miercuri, 11 septembrie 2019

Publicat la 9/11/2019 08:48:00 p.m. de Anonim

Gastronomia locală, la mare preț

Autoritățile locale din Bazna, în colaborare cu Fundația Adept Transilvania, organizează festivalul „Porcul de Bazna - gastronomie, cultură și ospeție”.

Evenimentul ajuns la ediția a V-a va avea loc sâmbătă și duminică, pe platoul din fața bisericii evanghelice. În ambele zile ale festivalului va avea loc un târg de produse tradiționale și locale intitulat „Bucate din proximitate”, un concurs de gătit, prezentarea Asociației Crescătorilor de Porci Rasa Bazna, activități tematice pentru copii, dar și un seminar având ca temă identitatea gastronomică a zonei.
Organizatorii au pregătit și un program artistic cu muzică populară și ușoară. Astfel, vor susține recitaluri la Bazna, Mădălina, Anamaria și Simion Surdu, Antonia Glogovețan, Truverii, Ansamblul Purtata, invitați din Climăuți, Republica Moldova, Ciprian și Mihaela Istrate, Alexandra & Greenline, Angela Rusu, Alexandru Pop, Dinamic Mediaș, Marcel Pavel și soprana Alice Făiniță.
„Primăria comunei Bazna și Consiliul Local Bazna, în colaborare cu Fundația Adept Transilvania, vă invită la cea de-a cincea ediție a fstivalului «Porcul de Bazna - gastronomie, cultură și ospeție». Acesta va avea loc în perioada 14-15 septembrie 2019 în comuna noastră. Vă așteptăm cu mare drag să ne fiți alături”, spune primarul Lucian-Gligor Scumpu. (A.P.)
    Trimite prin e-mail