Protest. Strada a dictat, Guvernul a picat, Iohannis s-a conformat, habemus tehnocrat. Adică ne-am ales cu Dacian Cioloş în fruntea Guvernului. Urmează nominalizarea unor oameni noi la ministere, fără carnet de partid, fără proptele, fără pile, fără sfori subsuori. Aşa se spune. Vom trăi şi vom vedea-o şi pe asta. Una peste alta, e interesant ce carte vor juca partidele politice în continuare, iar, mai mult decât atât, cum se va comporta Parlamentul.
 |
| Milu OLTEAN |
Semnalul dat de protestele de stradă a fost, fără echivoc, acela de reformare a clasei politice. O clasă politică formată din tot soiul de neaveniţi, obişnuită să ţină frâiele puterii şi să se joace cu nervii şi răbdarea românilor. Algoritmul puterii şi al propulsării politicienilor a fost simplu şi cred că e uşor de descifrat. La nivel local au fost scoşi la înaintare oameni care puteau servi interesele judeţene, la judeţ - marionete care serveau interesele zonale ale partidului, iar la eşaloanele superioare ajungeau cei care învârteau morişca în aşa fel încât partidul să ajungă la puşculiţă, la licitaţii, la şmenuri şi legi date pentru băieţi deştepţi. Într-o asemenea alcătuire, e lesne de înţeles de ce n-au ajuns oameni competenţi în cercurile puterii: pentru că n-au fost acceptaţi în combinaţii şi nici n-au avut interese comune cu cei care au dictat jocurile. Molima intereselor aservite partidelor s-a întins şi în instituţii controlate politic, tot prin oameni numiţi în funcţii pe criterii politice. La rândul lor, aceştia şi-au făcut echipe din apropiaţii lor, tot politic direcţionaţi. De la listele pentru Consilii Locale, la Inspectorate Școlare, de la directorii vreunei instituţii descentralizate şi până la postul de director de la vreo biată grădiniţă, numirile s-au făcut strict pe criterii politice, altfel spus: eşti în gaşcă, joci! Nu eşti, stai pe tuşă, în joc de glezne, până vin ai tăi la putere. Într-o logică elementară, clasa politică actuală şi-a demonstrat falimentul, din plin. Cumetrii, sifonarea banului public, şmecherii şi învârteli, başca, o uitare deplină a scopului pentru care au ajuns la fruntea ţării, acela de a urmări binele public, binele şi bunăstarea cetăţenilor. Dacă oamenii au ieşit în stradă, cred că au făcut-o ca un răspuns la nesimţirea, grandomania şi perversitatea politicienilor. Ca răspuns la sfidarea din coloanele oficiale, la pensii nesimţite, la tot soiul de privilegii. Semnalul străzii a fost clar: plecaţi! Este un semnal pe care cine are urechi trebuie să-l audă, pentru că tare mă tem că o nouă sfidare, sau o eventuală deghizare a ghiduşilor politruci sub măştile unor oameni înţelegători va fi mai aspru taxată, la următoarea ieşire în stradă. Aşadar, plecaţi cei care n-aveţi treabă şi veniţi înspre oameni cei cărora vă pasă. Cu înţelegere şi bun simţ, cu omenie şi gânduri bune. Avem un prim ministru tehnocrat, care la prima vedere nu pare a avea sfori prinse de umeri. Guvernul va fi alcătuit tot pe criterii apolitice, iar speranţele se leagă de ieşirea în faţă a unor oameni integri, cu idei, cu principii, cu interese legate de ţară şi nu de aservirea unui sistem politic. Parlamentul, partidele... ce carte vor juca, se vor adapta vremurilor? Asemeni răniţilor din Colectiv, clasa politică va trece prin chinuri mari, care se vor lăsa cu grefe de piele, cu lacrimi, cu dureri, cu decese. Decese din viaţa publică. Cine va rămâne în viaţă, cine mai vrea din nou pe scenă, va trebui s-o ia în altă direcţie. Asta sper şi cred că se va întâmpla. Altfel, ecuaţia e complicată. Complicată într-atât încât „strada” va trebui din nou să o rezolve. Şi cu siguranţă oamenii vor şti cum!
