EDITORIAL | „Welcome” pe alte meleaguri

Parlamentul European a aprobat miercuri Acordul de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Canada (CETA). Bună treabă. Unul dintre efectele acordului este că, alături de alţi europeni, românii vor putea pleca spre Canada fără viză, în viitorul foarte apropiat. Îmi aduc aminte de exodul românilor de după ’90, îmi aduc aminte de plecările masive de după aderarea la UE; oare Canada va deveni o nouă tentaţie?

Am prieteni care ani la rând au bătut la porţile Canadei, în speranţa că li se va deschide. Asta acum vreo 10-15 ani, când era o adevărată modă plecatul spre Quebec, spre o viaţă mai bună, mai uşoară, spre un trai mai simplu. Oamenii s-au înarmat cu răbdare, au parcurs o serie de demersuri, au luat ore de franceză, au completat formulare, au xeroxat şi legalizat acte, au deschis conturi cu nu ştiu câţi dolari depuşi, ba chiar s-au şi dus de câteva ori pe la Ambasadă, la interviuri şi diferite discuţii. Unii au fost acceptaţi şi au început o nouă viaţă peste ocean, alţii au rămas cu ochii în soare. Cei care au plecat au devenit între timp cetăţeni canadieni, cei care n-au putut pleca la acea vreme şi-au frecat palmele bucuroşi odată cu aderarea României la UE. Deschidere de graniţe, alt val de plecări. De plecări am tot avut parte, dar dacă tot suntem în zodia tulitului peste graniţe e de amintit şi exodul de populaţie imediat după ’90, când familiile de etnici germani au făcut tot posibilul să se reunească, dar nu aici, ci în patria lui Goethe. Tentaţia plecatului spre alte zări mai bune pare a fi fost cultivată la modul serios în rândul populaţiei, în special în rândul tinerilor. Şi nu-s deloc de condamnat, de vreme ce statul nostru s-a preocupat mai mult de şmecherii decât de propriul popor. Iar oamenii s-au gândit că „dincolo e mai bine”, că prin alte părţi lucrurile sunt altfel. Au plecat. Şi unii cred că au găsit ceea ce au căutat. O normalitate care încă pe la noi se lasă aşteptată, un trai decent, autostrăzi, şcoli pentru copii şi spitale curate. Anii au trecut şi uite aşa am ajuns să avem comunităţi româneşti consistente în toată Europa, din Spania în Italia, din Irlanda în Germania şi Norvegia. Românii s-au dus peste tot. Iar mulţi dintre cei duşi, nu s-au mai întors, ci au ales să-şi ducă existenţa muncind pentru alte ţări. Paradoxal, muncind pentru alţii, dar continuând să trimită bani în ţară la părinţi, la fraţi, la diferite rude şi prieteni. Recensămintele au consemnat scăderea populaţiei, cu 500.000 de suflete, cu 1 milion, sub 20 de milioane... Copiii au crescut fără părinţi, sub privirile bunicilor, iar când au crescut îndeajuns şi-au luat bagajele şi au plecat să-şi reîntregească familiile. Prin toată Europa, prin toată lumea. Vocea românilor din diaspora este tot mai puternică, iar dacă statul român va continua să ducă alte stindarde decât cel al poporului, nu am nicio îndoială că tentaţia de a trece graniţa va fi tot mai mare. Şi mă gândesc în primul rând la tineri, pentru că ei nu au răbdare. Nici cu promisiuni, nici cu termene, nici cu alba-neagra. Şi e dreptul lor să decidă ce vor să facă. CETA deschide larg uşa spre încă o destinaţie. Va deveni Canada o nouă tentaţie?