miercuri, 13 octombrie 2021

Publicat la 10/13/2021 07:41:00 p.m. de

Transportatorii, la control

Polițiștii rutieri medieșeni acționează pe tot parcursul acestei săptămâni pe linia transportului de marfă, dar și de persoane.
 

La nivel național se desfășoară campania preventivă Truck and Bus, care vizează reducerea victimizării din accidente rutiere prin combaterea încălcării normelor legale de către conducătorii celor două tipuri de autovehicule. La nivelul municipiului Mediaș, poliţiştii Biroului Rutier desfăşoară acţiuni pe principalele artere dar și pe drumurile naționale din zonă.
 
Mai puține accidente
 
Pe tot parcursul acestei săptămâni, autovehiculele destinate transportului persoanelor sau mărfurilor vor fi oprite pentru control de către poliţiştii rutieri. Activităţile sunt desfășurate simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, sub denumirea Truck and Bus. Până la sfârșitul acestei săptămâni, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu vor acționa pentru verificarea respectării regulilor privind circulația pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitate de transport mai mare de 8+1 locuri și a autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Acțiunile se desfăşoară sub coordonarea Direcției Rutiere a Poliției Române și urmăresc reducerea gradului de victimizare prin producerea unor accidente de circulație.
 
Obiectivele urmărite
 
Controalele polițiștilor rutieri sibieni au în vedere, în principal, respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport. În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.
    Trimite prin e-mail