miercuri, 11 septembrie 2019

Publicat la 9/11/2019 08:55:00 p.m. de Anonim

Asfalt nou în cartierul Moșnei



Patru străzi din cartierul Moșnei au fost deja reabilitate și modernizate.

În total, pentru cele zece străzi din această zonă pentru care s-a intervenit pentru reabilitarea sistemului rutier, a trotuarelor, dar și realizarea canalizării pluviale, investiția de la bugetul local se ridică la 14 milioane de lei. Primele patru străzi din pachetul de șapte pe care lucrează compania Geiger sunt gata. Zilele trecute, a fost turnat stratul de uzură pe străzile Morii de Scoarță și Fântânii, iar apoi au fost finalizate străzile Carpenului și Frasinului. Săptămâna aceasta se va turna stratul de uzură și pe strada Arinului, astfel că se va mai lucra doar pe străzile Stejarului și Oituz.
„În primăvara anului trecut, am început un program de modernizare a zece străzi din cartierul Moșnei. În acest moment, putem observa că o parte dintre acestea urmează să fie recepționate. Mă bucur că o mare parte din medieșenii care locuiesc în această zonă sunt mulțumiți de calitatea lucrărilor, iar eu nu pot decât pe această cale să îmi cer scuze pentru disconfortul creat pe parcursul unui an de zile”, spune primarul Gheorghe Roman.
Al doilea pachet de străzi aflat în lucru are o valoare de 3,6 milioane de lei și cuprinde străzile Ulmului, Șerpuită și Piatra Craiului. (A.P.)
    Trimite prin e-mail