Săptămâna dinaintea Învierii reprezintă momentul în care Biserica retrăiește și comemorează momentele cele mai importante din viața și minunile Mântuitorului Iisus Hristos, începând cu patimile și sfârșind cu Învierea Sa.
Întreaga creștinătate a pășit în Săptămâna Mare, în Timpul pascal, perioadă sacră în țesătura căreia sunt cuprinse toate semnificațiile esențiale ale vieții sufletului. Săptămâna Mare se distinge, în mod deosebit, ca o perioadă importantă, atât liturgic, duhovnicesc, cât și ca încărcătură sfințitoare. Este momentul în care Biserica retrăiește și comemorează momentele cele mai importante din viața si minunile Mântuitorului Iisus Hristos, începând cu patimile și sfârșind cu Învierea Sa. Deniile celebrate în această săptămână ne fac, prin dramatismul și solemnitatea ceremoniilor, părtăși, pas cu pas, la evenimentele pline de încărcătură spirituală din viața Fiului lui Dumnezeu.
Șapte trepte către Înviere
Bucuria Paștelui este precedată de Săptămâna Mare, timp contractat în care se sublimează, în denii, tot ce a făcut Mântuitorul pe Pământ. După cele 40 de zile de post, reculegere și rugăciune, credincioșii încep să „urce“ cele șapte trepte ale ultimelor zile ale lui Hristos-omul. Fiecare zi din Săptămâna Patimilor înseamnă un pas pe drumul lui Iisus spre Răstignire și Înviere.
Prima slujbă
Astăzi, este pomenit Iosif Patriarhul, cel pe care frații săi l-au bătut și l-au părăsit pe câmp, crezându-l mort. Și care mai apoi a ajuns sclav, iar apoi prinț al Egiptului. El a fost cel care și-a salvat familia și poporul, cuprinse de foamete. Cu Iosif se deschide Săptămâna Mare. Tot ceea ce i se întâmplă lui Iosif este strâns legat de destinul lui Iisus. Ca și pe fiul său, Domnul îl lasă pe Iosif să se opună singur tentațiilor lui Satan. Iar în final, credința lui în Dumnezeu îl va mântui.
Predica de pe Muntele Măslinilor
Marți, când Hristos a ținut predica de pe Muntele Măslinilor, prevestind distrugerea Templului din Ierusalim, evenimentele lumii viitoare și propria sa Înviere, ne aducem aminte de cele zece fecioare. Cinci nesăbuite și cinci înțelepte. Fecioarele înțelepte îl așteptau cu răbdare pe Mântuitor, aprinzând lămpi în fiecare noapte. Nesăbuitele se culcau, crezând că vor avea destul timp să se pregătească în ultimul minut. Mirele a venit într-o noapte neguroasă, fiind primit cum se cuvine de fecioarele înțelepte, pe care le-a răsplătit. Iar fecioarele nesăbuite au fost alungate, pentru că au irosit șansa de a-L întâlni.
Miercuri: Ziua de odihnă a Domnului
Miercuri, slujba este de obicei dedicată unor personaje foarte importante. Primul personaj este întruchipat de Desfrânata. Care se mântuiește după ce spală cu pocăință și cu lacrimile sale picioarele Mântuitorului. Al doilea este Iuda, apostolul care, prin trădare, se osândește. În această zi, după ungerea cu mir din Betania, urmează odihna Domnului. În nici una dintre cele patru evenghelii sinoptice nu se află vreo referire la faptele lui Iisus din ziua de miercuri. În toate bisericile ortodoxe și greco-catolice se țin, în această zi, slujbe de denie. Iar credincioșii sunt sfătuiți să țină post cu mâncare uscată, pentru purificarea trupului și a spiritului.
