Se afișează postările cu eticheta Constantin Schiau. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Constantin Schiau. Afișați toate postările

vineri, 16 aprilie 2021

Publicat la vineri, aprilie 16, 2021 de

Aniversare de 150 ani la Liceul Teoretic „Axente Sever“

Liceul Teoretic „Axente Sever“ din municipiul Mediaș sărbătorește un secol și jumătate de la data înființării. Momentul a fost marcat printr-un eveniment care a avut loc în sala de festivități a unității de învățământ. În cadrul acestuia, au fost evocate momente din istoria liceului și s-a vorbit despre personalitatea revoluționarului Ioan Axente Sever, cel care dă numele școlii și de la a cărui naștere s-au împlinit 200 de ani pe 15 aprilie. Printre invitați s-au numărat inspectorul școlar general Monica Munteanu, primarul Gheorghe Roman, istorici, dar și profesori ai școlii.

 
La ceas aniversar
 
Sala de festivități a Liceului Teoretic „Axente Sever“ a fost, pe 15 aprilie, gazda unui eveniment dedicat aniversării a 150 ani de la înființarea unității de învățământ. Acesta a reunit oficialități locale și județene, foști elevi și profesori ai liceului medieșean. 

Oaspeții au fost primiți de trei eleve ale liceului, îmbrăcate în port popular românesc, maghiar și săsesc. Fiecare invitat a primit o insignă aniversară dedicată celor 150 de ani de învățământ axentist. 
„Sărbătorim un secol și jumătate de educație, de tradiție, de continuitate, timp parcurs, altfel spus, 150 de ani de spirit axentist, cum ne place nouă să îi spunem. Ne-a făcut o deosebită plăcere că ne-au onorat cu prezența invitații noștri, asta deși trecem cu toții printr-o perioadă grea“, a explicat Anamaria Agîrbiceanu, directorul Liceului Teoretic „Axente Sever“.

Mesaje

În cadrul manifestării festive, istoricul Helmuth Knall a prezentat o serie de documente și imagini de arhivă ale unității medieșene, iar profesorii Constantin Schiau și Mihai Chiriac au realizat o prezentare a vieții și activității revoluționarului Ioan Axente Sever, cel care dă numele unității de învățământ. De asemenea, profesorul Mirela Maior, absolvent al liceului medieșean, a transmis un mesaj emoționant în numele generațiilor de absolvenți și a vorbit pe larg despre spiritul de axentist care îl definește pe orice elev al școlii.
 
Sprijin pentru învățământ
 
Prezent la evenimentul festiv, primarul Gheorghe Roman a vorbit despre sprijinul constant acordat unităților de învățământ din oraș. Edilul a explicat că administrația publică locală va acorda unităților de învățământ tot suportul de care au nevoie. 
„Susțin cu toată tăria activitatea care se derulează în unitățile de învățământ din oraș. Chiar cred că viitorul nostru depinde de generațiile care vin și de modul în care ne creștem copiii. Așa că, ceea ce am făcut la Liceul Teoretic «Axente Sever», adică am susținut financiar activitatea, am făcut la fel în fiecare unitate de învățământ. Un punct important este și acela că am aplicat la programul pe fonduri europene pentru achiziționare de tablete școlar, table inteligente și tot ceea ce este cuprins în acest program“, a spus primarul Gheorghe Roman.
Investiții importante
 
