EDITORIAL | Pocnind din bici pe lângă boi

Unde nu-i cap, vai de talpa ţării! D-apoi şi unde-i cap degeaba, tot aia e... Câteodată stai şi te minunezi şi te întrebi dacă mai are vreun sens: senatorul Volosevici visează lege pentru numiri pe „pile”, iar fostul secretar de stat de pe la Finanţe, Biriş, îşi ridică fustele în cap, plângând că presa a descoperit înainte de vreme bomba ce-o doseau „reformiştii” prin sertare.

Suntem o naţiune de masochişti, de vreme ce stăm cu spinarea direct în bătaia biciului. Şfichi, bagă una, bagă două, bagă nouăzeci şi nouă. Şfichi. Ne-am învăţat şi ne place. Aşa, din când în când, mai întoarcem capul, dar numai să vedem dacă s-a schimbat biciuitorul. Sau dacă biciul mai are vreo coadă nouă. Clasa politică s-a învăţat cu biciul în mână şi trage hăţurile cum şi cât vrea. Boii la jug, băieţii deştepţi în căruţă, cu saci cu tot. Asta-i joaca. Din ciclul „pocnind din bici, pe lângă boi” nu se poate trece cu vederea iniţiativa senatorului Volosevici, ploieştean cu acte-n regulă, care şi-a dorit legiferarea „pilelor” în accederea la funcţiile de conducere în administraţia locală şi centrală. Scurt pe doi, senatorul şi-ar fi dorit ca noii ajunşi la putere să dispună după bunul plac de funcţiile de conducere şi să numească oameni noi în locul celor vechi, pe baza „încrederii personale”. Şi asta prin lege! Păi, nenea Volo, nu ştiu cum să spun, dar cam aşa stau treburile de vreo 20 şi ceva de ani în ţara asta. Ar fi trebuit să-l tragă cineva de mânecă pe distinsul domn şi să-i pună la ureche melodia lui Socaciu, aia cu „Vin ai noştri, pleacă ai noştri. Noi rămânem tot ca proştii”, că poate n-o ştie. Păi, domnule dragă, se poate una ca asta?, doar aţi fost primar la Ploieşti, mi se pare. Să nu ştiţi oare că schimbarea polilor de putere atrage schimbarea în funcţii? Păi asta o ştie orice copil de grădiniţă, care vede cum vajnicii lipitori de afişe din campania electorală se caţără în funcţii pe te miri-unde, pentru ca peste patru ani să amuşineze prin alte părţi, în căutarea vremurilor mai bune. Sau a altor afişe de lipit. Aşa e de când lumea pe aici, nenea Volo, ce dracu. E legea nescrisă a locului şi acum mata vrei să ne faci proşti pe toţi şi să mai dai şi legi? E ca şi cum ai veni mâine să dai o lege prin care galeriile bucureştene de pe stadioane să strige una la alta cuvinte gen „rima de la cuie”. Dă-o încolo. Noroc mare că s-a prins omu’ la timp şi şi-a retras proiectul de lege, că ne făceam de toată bafta. În acelaşi ciclu, tot cu boi, fostul demnitar de stat Biriş s-a apucat să se tânguie pe la televiziuni că i-a dezamorsat presa bomba înainte să reuşească dânsul să-i aprindă fitilul. Bomba cu schimbarea din mers a Codului Fiscal, o altă practică de doi lei a celor care s-au perindat pe la putere. Nu contest cifre şi calcule, nici trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, aşa, din servă, deşi, la cum merg treburile pe la noi, tare miroase a dedicaţii tot pentru băieţi deştepţi cu firme mari... dar nu se poate să nu remarci faptul că fostului demnitar i se pare normal ca tot ce se „unelteşte” prin ministere să rămână acolo, departe de ochii proştilor. Care, în opinia dânsului, pare-se că n-au dreptul să se pronunţe, nici să emită păreri, nici să critice, nici să aducă argumente pro sau contra. Corifeii numiţi prin legile nescrise pe care le-am enunţat mai sus veghează pentru liniştea noastră. Ăia care pleacă, lăsându-i pe alţii mai „competenţi”. Uite-aşa, ne trezim într-o bună dimineaţă că proiectele dosite prin sertare devin legi, iar legile ni se aştern ca ştreangul în jurul grumazului. Şfichi, bagă una, bagă două, bagă nouăzeci şi nouă. Şfichi. Ne-am învăţat şi ne place.