În Joia Mare nu se trag clopotele
Joia Mare este ziua în care credincioșii se roagă și priveghează, ascultând citirea celor 12 Evanghelii. Este cea mai importantă denie a Săptămânii Mari. În această zi Iisus s-a oferit ucenicilor săi, indicându-l, totodată, pe Iuda ca trădător al său. Din punct de vedere bisericesc, seara Cinei cea de taină este cea mai cutremurătoare și, în același timp, cea mai plină de înțelesuri spirituale. În această seară Iisus Hristos se pregătește pentru moarte și, mai apoi, pentru Înviere. Ca semn al încrederii și al credinței sale în ucenicii săi, Iisus le oferă acestora pâinea și vinul mântuirii, despre care spune că este «trupul și sângele meu». Conform canoanelor bisericești, începând cu această zi și până în noaptea Învierii nu se mai trag clopotele la biserică, ci doar se bate toaca. Tot în această zi, credincioșii înroșesc ouăle pentru ziua de Paști.
Răstignirea lui Iisus în Vinerea Neagră
Liturghia de vineri amintește despre prinderea și răstignirea lui Iisus, pe muntele Golgota. El se ruga în grădina Ghetsimani când a fost prins, arestat, judecat întâi de evrei și pe urmă de romani, bătut și batjocorit. Și-a purtat pe umeri crucea, până în vârful muntelui Golgota, unde a fost răstignit între doi tâlhari. Seara, când a și fost așezat în mormânt, în biserici se oficiază denia Prohodului, slujbă de înmormântare. Credincioșii dau ocol bisericii de trei ori. Sfîntul Epitaf, o bucată de pânză pe care este brodată scena uneia dintre minunile înfăptuite de Iisus, este pus pe sfânta masă, care simbolizează mormântul Mântuitorului și pe sub care trec credincioșii, înclinându-se. Astfel, ei obțin de la Iisus mântuirea și iertarea păcatelor. Toată ziua se ține post negru, fără mâncare și băutură.
Ceasul Învierii
Sâmbăta Paștelui este zi de odihnă. Trupul lui Hristos a stat în mormânt întreaga zi. În această zi se ține post cu mâncare uscată, iar bătrânii și cei bolnavi au dezlegare la pâine și apă după apusul soarelui. În toate bisericile se aprind luminile, pentru că vine vremea ca toți credincioșii să se pregătească pentru veghea din noaptea Învierii. Piatra mormântului lui Iisus fusese dată de-o parte, iar Hristos a înviat din morți și s-a arătat viu ucenicilor și Mariei. Patimile, răstignirea, moartea au culminat cu Învierea, cel mai mare eveniment din istoria credinței noastre creștine. Învierea Mântuitorului este chezășia învierii noastre. În această noapte, în biserici se oficiază slujba Sfintelor Paști. „Sunt sfințite pasca, ouăle roșii și celelalte bucate, pentru că postul de aproape șapte săptămâni a luat sfîrșit. Credincioșii iau lumină din lumină, se salută cu «Hristos a Înviat!» și răspund prin «Adevărat a Înviat!»“.
Nu se doarme în Joia Mare
În săptămâna mare, în toate gospodăriile se face curățenie generală. Bărbații muncesc la câmp până cel târziu în ziua de joi, când revin în gospodărie să-și ajute nevestele la treburile casnice. Bătrânii spun că nu este bine să dormi în Joia Mare, căci cine doarme în aceasta zi va rămâne leneș un an întreg. Se mai spune că în Joia mare morții vin în fiecare an la vechile lor locuințe, unde stau până în sâmbăta dinainte de Rusalii.
Înroșirea ouălor, un obicei precreștin
Pentru că ouăle nu puteau fi consumate în timpul postului creștin, ele au ajuns la loc de cinste pe masă, după Înviere, colorate în roșu și simbolizând bucuria vieții. Simbolica revenire la viață a Mântuitorului este probabil o invenție mai târzie, inspirată și ea din păgânism, unde primăvara marca, an de an, o renaștere a naturii și, mai mult, a timpului. Oul devine astfel emblema germinării, fapt esențial în primăvara timpurie. În unele țări există obiceiul ca nașii să le dăruiască finilor ouă în prima zi de Paști.
