vineri, 13 noiembrie 2020

Publicat la 11/13/2020 11:46:00 a.m. de

Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile

Începând de mâine, 14 noiembrie, starea de alertă de pe teritoriul României se prelungește pentru o perioadă de 30 de zile. Care sunt măsurile de restricție din ziua alegerilor parlamentare? 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunțat prelungirea stării de alertă pe teritoriul țării pentru o perioadă de 30 de zile, începând de sâmbătă, 14 noiembrie 2020. Sunt impuse următoarele măsuri restrictive, cu scopul limitării răspândirii infecției cu noul coronavirus:

- Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, indiferent de incidența cumulată a cazurilor;

- Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

- În toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu unele excepții expres menționate de actul normativ; Pentru verificarea motivului deplasărilor, persoanele sunt obligate să prezinte, la cerere, legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

- Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul deplasării, data completării și semnătura;

- Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor; Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară;

- Magazinele, cu excepția farmaciilor și benzinăriilor, se vor închide la ora 21;

- Activitatea tuturor unităților de învățământ preuniversitar trec la cursuri online, cu excepția creșelor și after-school-urilor;

- Se menține interdicția organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a reuniunilor cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise/deschise, publice/private;

- Competițiile sportive se vor organiza, însă fără spectatori;

- Muzeele, bibliotecile, librăriile, studiourile, instituțiile de spectacole, concerte, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară doar în anumite condiții, prevăzute în ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului culturi;

- Este interzisă organizarea evenimentelor private, precum nunți, botezuri, mese festive în spații închise;

- Se propune aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naționale a României în piața Arcului de Triumf din municipiul București, cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum și în municipiile reședință de județ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără participarea publicului și cu respectarea măsurilor de igienă și distanțare;

- Se menține interdicția de circulație pentru persoane în grupuri mai mari de 6, care nu aparțin aceleași familii;

Măsuri de protecție în perioada alegerilor

Pe perioada procesului electoral se vor adopta următoarele măsuri și acțiuni:

- Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către participanții la procesul electoral pe toată perioada în care se află în sediul secției de votare și în localul de vot;

- Asigurarea distanțării fizice de minimum 1 metru între participanții la procesul electoral;

- Dezinfecția periodică și după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanților la procesul electoral;

- Afișarea prin grija primarilor a regulilor de protecție individuală, de distanțare fizică, de igienă și de acces în sediul secției de votare;

- Stabilirea, pe cât posibil, a unor circuite separate de intrare și de ieșire în sediul secției de votare;

- Amplasarea flacoanelor cu soluție dezinfectantă, pe bază de alcool, pentru mâini;

- Asigurarea termometrelor noncontact și a materialelor de protecție sanitară

- În interiorul secției de votare vor fi maximum 5 alegători, în timp ce numărul total al persoanelor prezente, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15;

    Trimite prin e-mail