de lei un număr de 263 de proiecte de care au beneficiat aproape 14.000 de copii și adolescenți.

Valoarea totală a proiectului „Ești prețios! 2x”este de 27.921Ron, din care 16.572 Ron în cadrul celei de al 14. ediții a Programul „MOL pentru sănătatea copiilor.
Valoare cofinanțării de 11.349
Ron va fi asigurată de către Asociația S’artR – vient de l’âme din surse proprii.
Continuare
    Trimite prin e-mail

marți, 28 februarie 2023

Publicat la marți, februarie 28, 2023 de

Asociația S’artR – vient de l’âme a lansat proiectul „Ești prețios! 2x”

Centrul de Servicii Sociale „Casa Luminii” din Albești a găzduit joi, 23 februarie 2023, lansarea proiectului „Ești prețios! 2x”

Este vorba de continuarea unui proiect generos, izvorât din grija și profesionalismul oamenilor buni, unui grup de actori păpușari cu sprijinul psihologilor, psihopedagogilor și asistenților sociali.


Proiectul de terapie prin artă a reunit forțele Asociației S’artR – vient de l’âme din Mediaș și al Asociației „Viața are Sens!” din Sighișoara în favoarea a 10 copii cu nevoi speciale, beneficiari ai Centrului de Servicii Sociale  „Casa Luminii”.

Proiectul finanțat prin Programul „MOL pentru sănătatea copiilor”, ediția a 14-a, 2022, program organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România, se va derula în perioada 1 februarie – 30 iunie 2023, obiectivul său principal fiind acordare de sprijin copiilor cu dizabilități pentru îmbunătățirea abilităților de comunicare, exprimare și relaționare aplicând metodele Singing Hospitals, puppet play și jocuri dramatice.

Echipa de artiști format din Demeter Ferencz, Rózsa Csaba și Wenzel-Gazdag Erzsébet va realiza, printr-un proces creativ de 3 luni, un spectacol de teatru cu măști și păpuși elaborate de către copiii beneficiari, premiera având loc cadrul unui eveniment deschis, prezentând munca copiilor unui public mai larg.

Asociația S’artR – vient de l’âme, condusă de Wenzel-Gazdag Erzsébet, în cele 10 ani de la înființarea ei a implementat o serie de proiecte sociale, culturale și de terapie prin arte având un focus accentuat pe activități integrative din punct de vedere social și cultural. „Bucuriia copiilor, recunoștința părinților, implicarea personalului, susținerea conducătorilor, tot ceea ce ne-a întâmpinat la C.S.S. Casa Luminii este confirmarea absolută că suntem la locul potrivit cu acest proiect.” – a declarat președinta asociației.

Actorul păpușar Demeter Ferencz a prezentat spectacolul de teatru „Fiecare om cu povestea lui” cu participarea interactivă a copiilor beneficiari ai proiectului, culisa sonoră fiind asigurată live de către Rózsa Csaba.


Proiectul
„Ești prețios! 2x” vine și în sprijinul părinților prin organizarea unui atelier de autocunoaștere oferit de doi psihologi specializați în terapie de familie. Scopul acestui atelier este susținerea părinților de copii cu nevoi speciale în a-și definii limitele sănătoase și a-și găsi propriile resurse pentru a face față provocărilor de zi cu zi.

„Fiecare ediție a Programul MOL pentru sănătatea copiilor, pe lângă emoția și speranța pe care le aduce, întărește și mai mult angajamentul MOL față de comunitățile aflate în nevoie. Vom continua să investim pe mai departe în proiecte de responsabilitate socială adresate sănătății, educației, sportului și mediului,” a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.


În cadrul celei de-a 14-a ediții a Programului „MOL pentru sănătatea copiilor” Fundația Pentru Comunitate finanțează 18 proiecte de terapie emoțională, terapie prin artă și intervenții psihosociale, contribuind la îmbunătățirea calității vieții a 1.116 de copii cu dizabilități, boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecțiuni grave.

Suma totală alocată în 2022 pentru implementarea acestor proiecte este de 400.000 de lei.

Programul MOL Pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizațiilor non-profit, respectiv organizațiilor nonguvernamentale (fundații, asociații, federații) și organizațiilor religioase care derulează proiecte de terapie emoțională și de intervenții psihosociale pentru copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecțiuni grave. În cei 14 ani de existență, prin Programul „MOL pentru sănătatea copiilor” au fost finanțate cu peste 4,9 milioane de lei un număr de 263 de proiecte de care au beneficiat aproape 14.000 de copii și adolescenți.

Valoarea totală a proiectului „Ești prețios! 2x” este de 27.921 Ron, din care suma de 16.572 Ron finanțată de către Fundația Pentru Comunitate și MOL România.

