vineri, 19 iulie 2019

Publicat la 7/19/2019 03:02:00 p.m. de Anonim

Lucrări la școli



Municipalitatea derulează, pe parcursul acestei veri, lucrări de reparații la mai multe unități de învățământ din oraș.

Valoarea totală a acestora se ridică la aproximativ 2 milioane de lei, care provin de la bugetul local al Mediașului. Printre unitățile de învățământ unde se desfășoară lucrări în această vară se numără Grădinița „Dumbrava Minunată“, acolo unde se derulează lucrări de reparații la blocul alimentar și placări cu lambriuri de lemn. La Colegiul Tehnic „Mediensis“ se efectuează lucrări de reparații la sala de sport, iar la Școala Gimnazială „Hermann Oberth“ se vor înlocui uși, se vor face zugrăveli interioare și se vor înlocui jgheaburi și burlane. „În urma discuțiilor pe care le-am avut încă de la începutul acestui an cu reprezentanții unităților de învățământ, am stabilit împreună lucrările pe care urmează să le derulăm în această vară. Astfel, intervenim la Școala Gimnazială «Hermann Oberth», la Școala Gimnazială nr. 7, la Grădinița «Bucuria Copiilor», la Liceul Tehnologic «Automecanica», la Colegiul Tehnic «Mediensis», dar și la Școala Gimnazială «George Popa». Valoarea tuturor lucrărilor se ridică la aproximativ 2 milioane de lei. Profit de ocazie pentru a le mulțumi tuturor directorilor, dar și asociațiilor de părinți pentru implicarea în aceste programe pe care municipalitatea le derulează“, a precizat primarul Gheorghe Roman. (A.P.)
    Trimite prin e-mail