Se afișează postările cu eticheta reguli. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reguli. Afișați toate postările

duminică, 6 februarie 2022

Publicat la duminică, februarie 06, 2022 de

Starea de alertă se prelungește începând de MÂINE. Persoanele nevaccinate vor putea merge la supermarketurile din mall

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, printr-o nouă hotărâre, prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 7 februarie.

Masca de protecție va fi obligatorie, inclusiv în aer liber, iar evenimentele private sunt interzise. 
Este însă și o modificare în noua hotărâre, începând din 7 februarie, persoanele nevaccinate vor putea să intre în malluri, dar doar pentru a merge la magazinele alimentare și doar dacă sunt culoare dedicate de intrare, deplasare și ieșire.


Lista restricțiilor care intră în vigoare de luni, 7 februarie:
 
Potrivit anexei la HCNSU nr.7/2022, portul măştii de protecţie de tip medical sau de tip FFP 2, astfel încât să acopere gura şi nasul, rămâne obligatoriu în toate spaţiile închise şi deschise.

Excepţie de la această regulă fac următoarele categorii de persoane:
- copiii cu vârsta mai mică de 5 ani
- persoanele care sunt singure în birou
- prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane
- reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane
- vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public
- persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive
- persoanele cu dizabilităţi cognitive

Totodată, sunt menţinute restricţiile privind organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise.

Astfel, organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive pe teritoriul României, în spaţii închise sau deschise, va putea fi realizată doar în intervalul orar 5,00 - 22,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, repartizarea acestora pe întreaga suprafaţă a arenei, asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între persoane şi purtarea măştii de protecţie, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, testate sau care au trecut prin boală.

În judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, participarea spectatorilor este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Prin aceeaşi hotărâre se propune ca activităţile instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, a instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în spaţii închise sau deschise să se desfăşoare numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii.

Se menţine regula ca activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, să se desfăşoare în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

Este păstrată interdicţia efectuării transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi.

Totodată, se propune menţinerea interdicţiei desfăşurării activităţilor recreative şi sportive în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. Participarea la astfel de activităţi este permisă doar persoanelor vaccinate, testate sau trecute prin boală.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor şi la terase, precum şi a celor dispuse în interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare sau la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00 - 22:00, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi până la 30% în cazul localităţilor unde se depăşeşte rata de incidenţă de 3/1000 de locuitori. Accesul în cafenele, restaurante, terase este permis doar persoanelor vaccinate, testate sau trecute prin boală.

Se păstrează regulile şi privinţa cazării în structurile de primire turistice, aceasta fiind permisă doar pentru cei vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală.

CNSU a propus şi menţinerea interzicerii activităţii în baruri, cluburi şi discoteci.
O altă propunere vizează menţinerea obligaţiei pentru instituţiile şi autorităţile publice, operatorii economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
Nu în ultimul rând, se propune permiterea în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ a activităţilor didactice şi a altor activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii.
În HCNSU nr. 7/2022 este prevăzută şi menţinerea permisiunii de desfăşurare a activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane. 
 
Lista completă a măsurilor poate fi consultată AICI.

Continuare
    Trimite prin e-mail

duminică, 26 decembrie 2021

Publicat la duminică, decembrie 26, 2021 de

Petrecere de Crăciun, întruptă de poliţişti la Jina. Organizatorul amendat cu 3.000 de lei

 Poliţiştii l-au amendat ieri, în prima zi de Crăciun, cu 3.000 de lei, pe un tânăr de 21 de ani din Bihor, care a organizat o petrecere la Jina, cu 18 persoane, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Sibiu.


„La data de 25 decembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște și Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat au întrerupt un eveniment privat organizat în localitatea Jina. 18 persoane participau la evenimentul întrerupt de către polițiști, organizatorul, un bărbat în vârstă de 21 de ani din județul Bihor, fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei”, se arată în comunicat.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 0,69/1000 de locuitori în ultimele 14 zile.
Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 6 octombrie 2021

Publicat la miercuri, octombrie 06, 2021 de

Carantină de weekend în municipiul Sibiu / Lista COMPLETĂ a noilor reguli

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea nr. 68 privind privind aprobarea măsurilor care se aplică pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Decizia a intrat în vigoare de azi.
Pentru municipiul Sibiu se aplică măsurile specifice pragului de incindență mai mare decât 6/1000 de locuitori respectiv mai mare de 6/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori specificată în prezenta hotărâre.
Astfel, este interzisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00- 5,00, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.
Textul complet al hotărârii poate fi consultat aici.
Continuare
    Trimite prin e-mail

duminică, 16 mai 2021

Publicat la duminică, mai 16, 2021 de Anonim

Capcana din ordonanța de relaxare a restricțiilor: ȚINTA DE VACCINARE



Autoritățile au anunțat relaxarea măsurilor de restricție în această perioadă, dar au pus și câteva condiții pentru românii care vor să se bucure din nou de o viață cât mai aproape de normalitate.

Continuare
    Trimite prin e-mail