Valoare cofinanțării de 11.349 Ron va fi asigurată de către Asociația S’artR – vient de l’âme din surse proprii.

Continuare
    Trimite prin e-mail

joi, 3 martie 2022

Publicat la joi, martie 03, 2022 de

Terapie prin artă, în cadrul proiectului „Ești prețios!”

20 de copii cu nevoi speciale vor beneficia de terapie prin artă. Pe 24 februarie, în Căminul Cultural Albești, respectiv în data de 25 februarie, la sediul Asociației Phoenix Speranța din Mediaș, a avut loc lansarea proiectului „Ești prețios!”. Este vorba de un proiect generos, izvorât din grija și profesionalismul oamenilor buni, unui grup de actori păpușari cu sprijinul psihologilor, psihopedagogilor și asistenților sociali din cadrul celor două instituții partenere. Proiectul a reunit forțele Asociației S’artR – vient de l’âme din Mediaș, a Centrului de Servicii Sociale „Casa Luminii” din cadrul Asociației „Viața are Sens!” Albești și al Asociației Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj - Centrul de Recuperare Neuromotorii „Pruncul Isus” Mediaș.
 
 
Proiectul de terapie prin artă este dedicat unui număr de 20 de copii cu nevoi speciale, beneficiari ai celor două centre partenere. Acesta este finanțat prin programul „MOL pentru sănătatea copiilor”, ediția a 13-a, 2021, program organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Proiectul se va derula în perioada 1 februarie – 30 iunie 2022, obiectivul său principal fiind acordare de sprijin prin puppet play, jocuri dramatice și metoda Singing Hospitals copiilor pentru îmbunătățirea abilităților de comunicare, exprimare și relaționare.

 
Teatru de păpuși
 
Echipa de artiști format din Demeter Ferencz, Gál Orsolya și Wenzel-Gazdag Erzsébet va realiza, printr-un proces creativ de trei luni, câte un spectacol de teatru de păpuși cu fiecare grup în parte, premierele fiind planificate local în Albești, respectiv Mediaș. Totodată, la final de proiect va avea loc o întâlnire între cele două grupuri de beneficiari, prezentând munca copiilor unui public mai larg, format din aparținătorii beneficiarilor și angajații celor două centre, asigurând platformă pentru schimburi de bune practici şi experienţă între angajații centrelor partenere, respectiv oferind părinților copiilor cu afecțiuni similare, oportunitate de a se cunoaște și de a se încuraja reciproc.


Proiect de suflet
 
Asociația S’artR – vient de l’âme, condusă de Wenzel-Gazdag Erzsébet, în cei zece ani de la înființarea ei, a implementat o serie de proiecte sociale, culturale și de terapie prin arte având un focus accentuat pe activități integrative din punc de vedere social și cultural. „Este un proiect de suflet, pe care l-am început să-l gândim acum de 5-6 ani, iar acuma începem să-l implementăm. Este foarte emoționant și pentru noi”, a declarat președinta asociației. Actorul păpușar Demeter Ferencz a prezentat la ambele evenimente spectacolul de teatru „Prințul Fericit” în regia lui Vadas László, atrăgându-ne atenția asupra faptului că „inima Prințului este la noi toți, noi trebuie să avem grijă de ea”. Arhitectul-păpușar Gál Orsolya a făcut cunoscute detalii importante despre procesul creativ care va fi realizat în cadrul proiectului „Ești prețios!”. Adelina Biriș, manager de proiect C.R.N. „Pruncul Isus” Mediaș, a urat la rândul său bun venit noilor colegi artiști cu care va lucra împreună pentru binele copiilor și realizarea acestui frumos proiect. De asemenea, András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate, prezent la Mediaș, a încurajat echipa să nu se oprească la acest singur proiect, pentru că este mare nevoie de inițiative similare.



Programul Mol pentru sănătatea copiilor
 
Fundația Pentru Comunitate finanțează, în cadrul acestei runde a programului „MOL pentru sănătatea copiilor”, 17 proiecte de terapie emoțională, terapie prin artă și intervenții psihosociale în beneficiul a 678 de copii care trăiesc cu diferite dizabilități, suferă de boli cronice sau se află în curs de recuperare după afecțiuni grave. Suma totală alocată pentru implementarea acestor proiecte este de 400.000 de lei. Valoarea totală al proiectului „Ești prețios!” este de 33.782 lei, din care suma de 24.935 lei finanțată de către Fundația Pentru Comunitate și MOL România. Valoarea cofinanțării de 8.847 lei va fi asigurată de către Asociația S’artR – vient de l’âme din surse proprii.
Continuare
    Trimite prin e-mail