joi, 8 octombrie 2020

Publicat la 10/08/2020 03:12:00 p.m. de

„Împreună pentru copiii de la Pediatrie Mediaș“

„Împreună pentru copiii de la Pediatrie Mediaș“ este titlul unei campanii care are loc săptămâna aceasta în municipiul de pe Târnava Mare. Medieșenii și nu numai ei sunt așteptați mâine să doneze scutece și gel de duș pentru copiii internați la Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Mediaș.

Ina Lupu, alături de un grup de mame din oraș, a inițiat această campanie umanitară în sprijinul copiilor sărmani. Copiii internați la Pediatrie Mediaș au nevoie de noi! O parte dintre copilașii internați la Secția Pediatrie a Spitalului Municipal Mediaș nu dispun de sprijinul părinților lor și de aceea au nevoie de ajutorul nostru. Vă invităm să fiți alături de noi într-o campanie umanitară pentru copiii defavorizați internați în spital. Vă invităm în fața porții de intrare a spitalului vineri 9 octombrie, ora 18, pentru a dona scutece, mărimile necesare fiind 3-4-5-6 și/sau gel de duș pentru copii. Vă mulțumim pentru implicare și pentru că ne ajutați ca acest apel să ajungă la cât mai mulți medieșeni dornici să dea o mână de ajutor“, anunță medieșeanca. (A. P.)

    Trimite prin e-mail