duminică, 16 mai 2021

Publicat la 5/16/2021 10:43:00 a.m. de Anonim

Capcana din ordonanța de relaxare a restricțiilor: ȚINTA DE VACCINARE



Autoritățile au anunțat relaxarea măsurilor de restricție în această perioadă, dar au pus și câteva condiții pentru românii care vor să se bucure din nou de o viață cât mai aproape de normalitate.

Aproape toate articolele din Ordonanța Guvernului prin care se ridică restricțiile includ sintagma „dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs“. Nu este însă specificat transparent care este acea țintă, numărul de persoane care trebuie vaccinate într-o lună. Este posibil ca aceste cifre/praguri să fie stabilite printr-un alt act normativ.

În plus, faptul că documentul se referă la o țintă de vaccinare la nivel național ar putea să dezavantajeze județele care au o rată ridicată a imunizării, cum este județul Sibiu, și care să sufere restricții din cauza regiunilor unde oamenii nu se vor vaccina.

Ce restricții dispar din 15 mai și cât de importantă este vaccinarea

– Se elimină restricțiile de circulație pe timp de noapte
– Se elimină restricțiile prin care magazinele și barurile se închid la ora 21:00
– Barurile și restaurantele pot funcționa în următoarea perioadă de la 5 dimineața până la 24 seara
– Se pot organiza competiții sportive cu un maxim de 25% din capacitatea arenei, în spații deschide. Participarea va fi permisă însă doar persoanelor care au 10 zile de efectuarea rapelului, celor care au un test PCR nu mai vechi de 72 de ore sau cei care au un test negativ anti-gen în ultimele 24 de ore
– Se pot organiza concerte, festivaluri și alte evenimente în aer liber în limita a maximum 500 de persoane, fiind respectată distanța de 2mp și purtarea măștii obligatorie. Participarea va fi permisă însă doar persoanelor care au 10 zile de efectuarea rapelului, celor care au un test PCR nu mai vechi de 72 de ore sau cei care au un test negativ anti-gen în ultimele 24 de ore
– Sălile de Fitness vor fi deschise la o capacitate de maxim 70% în localitățile unde rata de infectare COVID-19 este mai mică de 3 cazuri la mia de locuitori dacă toate persoanele sunt vaccinate și au trecut mai mult de 10 zile de la rapel

    Trimite prin e-mail