Pe parcursul anului 2020, au fost realizate cu fonduri de la bugetul local al municipiului, o serie de lucrări de investiții la Liceul Teoretic „Axente Sever“. Acestea au vizat asfaltarea curții unității de învățământ, a aleilor interioare, amenajarea unor locuri de parcare moderne și reabilitarea corpului de clădire C. În acest sens a fost instalată o centrală termică pentru corpul C, au fost modernizate biblioteca liceului și sala festivă și au fost create două noi săli de curs.
„Suntem foarte mulțumiți, deoarece, deși a fost un an extrem de greu pentru toată lumea, pot spune că Liceul Teoretic «Axente Sever» a avut un an fructuos din punct de vedere al investițiilor și al lucrărilor de reparații. După cum se poate vedea anul acesta efectiv am făcut un liceu nou, cu o clădire complet nouă în interior, inclusiv montat centrală, geamuri, zugrăvit, parchet, deci complet renovată. Cu ajutorul Primăriei Mediaș și cu implicarea Primarului Gheorghe Roman care ne-a ajutat foarte mult, putem da în folosință pentru elevii noștri un spațiu care era strict necesar, deoarece celelalte erau toate arhipline. De asemenea, în curtea liceului aleile nu au mai fost renovate de foarte mulți ani, iar acum sunt noi. Nu aveam efectiv un platou de festivități unde să putem face deschiderile și închiderile de an școlar, iar acum s-a rezolvat și asta. Pentru toate acestea mulțumim în special primarului Gheorghe Roman care a răspuns tuturor solicitărilor noastre“, declara, la sfârșitul anului trecut, Anamaria Agîrbiceanu.
Școală cu vechime
 
Liceul Teoretic „Axente Sever“ are o îndelungată tradiţie în învăţământul medieşean, fiind cel mai vechi liceu al oraşului. Acesta a fost înfiinţat pe 1 noiembrie 1871, sub numele de „Şcoala Medie Agricolă“. În anul 1884, clădirea a fost reconstruită din temelii. Cursurile s-au ţinut în această clădire până în anul 1911, când i-a fost schimbată destinaţia în loc de şcoală şi internat, pentru „Şcoala de Gospodărie“. Începând cu luna septembrie 1946, şcoala a funcţionat sub denumirea de „Şcoala Medie Tehnico-Veterinară“, iar din anul 1952 sub denumirea de „Şcoala Zootehnică“. În anul 1963, denumirea şcolii a devenit „Liceul nr. 2“, ulterior modificat în Liceul „Axente Sever“, după numele marelui revoluţionar de la 1848. Din anul şcolar 1964-1965 a început să funcţioneze şi ciclul gimnazial, la secţiile română, maghiară şi germană, până în anul 1985. Clădirea principală a liceului, cunoscută sub denumirea de corpul A, a fost construită între anii 1962-1963, şi a fost dată în folosinţă pe 1 septembrie 1964.
 
Eveniment omagial
 
Ioan Axente Sever a fost sărbătorit pe 15 aprilie la 200 ani de la naștere, în localitatea sa natală, care îi poartă numele. Într-un număr foarte restrâns, având în vedere contextul pandemic actual, autorităţile locale i-au adus un omagiu marelui revoluționar, prin depunerea unei coroane la bustul care se află în faţa sediului Primăriei Axente Sever
. Ulterior, a avut loc o masă rotundă în sala de şedinţe a primăriei, despre viaţa şi faptele celui care a fost un om de cultură, un foarte bun comandant militar şi un simbol al Revoluţiei de la 1848 pentru românii din Transilvania. „La evenimentul comemorativ găzduit de primarul comunei Axente Sever, Marius Grecu, au participat reprezentanţi ai Consiliului Local, Liviu Vasilescu, Ioan Stoica şi Ilie Pologea, directorul Şcolii Gimnaziale Axente Sever, Constantin Dumitru, Ioan Lascu şi Ioan Gabor, doi locuitori ai comunei care au publicat studii despre viaţa celui care a fost Ioan Axente Sever. Manifestări care au marcat 200 de ani de la naşterea lui Ioan Axente Sever au avut loc şi la Şcoala Gimnazială Axente Sever. Trebuie menţionat că, tot pe 15 aprilie, în 1305, localitatea a fost menţionată pentru prima dată în documente. Ioan Axente Sever a primit post mortem titlul de cetăţean de onoare al comunei în anul 2009“, se arată într-un comunicat de presă remis de Primăria Axente Sever.
Continuare
    Trimite prin e-mail

vineri, 5 februarie 2021

Publicat la vineri, februarie 05, 2021 de

Elevi de la „Axente Sever“ determină calitatea aerului respirat în cartierele Mediașului

