Ieri, 21
octombrie, a început distribuirea de pubele noi pentru medieșenii care locuiesc
în gospodării la casă. Este vorba despre aproximativ 29.500 pubele negre, maro,
galbene și albastre, care vor fi folosite pentru colectarea separată a deşeurilor
menajere, biodegradabile, din plastic/metal dar şi pentru hârtie/carton. Proiectul
„Recipiente de colectare a deșeurilor” a beneficiat de finanțare europeană în
cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.
La începutul
acestei săptămâni, a demarat în municipiul de pe Târnava Mare procesul de distribuire
a unor pubele noi pentru gospodăriile la casă. Astfel, medieșenii
care locuiesc la case vor primi câte patru pubele, față de trei câte aveau până
acum. Este vorba despre pubele negre, maro, galbene și albastre, pe care le vor
folosi pentru colectarea separată a deşeurilor menajere, biodegradabile, din
plastic/metal dar şi pentru hârtie/carton.
Anunț prealabil
Municipiul Mediaș
este beneficiarul proiectului „Recipiente de colectare a deșeurilor”. În cadrul acestui proiect, începând cu data de 21
octombrie, un număr de 29.484 pubele
negre, maro, galbene si albastre urmează să fie distribuite cetățenilor medieșeni
care locuiesc la gospodăriile la casă. „Programul distribuirii pubelelor va fi
anunțat înainte cu câteva zile, prin
intermediul fluturașilor puși în cutiile poștale. Rugăm cetățenii să aibă pregătite pubelele pe care
le dețin, în vederea restituirii
acestora. Pentru preluarea setului de pubele noi este necesară prezentarea cărții de identitate. Cine nu poate fi contactat la
adresă în ziua stabilită, poate merge la
sediul ECO-SAL pentru predarea/restituirea, respectiv primirea pubelelor” a
declarat Anca Burian, Purtătorul de cuvânt al operatorului de salubritate
ECO-SAL.
Fonduri europene
Proiectul „Recipiente de
colectare a deșeurilor” a beneficiat de finanțare europeană în cadrul
Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, recipienții fiind achiziţionaţi
de către Consiliul Judeţean Sibiu, în cadrul unui contract încheiat cu
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Achiziționarea și
distribuirea recipientelor au fost făcute în cadrul a două etape. Mai exact,
este vorba despre Etapa I, care a fost finanțată din Fondul de Coeziune prin
Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, respectiv Etapa II, care a
fost finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul
Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Noile recipiente care vor contribui la creșterea
gradului de colectare a deșeurilor. De altfel, obiectivul general al proiectului vizează
îmbunătățirea infrastructurii de gestionare a deșeurilor, cu impact pozitiv
asupra creșterii cantității de deșeuri reciclate și a protecției mediului înconjurător.
Țintele vizate sunt colectarea a peste 50% din deșeurile reciclabile de hârtie,
metal, plastic, dar și creșterea gradului de colectare a deșeurilor reciclabile
prin achiziția de pubele destinate deșeurilor biodegradabile. Totodată, se mai
urmărește implementarea principiului „plătește pentru cât arunci”, prin dotarea
tuturor recipientelor cu elemente destinate identificării și monitorizării
cantităților de deșeuri.
