vineri, 8 aprilie 2016

Publicat la 4/08/2016 01:45:00 p.m. de Redacţie

Viitorii șoferi din Mediaș au fost mințiți pe față! Mai au de așteptat cel puțin câteva luni

Fostul prefect și fostul președinte al Consiliului Județean nu s-au ținut de cuvânt. Centrul de examinare auto teoretică de la Mediaş nu se deschide mai devreme de luna iunie, deși trebuia deja să funcționeze, conform promisiunilor, de la începutul acestei săptămâni.


Autor: Alex PÎNTEA

Biroul de examinare teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere trebuia să funcţioneze deja de trei zile la Mediaş, asta dacă ţinem cont de declaraţiile fostului prefect Ovidiu Sitterli. În realitate, abia peste 2-3 săptămâni va începe amenajarea efectivă a acestuia, în condiţiile în care Primăria Mediaş lucrează în prezent la obţinerea avizelor impuse de certificatul de urbanism. Cât despre deschiderea efectivă a biroului, probabil că acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de luna iunie.

Poveşti cu Sitterli

În luna ianuarie, aleşii locali medieşeni au aprobat ca centrul pentru regim permise de conducere şi înmatriculare vehicule să fie amenajat într-un imobil de la fosta unitate militară de aviaţie. În luna februarie nu s-a mai întâmplat absolut nimic, iar în martie, prefectul de atunci, Ovidiu Sitterli, a venit la Mediaş, a vizitat spaţiul împreună cu preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, şi primarul Teodor Neamţu, şi a dat asigurări că acesta se va deschide oficial în data de 4 aprilie.

Nu au nici avizele

În respectiva locaţie de la fosta unitate militară de aviaţie nu s-a mişcat un deget şi asta pentru că Primăria Mediaş nu are încă toate avizele prevăzute de certificatul de urbanism. Primarul Neamţu dă vina pe timpul necesar pentru obţinerea tututor actelor şi avizelor şi spune că în 2-3 săptămâni vor începe lucrările efective de amenajare a centrului.  „Suntem în faza în care se lucrează la obţinerea avizelor impuse de certificatul de urbanism. Sigur că fiecare are un termen de obţinere şi nişte costuri. Sper ca într-un orizont de două-trei săptămâni să începem lucrările efective la acest centru, care, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să dureze mai mult de trei săptămâni sau o lună. Ulterior trebuie să încheiem contractul între Primăria Mediaş şi Instituţia Prefectului pentru buna funcţionare a acestuia”, descrie Neamțu.

Poate în iunie

După ce Primăria va preda sediul Prefecturii, va mai dura amenjarea acestuia şi dotarea cu aparatura necesară. Altfel spus, biroul de examinare teoretică de la Mediaş nu va funcţiona mai devreme de luna iunie. „Locuitorilor din zona de nord a judeţului le-a fost creat, din păcate, un orizont de aşteptare nerealist cu privire la înfiinţarea acestui centru de examinare auto. Termenul de 4 aprilie, avansat pentru deschiderea centrului, nu avea cum să fie respectat, întrucât la momentul de faţă procedurile de achiziţie publică pentru executarea lucrărilor abia au fost demarate. Numai după încheierea lucrărilor de amenajare a spaţiului, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti, din cadrul MAI, va începe instalarea şi testarea echipamentelor necesare funcţionării centrului de examinare teoretică a candidaţilor în vederea obţinerii permisului de conducere”, conchide prefectul Vasile-Cristian Roman.
    Trimite prin e-mail