marți, 15 noiembrie 2022

Publicat la marți, noiembrie 15, 2022 de

Start înscrieri la Campionatul municipal de șah

Au început înscrierile la Campionatul municipal de șah. Competiția va avea loc în perioada 26-27 noiembrie și va fi organizată de către Direcția de Cultură din cadrul Primăriei municipiului de pe Târnava Mare, Clubul Sportiv Municipal Mediaș și Asociația Clubul Sportiv Tera Șah. 


Prima zi a competiției va fi dedicată copiilor cu vârsta până la 14 ani, iar cea de-a doua zi liceenilor, seniorilor și veteranilor. Se vor juca un număr de șapte runde a câte 10 minute + 5 secunde la o mutare de jucător. Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0740-486429. „Vor fi două secțiuni, prima în data de 26 noiembrie care se adresează copiilor și juniorilor până în 14 ani. Vom avea categorii de premiere pe vârste, băieți 8 ani, fete 8 ani, băieți 10 ani, fete 10 ani, băieți 12 ani, fete 12 ani, băieți 14 ani și fete 14 ani. La fiecare categorie se vor premia locurile 1, 2 și 3.  În cea de-a doua parte a evenimentului, duminică, 27 noiembrie, vom avea jucătorii de la liceu, seniorii și veteranii, adică persoanele peste 65 ani. La fel se vor premia locurile 1, 2 și 3 pentru fiecare categorie. Înscrierile  se pot face la numărul de telefon 0740-486429 sau pe Whatsapp la același număr“, spune Emil Deliman, antrenorul Secției de șah a CSM Mediaș.
    Trimite prin e-mail