Contractul are o valoare
de aproximativ 51,8 milioane de lei, are o durată de implementare de 24 luni,
iar obiectivul său constă în realizarea unor conducte de aducțiune apă pe
traseul Mediaș – Brateiu – Buzd – Ațel – Dupuș – Biertan – Copșa Mare – Valchid
și traseul Mediaș – Valea-Lungă – Păucea.
La semnarea acestui
important contract pentriu zona de nord a județului, a participat și Cristian
Roman, Secretar de Stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Proiectul
regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile
Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, are o valoare de circa 700 milioane de lei și
este finanțat în proporție de 85% din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.
„
În calitate de Președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apa
Târnavei Mari am semnat astăzi împreună cu dir. Ioan Muntean un contract de
lucrări de peste 10 mil. euro pentru “Extindere rețele de apă, rețele de
canalizare, conducte de aducțiuni și gospodării de apă în comunele Dârlos,
Brateiu, Blăjel, Ațel, Biertan, Hoghilag(Valchid) din județul Sibiu” .
Acesta este unul dintre proiectele care fac parte
din contractul mare pe fonduri europene nerambursabile aproximativ de 150 mil.
euro pe care l-am semnat pentru Medias și nordul județului Sibiu.
Felicit echipa formată la SC Apa Târnavei Mari și îi
mulțumesc dlui secretar de stat, Cristian Roman pentru prezență și buna noastră
colaborare.
Pentru faptul că ne-a susținut constant îi mulțumesc
dlui ministru Marcel Ioan Boloș.
Ne-am propus ca până la sfârșitul acestui an să
semnăm și să începem și proiectul de aproximativ 27 mil euro care se va derula
în mun. Mediaș.
Mă bucură faptul că promisiunile pe care le-am făcut
în campania electorală încep sa prindă contur .
Vă mulțumesc, dragi medieșeni , pentru încredere și
pentru susținerea pe care mi le arătați” a transmis Gheorghe Roman pe pagina sa
de Facebook.