Muzeul
ASTRA din Sibiu revine la programul normal de vizitare, 8:00-20:00, începând de astăzi,
15 mai.
La redeschidere ar putea fi prezent şi premierul Ludovic Orban, potrivit
unor surse. „Redeschiderea Muzeului ASTRA marchează pentru fiecare dintre noi
faptul că, treptat, vom intra într-o etapă firească a lucrurilor, cu menţiunea
că viaţa noastră trebuie în continuare să se adapteze prezentului”, a declarat
Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, care şi-a confirmat
participarea la eveniment.
Măsuri de siguranţă

„Am ţinut cont de reglementările în
vigoare impuse de Ministerul Sănătăţii şi INSP. De asemenea, am avut şi avem în
vedere şi răspunsurile primite într-un chestionar online lansat de Muzeul ASTRA
pentru vizitatori, cu privire la perioada de după starea de urgenţă. Vine o
perioadă în care adaptabilitatea trebuie să stea în conştiinţa fiecărui om.
Trebuie respectate 100% toate recomandările venite din partea specialiştilor şi
să avem multă grijă!”, a declarat Ciprian Anghel Ştefan, managerul general al
Muzeului ASTRA.
Posesorii de abonamente de acces vor
beneficia de o prelungire a valabilităţii acestora cu perioada echivalentă celei
în care instituţia a fost închisă.