Căci, fără prea multe preparative,
socoteli sau bombăneli, am început brusc prin a face lucrurile altcumva,
am continuat pieziș prin a gândi altfel și am ajuns otova a
visa amintrelea. Eu, de pildă, în fiecare noapte am câte un mic
coșmar, nu foarte profund, nu din cale-afară de elaborat, nu extrem de
sâcăietor, îmi macină câteva ore de somn, dar mă descurc, îl gestionez,
deocamdată.
În altă ordine de idei, am privilegiul
sau ghinionul de a-mi putea desfășura activitatea de bază (didactică) de acasă
și a nu trebui să ies deloc din casă, potrivit recomandărilor și legii marțiale
în vigoare. Și vreau să spun că până acum mi-am luat foarte în serios această
sarcină, atât din datorie față de mine însumi, din respect față de ceilalți,
cât și din obligație față de ceea ce se numește stat, de rolul și modul lui de
funcționare. Sigur că e o convenție socială neobișnuită și asta, mai ușor sau
mai greu de acceptat (de unii și de alții), mai ușor sau mai greu de suportat
(de unii și de alții) și mai ușor sau mai greu de înțeles (de unii și de
alții). Bineînțeles că rezistența omului la habitudini neconvenabile, la
sacrificii greu de înțeles și la privațiuni sociale e pusă la grea încercare și
să nu ne mirăm că unii cedează mai repede decât era de așteptat.
O parte vor fi considerând aproape instantaneu că aceste măsuri sunt neavenite și nenecesare, că dimensiunea pandemiei (produsă de coronavirus) e exagerată, supradimensionată, inventată și că totul are un alt substrat (geopolitic, financiar, strategic etc.). E calea cea mai lesnicioasă de a scăpa „din încercuire”, de a te dispensa, a găsi vinovați ascunși și a te crede „înafara lumii”, „out of the world”, „hors du monde”, fără răspundere și fără prihană. Această categorie va considera că toate măsurile luate sunt proaste, va refuza orice raționalitate (științifică, medicală, psihologică etc.) și va ataca sus, până la Dumnezeire. Am văzut pe unii care critică autoritățile naționale, pe cele europene, mondiale, universale etc. și au început să dea sfaturi Papei de la Roma. Zău așa! Papa are nevoie de înțelepciune și o caută cu împrumut. Și eu care credeam că trebuie să începi prin a da sfaturi „păduchelui” (dinăuntru sau dinafara), pisicii și câinelui de lângă, oamenilor însoțitori, vecinilor cu care te afli împreună în izolare, compatrioților șamd. Metehnele omenești, de multe ori reprimate și dosite, nu așteaptă decât prima ocazie ca să răbufnească.
O parte vor fi considerând aproape instantaneu că aceste măsuri sunt neavenite și nenecesare, că dimensiunea pandemiei (produsă de coronavirus) e exagerată, supradimensionată, inventată și că totul are un alt substrat (geopolitic, financiar, strategic etc.). E calea cea mai lesnicioasă de a scăpa „din încercuire”, de a te dispensa, a găsi vinovați ascunși și a te crede „înafara lumii”, „out of the world”, „hors du monde”, fără răspundere și fără prihană. Această categorie va considera că toate măsurile luate sunt proaste, va refuza orice raționalitate (științifică, medicală, psihologică etc.) și va ataca sus, până la Dumnezeire. Am văzut pe unii care critică autoritățile naționale, pe cele europene, mondiale, universale etc. și au început să dea sfaturi Papei de la Roma. Zău așa! Papa are nevoie de înțelepciune și o caută cu împrumut. Și eu care credeam că trebuie să începi prin a da sfaturi „păduchelui” (dinăuntru sau dinafara), pisicii și câinelui de lângă, oamenilor însoțitori, vecinilor cu care te afli împreună în izolare, compatrioților șamd. Metehnele omenești, de multe ori reprimate și dosite, nu așteaptă decât prima ocazie ca să răbufnească.
Dacă nu suntem toți „fataliști”
sau marginaliști, de bunăseamă, o parte vom fi fiind „oportuniști”, o
categorie „de criză” pentru care lipsa de empatie și responsabilitate,
ticăloșia și învârteală sunt „valori antreprenoriale” supreme pentru aceste
timpuri. Spre deosebire de cei de dinainte, care sunt pasivi agresivi, aceștia
sunt activi agresivi și au tendința de a umple spațiul public. Ei se hrănesc
din conflicte, îndrăgesc și cultivă situațiile tulburi, încearcă să fie mereu
pe creasta valului, au atitudine neclintit marțială și pronunță tot timpul
sentințe negative, definitive și irevocabile (urmăriți-l de pildă pe Băsescu).
Într-o postare pe Facebook am numit generic această atitudine „politica pe
geam”, a celor care nu se bagă, dar știu ce e de făcut, critică, dar nu asumă
nimic, privesc, dar nu pun mâna, sfătuiesc din răsputeri, dar nu ajută cu
nimic. Și încearcă să profite. Dar nu e vorba numai de politică aici (ea e ca
întotdeauna o caricatură a realității), ci de o suită de „oameni și omuleți”,
de „lucruri și lucrușoare” care vădesc frustrările și neajunsurile noastre,
lipsa de apetență a majorității pentru jertfă și suferință, încapacitatea de a
proiecta o perspectivă pe termen scurt sau mediu, superficialitatea în
înțelegerea unei situații excepționale și raportarea individualistă, egoistă la
prezent. Prototipul e destul de bine reprezentat și, pe măsură ce perspectiva
morții se va estompa, va deveni tot mai numeros. Dacă nu le-aș fi zis „oportuniști”,
le-aș putea spune (maximal) „jefuitori de cadavre” sau
(minimal) „geamgii de criză”.
N-am nicio îndoială că această
criză (ca orice încercare extremă) va scoate din noi și ce-i mai bun și ce-i
mai rău. În
copilărie auzisem o vorbă dură de la cei mari, pe care bineînțeles că nu am
înțeles-o decât mai târziu, care zicea: „câinele se cunoaște la drum lung și
țiganu’ la p… măsii”. Cam așa va fi. Vor mai fi fiind și alte valori în
societate și vor apărea și acestea, nu cu aceeași acuitate, nu cu aceeași
vizibilitate, nu cu aceeași pondere, că media e obișnuită să se ocupe mai ales
de aspecte negative. Solidaritate, empatie, milă… Mi-e greu să descriu acum
portretul „eroului pandemiei”, poate că va fi și acesta un personaj colectiv,
dar parcă aș înclina să cred că se va alege din rândul medicilor, a acelor
doctori care n-au cuvântat strâmb jurământul lui Hipocrate, pentru care viața
oamenilor mai înseamnă ceva, a acelora care, fie și pentru numai o secundă,
viața celorlalți e mai importantă decât a lor înșiși.
Ce mult mi-ar plăcea să aud, să văd, să
scriu numai despre profiluri pozitive de criză.
Viorel NISTOR