O echipă formată din elevi de la Liceul Teoretic „Axente Sever“ va studia calitatea aerului din mai multe cartiere ale municipiului Mediaș. Îndrumați de dascăli, elevii vor folosi „colectoare de praf“ timp de 7 zile, urmând să determine dioxidul de carbon existent în apa de ploaie și în atmosferă, precum și pH-ul apei de ploaie, respectiv nivelul stratului de ozon.
Acțiunea este înscrisă în cadrul proiectului PULCHRA, care încurajează și sprijină elevii să investigheze probleme de mediu, climă și sustenabilitate din localitățile lor, având ca temă „orașele ca ecosisteme urbane”.

 
Tema și echipa
 
Liceul Teoretic „Axente Sever“ și-a prezentat în mod oficial, joi 4 februarie, tema aleasă în cadrul proiectului PULCHRA, precum și echipa implicată în tema de cercetare.
Din echipa de cercetare fac parte elevi ai claselor a IX-a Științele Naturii intensiv Engleză, a IX-a Științele Naturii și a X-a Matematică Informatică. „Axentistele noastre sunt îndrumate de 4 cadre didactice din liceu (Anamaria Agîrbiceanu, Delia Duma, Lenuța Moldovan și Constantin Schiau), alături de doamna doctor Gaspar Eniko de la Universitatea „Lucian Blaga“ Sibiu și de viceprimarul municipiului Mediaș, Dan Sima“, transmit reprezentanții Liceului Teoretic „Axente Sever“.
 
Interes major
 
Echipa liceului își propune, în cadrul proiectului PULCHRA, să investigheze dacă și cât de poluat este aerul pe care îl respirăm, în mai multe zone ale municipiului Mediaș. În acest sens se vor folosi „colectoare de praf” timp de 7 zile și se vor determina dioxidul de carbon existent în apa de ploaie și în atmosferă, precum și pH-ul apei de ploaie, respectiv nivelul stratului de ozon. Consideră că tema aleasă este de interes major deoarece efectele poluării aerului asupra organismului uman și asupra mediului sunt grave, intre efecte aflându-se astmul bronșic, infecții ale aparatului respirator, afecțiuni ale sistemului nervos central, iritabilitate, migrene sau stări de oboseală, iar expunerea pe termen lung la poluare poate avea consecințe grave.

 
„Prezentarea temei de cercetare a unității noastre de invățământ s-a bucurat de participarea cadrelor didactice ale liceului nostru și de reprezentanți de marcă din cadrul PULCHRA. Este vorba de doamnele Delia Goia, Ana-Maria Dalu și domnii Petre Botnariuc și Marius Lazăr, cercetători ai Centrului Național de Politici și Evaluare in Educație, alături de doamna Gabriela Noveanu, coordonatoare națională a proiectului PULCHRA.
Primăria municipiului Mediaș a fost reprezentată prin participarea domnului viceprimar Dan Sima, care s-a declarat mulțumit de faptul că liceul nostru face parte din rețeaua celor 50 de licee europene reunite in proiectul PULCHRA“, transmit reprezentanții liceului medieșean.


 
Doar 5 licee din România
 
PULCHRA este un proiect finanțat de UE, cu parteneri din zece țări: Grecia, Germania, Suedia, Irlanda, Italia, Cehia, Polonia, Letonia, Cipru și România. Țara noastră este implicată in acest proiect prin 5 unități de învățământ: Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș, Colegiul Național „George Coșbuc” București, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” București, Colegiul Național „Dinicu Golescu” Câmpulung și Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați.
Continuare
    Trimite prin e-mail