12 reguli de bună-cuviință la biserică
Multe obiceiuri și reguli ce trebuie respectate la biserică s-au pierdut o dată cu bătrânii. Acum, când învățăm din nou să prețuim credința și buna creștere, nu e rușine să întrebăm și să căutăm să aflăm rânduielile creștine.
- Prima condiție canonică pentru a merge la Sfânta Biserică este să ierți și să ceri iertare de la cei cu care te-ai certat. Sau despre care nici nu știi că i-ai supărat. De aceea, înainte de a ieși din casă spune: „Iertați-mă!“
- Când mergi la biserică e bine să duci un mic dar din casa ta. Măcar o lumânărică, măcar un bănuț, o prescură, un pahar de vin, orice poți. Pentru că prin acel mic dar se binecuvântează toată averea ta, căci îl dai jertfă lui Dumnezeu.
- La biserică este bine să mergi mai de dimineață, ca să poți apuca Evanghelia Învierii de dimineață și Slavoslovia. Și, totodată, dacă te duci mai devreme, te poți închina liniștit, când nu-i lume multă la biserică și nu deranjezi slujba.
- În biserică, bărbații trebuie să stea în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă. Și în ordinea aceasta: vârstnicii în față, cei mai puțin cărunți după ei, iar cei mai tineri în spatele lor. Între bărbați și femei, să lăsați o cărare în biserică, ca să meargă cine vine să se închine și să ducă darul la Sfântul Altar.
- Nu vorbiți în biserică, pentru că este mare păcat. Dacă este mare nevoie să vorbești, vorbește în șoaptă.
- Să nu ieși din biserică până nu se termină slujba. Numai, Doamne ferește, dacă ești bolnav, sau dacă pățești ceva. Dacă ieși înainte de terminarea Liturghiei, ești asemenea cu Iuda.
- Când vă închinați la sfintele icoane, să nu sărutați sfinții pe față, că-i păcat. Dacă sfântul este pictat în picioare, îi săruți picioarele, dacă este pictat pe jumătate, îi săruți mâinile.
- După ce dă preotul binecuvântare de Sfînta Liturghie, nimeni nu mai are voie să se închine la icoane în biserică sau să mai ducă daruri la altar, că este mare păcat. De atunci înainte nu mai este voie nici să te închini la icoane, pentru că îi tulburi pe cei care vor să asculte Sfânta Liturghie.
- Creștinii trebuie să stea în genunchi când se sfințesc preacuratele daruri, când se cântă: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm…!“ Alții stau în genunchi și la Evanghelie. Nu-i o greșeală. La Axionul Maicii Domnului și la Tatăl nostru, atunci se stă tot în genunchi.
- Nimeni nu are voie să se împărtășească dacă nu și-a citit rugăciunile de împărtășire (molitvele). Cel ce s-a împărtășit, nu mai are voie să sărute mâna preotului. Nu mai ai voie să săruți nici sfintele icoane, până nu ajungi acasă și te așezi la masă. După împărtășanie n-ai voie să scuipi trei zile și trei nopți.
- Cel ce a venit la biserică dintr-o familie, se cheamă apostolul familiei. El trebuie să ia sfânta anafură pentru toți cei de acasă. Cei de acasă n-au voie, în duminici și sărbători, să mănânce ceva, până nu vine cel cu anafura de la sfânta biserică. Duminica și în sărbători, în timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie să faci mâncare, că este mare păcat.
- Cel ce a fost la sfânta biserică, la sfârșitul Liturghiei face trei închinăciuni în mijlocul bisericii și merge acasă. De la biserică să nu se oprească până la ușa lui. Nu cumva să-l ducă diavolul de la biserică în locuri unde se bea sau se joacă jocuri de noroc, că e mare păcat.
