Locuitorii comunei Şeica Mare s-au bucurat de o zi
superbă, cu vreme frumoasă și un spectacol folcloric de zile mari, organizat de
Consiliul Local şi Primăria Şeica Mare, în parteneriat cu Casa de Cultură
„Ilarion Cocişiu” din Agnita.
Duminică, 1 mai, Şeica Mare a găzduit Festivalul
Hârtibăcenilor, eveniment cultural de tradiție, ajuns la ediția a XV-a.
Festivalul s-a desfășurat pe scena special amenajată în apropierea
restaurantului D&G, iar cei prezenți au apreciat atât prestația artiștilor,
cât și buna organizare, după ce administrația locală s-a preocupat inclusiv
pentru a asigura transportul din fața primăriei până la locul desfășurării
spectacolului pentru cei care nu au avut mijloace proprii de transport.
Din dragoste pentru tradiții
„Am fost foarte onorați și mândri să găzduim cea de
a XV-a ediție a Festivalului Hârtibăcenilor, o manifestare culturală
reprezentativă pentru județul Sibiu, care din păcate fusese întrerupt din cauza
pandemiei, iată că ne-a fost dat să îl reluăm la Șeica Mare și asta înseamnă
mult pentru noi. Am depus eforturi pentru a organiza evenimentul cât se poate
de bine, publicul a venit în număr foarte mare să urmărească spectacolul și la
final ne putem declara încântați de ceea ce am realizat. Mulțumim artiștilor
care ne-au onorat cu prezența, partenerilor fără de care nu am fi putut
organiza festivalul și, desigur, tuturor celor care iubesc tradiția și care au
ținut să fie prezenți!“, a spus Nicolae Șușa, primarul comunei Șeica Mare. Buna
organizare a fost remarcată și de tânărul Ionuţ Mihăilă, prezentatorul
evenimentului, care i-a felicitat în acest sens pe primarul Nicolae Șușa și pe
membrii Consiliului Local.
foto: Ilarion Bârsan
Preotul Cristian-Dorin Frâncu, paroh al Bisericii „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ din Şeica Mare, a rostit o rugăciune şi a binecuvântat evenimentul. Alături de autoritățile locale și primarii din localitățile învecinate, printre oaspeții de onoare ai festivalului s-a numărat și prefectul județului Sibiu, Mircea-Dorin Creţu, i-a felicitat pe organizatori, subliniind rolul asociaţiei „Valea Hârtibaciului“ şi al membrilor acesteia pentru păstrarea şi punerea în valoare a jocurilor şi cântecelor specifice zonei.
Spectacolul a fost deschis de dansatorii Ansamblului „Florile Visei” din Şeica Mare în coregrafia instructorillor Florin şi Aura Dragotă, care au interpretat cu profesionalism jocuri „ficioreşti“, jiene şi învârtita de pe Târnave. Alături de jucătorii din comuna-gazdă s-a aflat și artista Ioana Roxana Agârbiceanu, membră a Ansamblului profesionist Jidvei România, originară din satul Șalcău. Din Agnita au venit Ansamblul „Cununa” şi Grupul Vocal al Casei de Cultură „Ilarion Cocişiu”, pregătite de profesorii Doina Părău şi Ioan Sârbu, precum și soliştii Paula Moldovan şi Tin Vasilescu. De asemenea, publicul a mai aplaudat îndelung prestația grupului de jucători din Bruiu, a îndrăgitului interpret Marcel Părău, dar și a jucătorilor din Chirpăr conduşi de Chirion Stănuleţ, cu solista Cezara Borcea.