vineri, 8 aprilie 2016

Publicat la 4/08/2016 01:33:00 p.m. de Redacţie

Au furat și au scăpat!

O femeie din municipiul Mediaş a fost tâlhărită, la sfârşitul săptămânii trecute, pe strada Gravorilor, de către trei persoane necunoscute. Acestea au deposedat-o de poşeta pe care o avea asupra ei şi au fugit. La scurt timp, un medieşean a reclamat faptul că autori necunoscuţi au pătruns în locuinţa sa de pe strada Mihail Kogălniceanu, de unde au sustras bunuri şi bani. În urma investigaţiilor desfăşurate de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş, s-a ajuns la concluzia că cele două fapte au fost săvârşite de aceleaşi persoane. În scurt timp, poliţiştii au identificat autorii ca fiind trei minori, cu vârste de 8, 11 și 14 ani, toţi domiciliaţi în municipiul Mediaş. Minorul de 14 ani a fost reţinut şi ulterior prezentat Parchetului şi Judecătoriei Mediaş cu propunere de arestare preventivă, iar în cazul celorlalţi doi nu s-a putut lua nicio măsură, din cauza vârstei. (A.P.)
    Trimite prin e-mail